Alăturată busolei, prafului de puşcă şi tiparului, hîrtia completează seria celor patru invenţii celebre ale Chinei antice, demonstrînd tehnologia avansată de care dispunea acest popor încă de la începutul primului mileniu.
Alăturată busolei, prafului de puşcă şi tiparului, hîrtia completează seria celor patru invenţii celebre ale Chinei antice, demonstrînd tehnologia avansată de care dispunea acest popor încă de la începutul primului mileniu.
Hîrtia din materiale vegetale, aşa cum o cunoaştem în zilele noastre, s-a născut în anul 105 d.Hr., din mîinile servitorului Cai Lun, în timpul dinastiei Han (206 Î.Hr. – 220 d.Hr.). Descoperirile arheologice au arătat că, iniţial, aceasta era folosită pentru împachetarea diverselor obiecte care necesitau protecţie la transport, aşa cum erau oglinzile din bronz. Hîrtia destinată scrierii a devenit cunoscută abia în secolul al III-lea d.Hr., chinezii descoperind că pot îmbunătăţi calitatea trecînd de la fibrele scoarţei de dud zdrobite la fibre de cînepă. În vreme ce hîrtia de scris depăşea graniţele Chinei răspîndindu-se în spaţiul coreean, în secolul al VI-lea d.Hr., chinezii căpătau un nou obicei… utilizarea hîrtiei igienice. Producţia acesteia, din paie de orez, avea să devină, treptat, una dintre cele mai importante industrii din China ajungînd ca, pînă în secolul al XIV-lea, doar pentru una dintre provincii – Zhejiang – să fie produse aproximativ zece milioane de pachete de hîrtie igienică, fiecare dintre acestea conţinînd de la 1.000 pînă la 10.000 de foi de hîrtie. Tot chinezii au identificat o serie de întrebuinţări multiple ale hîrtiei, precum împachetarea ceaiului în pliculeţe cusute, în timpul dinastiei Tang (618 – 907 d.Hr.), sau imprimarea primei bancnote, în timpul dinastiei Song (960 - 1279).

Deşi chinezii nu erau dornici să dezvăluie secretele tehnologiei utilizate pentru producerea hîrtiei, aceasta a început totuşi să se răspîndească prin intermediul preoţilor budişti. La începutul secolului al VII-lea d.Hr., Japonia preluase de la Coreea modalităţile de manufacturare a hîrtiei extrem de subţiri şi aproape transparente. Pasta din care era ea produsă era obţinută din fibre de cînepă, trestie, paie de orez sau alge, deşi existaseră şi variante obţinute din bambus sau mătase. Ultimele două materiale erau însă prea grele şi, respectiv, prea costisitoare pentru a fi eficiente. În continuare, pe Drumul Mătăsii, hîrtia a ajuns cunoscută şi în Tibet, apoi, mai departe, în India, spre sfîrşitul secolului al VII-lea d.Hr.
