x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Descoperire îngrijorătoare: Microplasticele au ajuns la baza creierului uman

Descoperire îngrijorătoare: Microplasticele au ajuns la baza creierului uman

17 Sep 2024   •   14:15
Descoperire îngrijorătoare: Microplasticele au ajuns la baza creierului uman

Un nou studiu științific aduce în prim-plan o descoperire îngrijorătoare: microplasticele au fost găsite în țesutul nazal al cadavrelor umane, la baza creierului.

Cercetătorii au identificat fragmente mici de plastic și fibre în bulbul olfactiv, zona responsabilă de detectarea mirosurilor.

Luís Fernando Amato-Lourenço, autorul principal al studiului, avertizează că aceste particule ar putea migra în alte regiuni ale creierului, notează CNN.

Potrivit expertului, particulele mai mici au șanse mai mari să treacă de barierele naturale de protecție ale creierului.

Studiul, publicat în revista JAMA Network Open, a analizat 15 cadavre, găsind microplastice în opt dintre acestea. Dimensiunile particulelor variază între 5,5 și 26,4 micrometri, fiind semnificativ mai mici decât cele descoperite în alte organe umane.

Descoperirea se adaugă la o serie de studii recente care au identificat microplastice în diverse țesuturi și fluide umane, inclusiv sânge, plămâni, placentă și lapte matern. Polipropilena, un plastic utilizat pe scară largă, a fost tipul predominant găsit în bulbii olfactivi.

Experții recomandă mai multe măsuri pentru a reduce expunerea la microplastice, printre care folosirea recipientelor din oțel inoxidabil și sticlă în locul celor din plastic, evitarea încălzirii alimentelor în recipiente de plastic la microunde, reducerea utilizării plasticului de unică folosință și verificarea codurilor de reciclare și evitarea materialelor plastice care conțin adesea ftalați.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: creier Microplastice miros