x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă INCREDIBIL: Curiosity a descoperit pe Marte o rocă similară ca aspect cu cele de pe Terra

INCREDIBIL: Curiosity a descoperit pe Marte o rocă similară ca aspect cu cele de pe Terra

12 Oct 2012   •   16:50
INCREDIBIL: Curiosity a descoperit pe Marte o rocă similară ca aspect cu cele de pe Terra

Obiectul piramidal a fost botezat Jake Matijevic, în memoria unui inginer NASA angrenat în proiectul roverului Curiosity, decedat cu puţin timp înaintea lansării misiunii.

Roca a fost marcată de Curiosity încă de acum trei săptămâni, dar a stârnit în urmă cu două zile atenţia cercetătorilor de la NASA. Unul dintre aceştia, Edward Stolper, profesor la California Institute of Technology, Pasadena, a declarat, conform bbc.co.uk, că roci similare ca aspect şi ca şi compoziţie sunt larg răspândite pe Terra, în zona insulelor oceanice, precum Hawaii, St. Helena ori Azore, dar şi în zone de rift, precum cea traversată de Rio Grande.

Studiul rocii de pe Marte, efectuat cu APXS, un spectrometru cu raze X, a relevat faptul că, aidoma suratelor de pe Terra, "Jake Matijevic" este bogată în sodiu şi potasiu şi extrem de săracă în magneziu şi fier.

Curiosity a amartizat în august, în zona unui crater botezat Gale, roverul NASA parcurgând în aceste aproape două luni circa 500 de metri. Acesta va staţiona în zona craterului în următoarele trei săptămâni, în care cercetătorii vor încerca să obţină date despre existenţa oricărei forme de viaţă microbiană.

×