x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Expoziţie cu miros de soare

Expoziţie cu miros de soare

de Alexandra Zotta    |    17 Mai 2008   •   00:00

Colecţia mirosurilor imposibile şi-a deschis porţile pentru vizitatori în cadrul Galeriei Reg Vardy dintr-un oraş britanic. Vizitatorii pot adulmeca aici pînă la 6 iunie cele mai ciudate mirosuri.



Colecţia mirosurilor imposibile şi-a deschis porţile pentru vizitatori în cadrul Galeriei Reg Vardy dintr-un oraş britanic. Vizitatorii pot adulmeca aici pînă la 6 iunie cele mai ciudate mirosuri.

Cu o sensibilitate de 10.000 de ori mai mare decît a gustului, simţul mirosului este cel care se obişnuieşte cel mai repede într-un mediu nou. Un om poate memora pînă la 1.000 de mirosuri diferite, majoritatea fiind cele cu care s-a acomodat de-a lungul vieţii. Sînt însă anumite arome de care nasul uman s-ar apropia oarecum sfios. Unele dintre ele sînt prezentate într-o expoziţie inedită în lume, deschisă în Galeria Reg Vardy a Universităţii din Sunderland, Marea Britanie, anunţă The Telegraph. Mirosuri cosmice sau mirosuri de mult îngropate au fost reînviate, spre deliciul publicului, de o echipă formată din chimişti, botanişti şi experţi NASA special pentru acestă expoziţie temporară.

ALTE MIROSURI. Mulţi dintre noi nu speră să ajungă vreodată în spaţiul extraterestru, însă pot descoperi la acestă expoziţie cum miroase Soarele. "Este greu să faci o sumă a mirosurilor. Este un iz atmosferic, ca şi cum ai intra într-o cameră încălzită de Soare toată ziua. Îţi dă senzaţia de prospeţime cu o tentă metalică", explică Robert Blackson de la Universitatea din Sunderland. În cazul în care curiozitatea vă face să vă întrebaţi ce miros poate rămîne în urma impactului cu un meteorit, nu este nevoie să vă doriţi să trăiţi cu adevărat un astfel de eveniment, căci la Reg Vardy puteţi descoperi izul înţepător al rămăşiţelor unui meteorit.

Pentru cei care încă se află cu picioarele pe pămînt, expoziţia vine cu alte surprize. Cine îşi închipuie cum e să adulmeci puţin aerul şi să anunţi că vine Cleopatra? Ei bine, în mintea vizitatorilor acestei expoziţii va dăinui mirosul atribuit părului Cleopatrei. Aroma, una destul de populară printre locuitorii Egiptului antic, este un amestec de răşini, vin şi un conifer cunoscut sub numele Cassia.

Pe lîngă acestea, cercetătorii au reînviat, prin combinarea informaţiilor din scrierile vechi cu aromele existente, mirosul unor plante dispărute de sute de ani.


"Reînvierea mirosului plantelor dispărute poate părea un fel de Jurassic Park, însă operaţiunea este relativ simplă", spune profesorul Robert Blackson

Vizitatorii expoziţiei pot descoperi mirosul de formaldehidă şi carbon al staţiei spaţiale sovietice MIR, şi mirosul înţepător, metalic al exploziei de la Hiroshima

×
Subiecte în articol: bilet la muzeu