DEZVOLTAREA RURALĂ / Metoda abordării pozitive

"Abordarea pozitivă” este o atitudine de viaţă ce poate fi experimentată cu succes nu doar la nivel individual, ca atitudine personală, ci chiar la nivel social. Un exemplu este dezvoltarea rurală. Există tendinţa de a fi acordată o foarte mare atenţie factorilor care îngreunează viaţa satului şi care împiedică dezvoltarea. Prima reacţie este cea de evitare a problemelor şi mai puţin de a găsi soluţii reale. Scopul "metodei abordării pozitive” este de a demonstra că se poate influenţa dezvoltarea viitoare începând cu înţelegerea situaţiei. Ea se bazează pe presupunerea că totul funcţionează mai bine atunci când toţi membrii societăţii – indivizi, investitori şi întreprinderi locale – sunt apreciaţi şi respectaţi pentru activitatea lor. Astfel, această metodă atrage atenţia asupra resurselor şi asupra relaţiilor care există la nivel local.

Experienţa daneză

Pornind de la teorie, reprezentanţii unei comunităţi locale daneze au vrut să pună în practică acest concept, incluzând copiii în categoria resurselor de dezvoltare şi determinându-i să acţioneze ca factori de schimbare.

Faptul că nişte copii pot fi factori activi de schimbare adaugă o dimensiune cu totul nouă conceptului. De exemplu, când se adresează celor mici, conceptul "cum ar trebui să arate viitorul unei aşezări rurale” creează o nouă perspectivă asupra responsabilităţii adultului pentru răspunsul la această întrebare. Noile oportunităţi  pot fi incluse în planuri de acţiune concrete cu ajutorul conversaţiei, acesta fiind însuşi scopul "metodei abordării pozitive”. Conversaţia este, prin urmare, un element important în acest proces, deoarece permite înţelegerea şi aprecierea diferitelor dimensiuni ale unei societăţi locale. Intrebările cheie ale proiectului au fost: "Cum va beneficia cel mai bine comunitatea locală de pe urma şcolii?” şi "Cum va beneficia cel mai bine şcoala de pe urma comunităţii locale?”

Viziune

Accentul a fost plasat pe poveştile de succes şi experienţele care au valoare în societatea locală, acest fapt putându-se explica în raport cu relaţia dintre şcoală ca instituţie, loc de întrunire şi centru de educaţie, pe de o parte, şi societatea locală, pe de altă parte. Proiectul a constat în includerea unei serii de prezentări şi de interviuri realizate chiar de elevi, în care copiii puteau afla despre poveştile, experienţele şi ideile de succes de pe plan local. Ulterior, copiii şi-au prezentat rezultatele la un seminar local, cu scopul de a stabili un punct comun de pornire, astfel încât copiii şi adulţii să poată împărtăşi o viziune comună asupra cooperării constructive dintre şcoală şi comunitatea locală. Prezentările s-au făcut forma unei scenete, a unui cântec, a unui film şi, pentru cei mai mici dintre copii, sub forma desenelor, cartoanelor desenate şi hărţilor. După interpretarea şi expunerea ideilor de către copii,  adulţii au fost invitaţi să le dea o formă pe care să o prezinte ulterior reprezentanţilor autorităţilor locale.

Primele rezultate

În funcţie de interpretările copiilor, adulţii au identificat o serie de posibile acţiuni viitoare, cum ar fi antrenarea în activităţi a localnicilor angajaţi în şcoli, informarea mai eficientă despre viaţa satului, atribuirea de activităţi tuturor grupelor de vârstă şi atragerea mai multor locuitori în zonă în procesul de luare a deciziilor. Pentru a obţine idei mai concrete şi a determina priorităţile, s-a decis ca un prim pas să fie introducerea unei "fişe a satului”. Fişa a circulat prin sat, toată lumea putându-şi expria în ea diferitele opinii şi idei. Aceasta a dus la apariţia unui plan de atribuire a resurselor, ale cărui priorităţi au inclus multe activităţi care până atunci nu fuseseră luate în considerare.

În loc de concluzie

Dacă recunoaştem că viitorul aparţine copiilor, de ce nu putem recunoaşte mai des că aceşti copii trebuie să deţină şi cheia viitorului? De ce avem mereu tendinţa de a-i arunca într-un viitor care nu le aparţine şi pe care uneori ajung să îl şi urască? Un viitor în care nu se pot adapta pentru că nu le aparţine. Sunt întrebări pe care societatea modernă începe să le pună. Deocamdată atât de rar, că nu le aude nimeni. Nici nu-i de mirare. Cu atât mai mult într-o societate ca a noastră în care numai autorităţile contează. Ele ştiu, ele decid în nume colectiv, ele fac şi desfac lucruri şi situaţii. Pentru proiecte nu trebuie să existe idei, nu trebuie oameni, ci doar diplome, certificate, documente peste documente din care nu înţelege nimeni nimic, nici evaluatorul, nici evaluatul. Dar ăsta este chiar scopul. Să nu înţeleagă nimeni nimic. Să nu se întâmple nimic care să ne facă independenţi de sistem, într-o piaţă liberă şi concurenţială.

COSTUL TOTAL AL PROIECTULUI: 35.200 de euro, dintre care: 17.600 de euro fonduri Leader+ şi 17.600 de euro fonduri publice
PERIOADA PROIECTULUI: august 2004 – octombrie 2005