x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Ecologie de la NASA

Ecologie de la NASA

10 Apr 2008   •   00:00

Unul dintre cele mai mari proiecte de cercetare a impactului schimbărilor climatice asupra calotei glaciare de la Polul Nord a debutat recent, sub patronajul Administraţiei Spaţiale americane, programul fiind o premieră în domeniu.

Unul dintre cele mai mari proiecte de cercetare a impactului schimbărilor climatice asupra calotei glaciare de la Polul Nord a debutat recent, sub patronajul Administraţiei Spaţiale americane, programul fiind o premieră în domeniu.

 

 

Un proiect aşteptat cu sufletul la gură de oamenii de ştiinţă de pretutindeni şi pentru ecologişti. NASA a demarat complicatul Arctic Research of the Composition of the Troposphere from Aircrafts and Satellites – Cercetarea Arctică a Compoziţiei Troposferei prin intermediul Aeronavelor şi al Sateliţilor (ARCTAS). Timp de trei săptămîni, de la începutul lunii aprilie, aeronave sofisticate ale NASA, împreună cu sateliţi din orbita terestră vor studia compoziţia chimică a atmosferei arctice pentru a stabili efectele pe care încălzirea globală le-a avut asupra gheţurilor de la Polul Nord. Trei avioane din clasele DC-8, P-3 şi B-200 au fost transformate în laboratoare zburătoare ultrasofisticate, cu echipe de oameni de ştiinţă aflate la bord ce vor studia efectele, condiţiile şi consecinţele topirii accelerate a gheţarilor arctici din această regiune, informează NASA. Studiul este semnificativ datorită anvergurii pe care o are, a patronajului direct al Administraţiei spaţiale americane, iar concluziile sale vor oferi date noi pentru o situaţie care încă reprezintă o necunoscută, în multe privinţe pentru noi: încălzirea globală. “Este important că mergem în Arctica pentru a înţelege contribuţia atmosferică la încălzirea climei

 

 

într-un loc care se schimbă rapid. Suntem în postura de a furniza cea mai completă descriere a regiunii de până acum, într-o zonă rar observată, însă care este fundamentală pentru înţelegerea schimbării climatice”, a declarat, pentru Science Daily, Jim Crawford, coordonatorul Programului pentru Chimie Troposferică, de la sediul NASA, în Washington DC.

 

 

 

ARCTAS. Sub umbrela proiectului, vor lucra oameni de ştiinţă şi experţi de la NASA, universităţi de prestigiu din SUA şi din Japonia sau din sectorul privat, reprezentanţi ai unor mari firme şi corporaţii interesate în dezvoltarea studiilor aprofundate despre echilibrul climatic al planetei. Cartierul general al studiului a fost fixat în localitatea Fairbanks, în Alaska. Peste 100 de oameni de ştiinţă au fost angrenaţi să lucreze în perioada celor trei săptămâni ale studiului la măsurarea poluării aerului, a concentraţiilor de gaze şi aerosoli, precum şi a radiaţiilor solare din troposfera arctică, relatează Science Daily.

 

 

 

POLUARE. Cercetarea a demarat în luna aprilie, datorită faptului că, primăvara, revenirea soarelui în regiunile polare nordice determină apariţia unui fenomen nou, haloul arctic (arctic haze), o acumulare de agenţi poluanţi care colorează într-un brun roşcat intens straturile superioare ale atmosferei de la Polul Nord. Neobişnuita situaţie este rezultatul direct al substanţelor poluante în această zonă şi activarea unor reacţii chimice o dată cu apariţia soarelui în această regiune. Măsurătorile sateliţilor NASA, plasaţi deasupra zonei sunt deseori afectate de ambiguitatea luminii reflectate de calota glaciară sau de nori. Astfel, studiile efectuate de cele trei laboratoare aeriene ARCTAS vor aduce date noi şi vor completa observaţiile sateliţilor, pentru înţelegerea felului în care poluarea afectează zona polară nordică a Pământului. “Putem analiza apariţia haloului arctic, însă nu-i cunoaştem compoziţia sau cum s-a format acolo. Unul din scopurile ARCTAS este să ofere detalii despre compoziţia aerosolilor şi a efectelor climatice în regiunea arctică”, a declarat Hanwant Singh, de la NASA, citat de Science Daily.

×
Subiecte în articol: nasa eco