"Dragostea oarbă", nefundamentată ştiinţific!

Oxitocina, un hormon secretat la nivel cerebral, despre care specialiştii presupuneau că joacă un rol important în stabilirea relaţiilor sociale de subordonare, face ca încrederea oa­me­nilor în semenii lor să sporească, dar nu ca aceasta să devină "oarbă". Oxi­tocina, supranumită "hormonul dra­gostei", contribuie la stabilirea le­găturilor afective dintre mamă şi co­pil, precum şi a celor dintre partene­rii unui cuplu. Unele experimente au de­monstrat că simpla inhalare a oxi­ticinei îi face pe oameni mai în­cre­zători faţă de cei din jurul lor.

REACŢII DIFERITE. Cercetătorii bel­gieni s-au întrebat, însă, dacă in­tensificarea sentimentelor de căl­dură şi afecţiune nu afectează raţionamentul subiecţilor, făcându-i mai naivi şi, prin urmare, mai vulne­rabili. Pentru a obţine un răspuns, Moïra Mikolajczak, cercetător al Universităţii Catolice din Louvain, Belgia, şi colegii săi au apelat la un eşan­tion alcătuit din 60 de bărbaţi, a căror vârstă-medie era de 21 de ani, subiecţii fiind întrebaţi despre nivelul încrederii în par­teneri. Înainte de iniţierea studiului, băr­baţilor le-a fost oferit un spray ce con­ţinea oxitocină sau placebo. Su­biecţii erau doar de sex masculin, de­oarece femeile pot reacţiona complet di­ferit la depistarea hormonului men­ţio­nat. Participanţilor li s-a dat o sumă de bani, spunându-li-se că o puteau îm­părţi cu un partener sau i-o puteau ceda integral acestuia, iar "procentul" respectiv urma să se tripleze. Destina­tarul, la rândul său, putea să păstreze toată suma primită, să o ofere unei a treia persoane sau să o returneze. Oamenii de ştiinţă presupuneau că subiecţii care dovedeau mai multă încredere în parteneri ar fi fost dispuşi să împartă sume mai mari cu aceştia. Pentru a ajuta participanţii să decidă dacă partenerii erau demni de în­cre­dere, celor dintâi li se furnizau in­dicii "indirecte", de genul "acesta ar corda primul ajutor" sau "acesta practică un sport violent". Pe de altă parte, su­biecţii au interacţionat cu un compu­ter care "decidea la rece" cuantumul sumei care trebuia returnată.

ÎNCREDERE SPORITĂ. În urma experimentului, oamenii de ştiinţă au constatat că subiecţii care inhalaseră oxitocină se dovediseră mult mai gene­roşi faţă de partenerii demni de în­credere şi faţă de computer decât cei care primiseră placebo. Pe de altă par­te, efectul încrederii necondiţionate a dispărut când partenerii nu s-au dovedit demni de încredere. Sumele oferite aveau aproximativ aceeaşi va­loare, indiferent dacă "donatorul" pri­mi­se anterior oxitocină sau placebo. Cer­cetările au demonstrat că feno­me­nul inducerii unei stări de încredere de oxitocină depinde de condiţiile în care se produce fenomenul. Paradoxal, însă, studiul a relevat faptul că oxitocina este mult mai eficientă în apariţia şi intensificarea sentimentului de încre­dere, dacă se presupune că aceasta poate aduce beneficii subiectului. Pe de altă parte, hormonul respectiv nu produce nici o reacţie în lipsa unor condiţii favorabile sau dacă partenerul nu se dovedeşte demn de încredere. Cu cât coeficientul de risc creşte, cu atât efectul de inducere a încrederii de oxito­cină scade în intensiate.