“Epidemie” de poluare

Mizerie, haos, sărăcie, durere. Dintr-o civilizaţie înfloritoare, trecând printr-o istorie zbuciumată şi o dictatură şocantă, Irakul suferă astăzi din cauza războiului şi a poluării.

Mizerie, haos, sărăcie, durere. Dintr-o civilizaţie înfloritoare, trecând printr-o istorie zbuciumată şi o dictatură şocantă, Irakul suferă astăzi din cauza războiului şi a poluării.

Epidemiologii avertizează că Irakul ar putea fi lovit de holeră cât de curând. Mizeria de nedescris în care sunt nevoiţi să trăiască oamenii, dar şi temperaturile prea mari pentru această perioadă a anului sunt câţiva dintre fac­torii care influenţează apariţia unei epidemii de holeră. În noiembrie, temperaturile extrem de scăzute au împiedicat boala să se răspân­deas­că. Dar vara se apropie, iar temperaturile vor creşte, ceea ce va duce, cel mai probabil, la reapariţia şi, mai rău, la răspândirea necontrolată a bolii, care deshidratează organismul şi provoacă, de cele mai multe ori, moartea. Prac­tic, o epidemie ar fi catastrofală pentru o ţară în care săracii nu au acces la sistemul sanitar.

Autorităţile de la Ministerul Sănătăţii din Bagdad nu prea au ce să facă şi, mai ales, cu ce. Pot să constate numărul bolnavilor şi, mai apoi, al morţilor. Adil Abdul-Muhsin, inspector general în minister, spune că Irakul a trecut prin cea mai dură epidemie de holeră din ultimii 40 de ani, cu 4.690 de oameni îmbolnăviţi, dintre care cel puţin 24 au murit. Dar cifrele oficia­le nu se suprapun însă cu realitatea din teren.

SUPRAPOPULAREA. Unele regiuni ira­kiene sunt suprapopulate. În aceste zone nu exis­tă un sistem sanitar bine pus la punct. În Bag­dad, de exemplu, densitatea populaţiei de­pă­şeşte toate estimările în cartierele din est, între care Sadr City şi zonele periferice. La Sadr City, un district cu 2,5 milioane de locui­tori, nu există decât trei spitale, dintre care unul singur pentru copii. Holera, care se transmite prin apă sau ali­men­taţie, apare de cele mai multe ori în zonele su­prapopulate, cu infrastructură săracă. În au­gust 2007, ea a lovit provincia Kirkuk, din nordul ţării. Câteva zile mai târziu, au fost înregis­tra­­te cazuri şi în alte 11 provincii, inclusiv la Bag­­dad.

APE POLUATE. Autorităţile de la Bagdad au anunţat recent o serie de măsuri, între care monitorizarea mai atentă a restaurantelor şi ca­fenelelor din oraşe. Dar nu este suficient, averti­zează UNICEF. Majoritatea râurilor din Irak sunt poluate cu resturi provenite de la sistemele de canalizare, punând în pericol populaţia. UNICEF susţine că doar unul din trei copii are acces la o sursă de apă curată, mai ales în Bagdad şi în su­dul Irakului. Un fotoreporter al Agenţiei

Fran­ce Presse a surprins, în districtul Sadr City de la o periferie a Bagdadului, imagini şocante ale unor copii care îşi duc viaţa laolaltă cu animalele moarte, pe malul unei albii mizerabile, pline cu resturi de tot felul. În altă fotografie, un micuţ irakian din “magher­niţa” Hai-Tareq se află lângă un bazin unde sunt colectate apele din cana­liza­re. În acelaşi bazin plin de gunoaie, câteva raţe înoată liniştite, neţinând seama de murdăria din jur. Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât oamenii nu au nici apă curată de băut, nici curent electric.

INSTABILITATE. Însă toţi irakienii, în orice colţ al ţării s-ar afla ei, trebuie să facă faţă unei provocări mult mai mari: instabilitatea. “Si­tuaţia securităţii face ca cei care se ocupă de să­­nătatea publică să nu poată să ajungă în re­gi­u­nile în care ar putea lovi holera pentru că acele zone sunt controlate de rebeli”, spune Moha­mmed Jabir, membru al organizaţiei Greenpea­ce din Irak. ONG-ul a lansat anul trecut o campa­nie de conştientizare a populaţiei cu privire la ris­curile holerei şi a criticat în termeni duri guvernul de la Bagdad pentru lipsa de coo­perare cu organizaţiile locale în domeniul sănătăţii, care au acces direct la potenţialii bolnavi. Autorităţile sunt criticate şi pentru lipsa de comunicare şi conlucrare cu medicii irakieni.

Micuţii dintr-unul din cartierele paupere ale Capitalei irakiene Bagdad sunt nevoiţi să trăiască laolaltă cu animale moarte şi gunoaie. Cadavrul unui cal, aruncat acolo de cine ştie cine, este o imagine anostă, înfricoşătoare, morbidă pentru un adult, cu atât mai mult pentru un copil. Din păcate, în Sadr City, oamenii nu au nici electricitate, nici apă potabilă şi nici măcar aer curat. Războiul din Irak a adus cu el nu numai nenorocire, foamete şi sărăcie, dar a distrus şi mediul înconjurător, transformând populaţia în ţinte vii ale epidemiilor.

Un copil din cartierul Sadr City locuieşte, îm­preună cu familia sa, lân­gă un bazin deschis în care sunt colectate apele de canali­zare din întregul oraş. Ca el sunt mulţi alţii. Zi de zi, milioane de oameni din întregul Irak îşi duc viaţa într-o sărăcie dusă la extreme, amplificată de un mediu înconjurător distrus. Combate­rea poluării nu repre­zin­tă o prioritate pentru gu­ver­nul unei ţări aflate în conflict armat de aproa­pe cinci ani. Măsurile de mediu sunt puţine, efec­tele aproape inexistente.