x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Eclipsa de Lună „sângerie”, așteptată cu înfrigurare de republicanii și democrații din Congresul american

Eclipsa de Lună „sângerie”, așteptată cu înfrigurare de republicanii și democrații din Congresul american

29 Oct 2022   •   09:13
Eclipsa de Lună „sângerie”, așteptată cu înfrigurare de republicanii și democrații din Congresul american
Sursa foto: Unsplash.com

În dimineața zilei scrutinului parlamentar din 8 noiembrie, hotărâtor pentru stabilirea viitoarei componențe a Congresului SUA și, implicit, pentru viitoarele decizii la nivel planetar, cei care se vor trezi devreme vor avea ocazia să asiste la un eveniment istoric: prima eclipsă de Lună „sângerie” dintr-o zi când sunt organizate alegerile intermediare americane.

Aceasta va fi cea de-a patra și ultima eclipsă de Lună dintr-o serie care, în mod surprinzător, a apărut la intervale de jumătate de an, începând cu luna mai a anului trecut și până în acest an.

Trei dintre aceste eclipse sunt totale. Una dintre ele, eclipsa din 19 noiembrie 2021, a fost parțială - toată Luna, cu excepția a aproximativ două procente, s-a scufundat în umbra întunecată a Pământului.

Dacă evenimentul din noiembrie, anul trecut, ar fi fost o eclipsă totală, ar fi fost vorba despre un ciclu cunoscut sub numele de tetradă de eclipse lunare.

Spectacol total

În SUA, eclipsa din dimineața zilei de marți 8 noiembrie, din acest an, favorizează jumătatea vestică a Americii de Nord și Insulele Hawaii. În aceste regiuni, Luna va apărea aproape direct deasupra capului, la mijlocul eclipsei. De-a lungul coastei atlantice, Luna va apune în timp ce începe să iasă din eclipsa totală.

Pentru Asia Centrală și de Est, Indonezia, Noua Zeelandă și Australia, eclipsa va avea loc marți seară, în timp ce Luna se va ridica.

Site-ul Space.com estimează că, în total,  2,7 miliarde de oameni vor avea ocazia - dacă vremea o va permite - să se bucure de o priveliște fascinantă a acestui spectacol lunar. În alte părți ale lumii, fie vor fi vizibile doar fazele parțiale ale eclipsei, fie eclipsa va avea loc când va fi ziuă și luna nu se va afla deasupra orizontului local.

Evoluția eclipsei

O eclipsă totală de Lună are cinci etape.

Prima etapă începe atunci când marginea anterioară a Lunii intră în marginea exterioară palidă a umbrei Pământului, numită penumbră. Umbra este însă atât de slabă, încât majoritatea oamenilor nu vor observa nimic, până când aproximativ 70% din discul lunar este scufundat în penumbră. Unii oameni cu o vedere foarte ascuțită pot detecta penumbra atunci când Luna a pătruns cam la jumătatea penumbrei sau cu aproximativ 30 de minute înainte de a atinge pentru prima dată umbra.

O ușoară întunecare va deveni evidentă în partea superioară stângă a lunii. „Pata” devine mai puternică, pe măsură ce minutele trec și Luna intră mai adânc în penumbră.

A doua etapă este eclipsa parțială. Aceasta începe mult mai pregnant atunci când marginea anterioară stângă a Lunii intră în umbră, umbra interioară a Pământului, unde nu ajunge lumina directă a Soarelui. Cu un telescop, se poate urmări cum marginea umbrei înghite încet craterele, munții și câmpiile întunecate de pe suprafața Lunii, în timp ce cerul local de noapte se întunecă încet și progresiv.

La circa o oră de la eclipsa parțială, doar o ultimă fărâmă luminoasă de Lună rămâne în afara umbrei. Restul Lunii prezintă o strălucire roșiatică. Contrastul, atât al luminii, cât și al culorii, i-a determinat pe unii să se refere la acest lucru ca la „efectul de lanternă japoneză”.

Urmează cea de-a treia etapă: eclipsa totală, care începe atunci când ultima margine a Lunii alunecă în umbră. Deși aici Soarele este complet ascuns, este posibil ca Luna să strălucească într-o nuanță de roșu sau portocaliu. Aceste nuanțe sunt provocate de lumina solară care se scurge și se curbează prin atmosfera Pământului. Este lumina combinată a tuturor răsăriturilor și apusurilor de Soare care înconjoară lumea noastră la un moment dat.

Dacă un astronaut s-ar afla pe Lună, ar vedea Soarele complet ascuns și discul întunecat al Pământului (care pare de aproape patru ori mai mare decât Luna pentru noi) înconjurat de un inel subțire de lumină roșie sau portocalie. Iar această lumină, la rândul ei, cade peste peisajul lunar din jur.

×
Subiecte în articol: eclipsa luna luna sangerie