Fotograful amator

Sala de expoziţii se umpluse deja de lume. Vernisajul urma să aibă loc în câteva momente, dar artistul se lăsa încă aşteptat...

Sala de expoziţii se umpluse deja de lume. Vernisajul urma să aibă loc în câteva momente, dar artistul se lăsa încă aşteptat.

Impresarul bătea din când în când în uşa maestrului amintindu-i de ora înaintată. Cabi­nierul anunţă că era aproape gata şi putea fi primit. Mulţimea, colecţionari, artişti, oameni de rând, fremăta deja nerăbdătoare.

Într-un final, bărbatul îşi făcu apariţia în aplauzele generale. Tâmplele-i cărunte străluceau metalic în lumina bliţurilor. Bătrânul domina de mai bine de două decenii fotografia europeană, dar, pentru prima oară, îi permintea unui tânăr amator să expună alături de el. Fuse­se şi el în cele din urmă cucerit de instantaneele ce-l făcuseră celebru în lumea gazetărească pe noul venit. Acum era chiar mândru de tânărul ce se şlefuise la umbra artei sale, iar presa specula cu lăcomie toate aceste amănunte. “Ucenicul”, cum era numit cu precădere, nu lăsase să-i scape nimic din secretul care-l făcuse celebru, chiar şi cu riscul de a fi mereu în umbra maestrului. Era pentru el o rampă de lansare şi n-avea de gând să o rateze din cauza unui orgoliu nestăpânit.

Se lăsă fotografiat de presă împreună cu maestrul şi adăugă câteva laude în deschiderea expoziţiei. Nu era nimic fals în asta. Îl admira sincer. Dar trecând drept urmaş spiritual al bătrâ­nului, nu făcea decât să-şi scrie cartea de vizită.

Invitaţii vin şi pleacă. Conversaţii plăcute sau de complezenţă. Şampanie şi pişcoturi.

Zâmbete.

 * 

Femeia de serviciu termină de măturat, stinge lumina şi iese. În stradă tânărul îşi ia rămas bun de la maestru, promiţându-i o cât mai grabnică vizită.

Revenit în biroul din spatele sălii de expoziţie, îşi pune câteva planşe în ordine şi iese, încuind uşa în urma sa. Nevăzută, o siluetă se desprinde din umbra unui gang.   

Ajuns în faţa atelierului său, tânărul descuie şi intră. Prin uşa întredeschisă, silueta ce-l urmărise pe drum se strecoară pe nesimţite.

În camera obscură se aprinde lumina roşie. Silueta iese din umbră. E un reporter. Aproape un copil. Scotoceşte încăperea din ochi. Fotografiază totul în jur cu mişcări febrile şi nici nu simte când Ucenicul apare lângă el. Tresare speriat dar, păstrându-şi sângele rece, întreabă cu aplomb.

– Care e secretul celebrelor dumneavoastră instantanee? Şi scoate carneţelul.

– Chiar vrei să ştii?

– Da!, răspunde sigur pe sine, neputând observa în penumbră zâmbetul straniu apărut pe chipul tânărului. Ucenicul se întoarce cu spatele şi, dintr-un seif mascat în spatele unei imense planşe agăţate pe perete, scoate o cutie ­cilindrică, asemănătoare celor de pălării. Cu aparatul de fotografiat în mână, reporterul îşi iţeşte plin de curiozitate gâtul spre a vedea mai bine în interiorul cutiei ce îşi dăduse ­capacul la o parte pentru el. Dar ochii roşii ai Gorgonei îl fixau acum fără putinţă de scăpare, împietrindu-l ­pentru totdeauna.

Şerpii din părul ei se zbătură triumfători.