Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Alăturată busolei, prafului de puşcă şi tiparului, hîrtia completează seria celor patru invenţii celebre ale Chinei antice, demonstrînd tehnologia avansată de care dispunea acest popor încă de la începutul primului mileniu.
Alăturată busolei, prafului de puşcă şi tiparului, hîrtia completează seria celor patru invenţii celebre ale Chinei antice, demonstrînd tehnologia avansată de care dispunea acest popor încă de la începutul primului mileniu.
Hîrtia din materiale vegetale, aşa cum o cunoaştem în zilele noastre, s-a născut în anul 105 d.Hr., din mîinile servitorului Cai Lun, în timpul dinastiei Han (206 Î.Hr. – 220 d.Hr.). Descoperirile arheologice au arătat că, iniţial, aceasta era folosită pentru împachetarea diverselor obiecte care necesitau protecţie la transport, aşa cum erau oglinzile din bronz. Hîrtia destinată scrierii a devenit cunoscută abia în secolul al III-lea d.Hr., chinezii descoperind că pot îmbunătăţi calitatea trecînd de la fibrele scoarţei de dud zdrobite la fibre de cînepă. În vreme ce hîrtia de scris depăşea graniţele Chinei răspîndindu-se în spaţiul coreean, în secolul al VI-lea d.Hr., chinezii căpătau un nou obicei… utilizarea hîrtiei igienice. Producţia acesteia, din paie de orez, avea să devină, treptat, una dintre cele mai importante industrii din China ajungînd ca, pînă în secolul al XIV-lea, doar pentru una dintre provincii – Zhejiang – să fie produse aproximativ zece milioane de pachete de hîrtie igienică, fiecare dintre acestea conţinînd de la 1.000 pînă la 10.000 de foi de hîrtie. Tot chinezii au identificat o serie de întrebuinţări multiple ale hîrtiei, precum împachetarea ceaiului în pliculeţe cusute, în timpul dinastiei Tang (618 – 907 d.Hr.), sau imprimarea primei bancnote, în timpul dinastiei Song (960 - 1279).
Deşi chinezii nu erau dornici să dezvăluie secretele tehnologiei utilizate pentru producerea hîrtiei, aceasta a început totuşi să se răspîndească prin intermediul preoţilor budişti. La începutul secolului al VII-lea d.Hr., Japonia preluase de la Coreea modalităţile de manufacturare a hîrtiei extrem de subţiri şi aproape transparente. Pasta din care era ea produsă era obţinută din fibre de cînepă, trestie, paie de orez sau alge, deşi existaseră şi variante obţinute din bambus sau mătase. Ultimele două materiale erau însă prea grele şi, respectiv, prea costisitoare pentru a fi eficiente. În continuare, pe Drumul Mătăsii, hîrtia a ajuns cunoscută şi în Tibet, apoi, mai departe, în India, spre sfîrşitul secolului al VII-lea d.Hr.
Tehnologia producerii hîrtiei avea să ajungă în Europa abia peste aproximativ cinci secole, trecînd prin foarte multe ţări. Secretul manufacturării hîrtiei a fost destăinuit întîi arabilor de prizonierii luaţi după victoria obţinută asupra armatei chineze, în 751 d.Hr. Arabii aveau însă dezavantajul lipsei fibrelor "proaspete", astfel că pasta din care produceau hîrtia era obţinută majoritar din fibre textile. Această metodă s-a dovedit ulterior eficientă pentru obţinerea unei hîrtii cu proprietăţi foarte bune pentru scris, deoarece pasta obţinută era întinsă în straturi foarte subţiri şi unsă apoi cu un amestec de amidon. Două secole mai tîrziu, egiptenii au preluat de la arabi tehnica prelucrării hîrtiei. Abia după ce acest produs a ajuns în nordul Africii, în anul 1100 d.Hr., cavalerii cruciaţi au preluat tehnologia, aducînd-o şi pe teritoriul european, în Spania. Prima fabrică de profil a fost construită pe teritoriul actualei provincii spaniole Valencia, în anul 1120. Următoarele centre europene de fabricare a hîrtiei au fost în Italia, la Fabriano şi Amalfi, unde hîrtia era prelucrată, urmînd tehnica utilizată de arabi. În încercarea de a îmbunătăţi această metodă, manufacturierii de hîrtie italieni au dezvoltat o serie de tehnici de preparare, printre care se numără şi utilizarea apei ca sursă de energie sau uscarea foilor de hîrtie pe sfoară. În 1390 avea să fie construită prima fabrică de hîrtie în Germania, la porţile Nürnbergului. Aceasta dispunea de două roţi pentru apă şi 18 matriţe pentru hîrtie, necesitînd 12 muncitori care să lucreze la unul sau două cazane. Acest tip de fabrici s-a răspîndit, ulterior, pe întreg teritoriul european, fiind considerate însă extrem de costisitoare, deoarece era nevoie de mult timp şi de un capital ridicat pentru instalarea unor astfel de maşinării. Tehnologia prelucrării foilor de hîrtie a evoluat o dată cu trecerea timpului. În secolul al VII-lea, meşteşugarii netezeau hîrtia manual sau cu ajutorul cuţitelor, apoi au adăugat acestor metode netezirea cu un ciocan special. Spre sfîrşitul secolului al XVII-lea, europenii au inventat holendrul (denumire generică dată unor instalaţii de rafinare, de înălbire, de spălare etc., mai ales în industria hîrtiei – n.r.), acest obiect provocînd o despărţire în breasla meşteşugarilor hîrtiei, jumătate dintre ei refuzînd să utilizeze alte metode de producere în afara celor tradiţionale şi, astfel, neamestecîndu-se cu cei care prelucrau hîrtia în stil "modern".
