Mai multe porţiuni din creierul fizicianului Albert Einstein sunt diferite de cele ale oamenilor obişnuiţi, acest fapt putând explica abilităţile sale cognitive extraordinare, potrivit unui nou studiu realizat de un grup de cercetători ai Universităţii de stat din Florida, condus de antropologul Dean Falk.
Dean Falk, Frederick E. Lepore, de la Şcoala Medicală "Robert Wood Johnson" şi Adrianne Noe, director al Muzeului National de Sănătate şi Medicină au descris pentru prima oară întregul creier al lui Einstein prin examinarea a 14 fotografii descoperite recent.
Oamenii de ştiinţă au comparat creierul lui Einstein cu cele ale 85 de persoane "normale".
"Chiar dacă mărimea şi forma creierului lui Einstein păreau similare cu cele ale altor oameni, partea prefrontală, cea parietală, cea temporală şi cortexul occipital au caracteristici ieşite din comun", susţine doctorul Dean Falk, potrivit medicalxpress.com.
După moartea sa, care a survenit la 18 aprilie 1955, creierul lui Einstein a fost extras şi fotografiat din mai multe unghiuri. Medicul Thomas Harvey l-a segmentat apoi în circa 240 de bucăţi din care a tăiat numeroase eşantioane ce puteau fi studiate la microscop.
Din păcate, marea majoritate a fotografiilor s-au pierdut. Cele 14 imagini analizate de cercetătorii Universităţii de stat din Florida sunt acum în posesia Muzeului National de Sănătate şi Medicină din Chicago.
În primăvara acestui an, instituţia a obţinut fonduri private pentru a digitaliza această colecţie, care este de acum accesibilă pe iPad.