x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă De ce nu ne bronzăm niciodată pe palme

De ce nu ne bronzăm niciodată pe palme

09 Feb 2016   •   09:41
De ce nu ne bronzăm niciodată pe palme

Grosimea pielii de pe palme explică de ce nu le prinde bronzul niciodată. Chiar şi expuse mult timp la soare, palmele nu se bronzează, scrie directmatin.fr.

Nici nu merită încercat fiindcă este natural imposibil, indiferent de culoarea pielii.

Particularitatea menţionată se explică prin grosimea pielii în această parte a mâinilor (solicitate pentru a prinde şi mânui obiecte) - de la 0,8 la 1,4 milimetri, faţă de o medie de 0,1 pe restul corpului.

Palmele nu conţin foliculi de păr, mici pori din care ies firele de păr şi unde se află melanocitele, care produc melanină, pigmentul responsabil de bronzare.

Acelaşi lucru este valabil în cazul tălpilor şi al călcâielor, alte locuri în care pielea este groasă pentru a permite contactul cu solul. Şi alte părţi ale corpului sunt lipsite de foliculi de păr, cum ar fi ombilicul şi mameloanele, încheie directmatin.fr- AGERPRES

×