Globalizare vs tradiţie

Globalizarea îşi face tot mai mult prezenţa în viaţa oamenilor de zi cu zi. În toate domeniile. Economia multor ţări a fost pur şi simplu "înghiţită” de globalizare.

Globalizarea îşi face tot mai mult prezenţa în viaţa oamenilor de zi cu zi. În toate domeniile. Economia multor ţări a fost pur şi simplu "înghiţită” de globalizare. Dimensiunea socială este şi ea afectată. Cît despre tradiţii... globalizarea face şi aici victime. Pe alocuri intră agresiv în conştiinţa oamenilor şi o deformează. Obiceiurile, datinile şi credinţele semenilor noştri suferă o dureroasă transformare. Suntem cu toţii afectaţi mai mult sau mai puţin.

 
La 19 ani de la Revoluţie, România a început să dea tradiţiile uitării şi, mai rău, să le înlocuiască cu variante de pe alte meleaguri. Identitatea culturală dispare. Proprietatea intelectuală se duce şi ea. Vine în forţă globalizarea. Cu tot cu uniformele ei.

 
KITSCH-UL ŞI COPIATUL. Locuitorii oraşelor din România uită încet de Dragobete (preferîndu-l, în schimb, pe Sfîntul american Valentin), ţinuta în biserică este aceeaşi ca pe stradă – pantaloni scurţi, tricouri fără mîneci, capetele femeilor neacoperite (desigur şi discursul preoţesc s-a schimbat în majoritatea cazurilor, a devenit mai modern, mai şic), Mărţişorul şi Crăciunul se vînd americăneşte în cadouri fancy. Dacă există cerere, există şi ofertă. Tradiţia se mută, cu paşi uneori repezi, în spaţiul virtual, într-un spaţiu generos şi uşor accesibil. Numeroase site-uri au fost create în ultimii ani, adrese de internet de unde poţi învăţa obiceiurile de odinioară şi de unde îţi poţi achiziţiona, după caz, artă tradiţională românească. Artă care se regăseşte astăzi pe teritoriul ţării noastre în tot mai puţine locuri. Tîrgurile de profil sau expoziţiile de sezon sau permanente au început să adopte tendinţe kitsch, care nu aparţin României tradiţionale, ci unui spaţiu şi unui timp global asumate doar de o parte a populaţiei. La nivel rural, drama nu a atins încă aceste cote. Comunităţile restrînse, cu populaţii omogene şi tradiţii specifice, renunţă mai greu la valori. "Dacă identitatea ocupaţională constituie capitalul pragmatic, identitatea culturală are la bază capitalul ideatic, adică (a şti) capitalul uman şi (a crede) capitalul simbolic. Esenţial pentru identitatea culturală este capitalul simbolic, reprezentînd valori, atitudini, comportamente, credinţe şi simboluri împărtăşite de membrii colectivităţii. Din această categorie identitară face parte şi identitatea etnică. Ea se referă la o formă specifică de conştiinţă identitară, componenta ei esenţială fiind limba. Aspectele manifeste ale identităţii culturale, tradiţii şi obiceiuri, sînt influenţate de spaţiul geografic şi de resursele naturale specifice, dar depăşesc o localizare spaţială strictă. În această ordine de idei, determinarea identităţii culturale necesită luarea în considerare şi a unor factori cum ar fi educaţia şi consumul cultural", scrie, în lucrarea "Spaţiul rural românesc între identitate şi globalizare", cercetătorul român Salanki Zoltan.

 
MARKETING MAASAI. Comunităţile mici, aflate la nivelul subzistenţei, se vînd din disperare. În timp ce românii se îndepărtează de valorile lor, în Africa neagră, triburile preferă un alt fel de strategie de marketing. Maasaii, de exemplu, îşi vînd produsele realizate de ei într-un soi de bazar, poziţionat strategic la intrarea în fiecare sătuc. Şeful tribului percepe taxă dacă vrei să le fotografiezi pe femeile Maasai sau dacă vrei să imortalizezi o joacă de copii indigeni. Maasaii au înţeles globalizarea mai repede decît românii. În timp ce noi împrumutăm şi ne însuşim valorile altora, Maasaii se vînd greu. Guvernele Tanzaniei şi Kenyei – singurele ţări în care se află astăzi aceste triburi – au cheltuit bani buni pentru a convinge aceste triburi patriarhale să renunţe la stilul lor de viaţă tradiţional seminomad. Unii au cedat presiunilor, dar, o dată ajunşi la oraş, mulţi nu au renunţat la tradiţionala shuka (bucată de stofă în dungi sau pătrăţele verzi sau roşii care acoperă trupul), sandale din piele de vacă şi o-rinka (baston din lemn, care ţine de demnitatea bărbaţilor). Am cunoscut la Arusha, în Tanzania, o româncă măritată, cu zeci de ani în urmă, cu un Maasai. Femeia era fericită şi a recunoscut cu uşurinţă că tradiţia românească a urmărit-o chiar şi în acele meleaguri. Cît despre soţul său, care trăia departe de tribul din care provenea, românca mi-a mărturisit că şi el a rămas la fel de apropiat obiceiurilor strămoşeşti.

 
CONSERVATORII. Unele dintre cele mai conservatoare comunităţi trăiesc, din secolul al XVI-lea, pe teritoriul Statelor Unite. Populaţiile Amish, venite de pe teritoriul european în urmă cu 500 de ani, trăiesc şi astăzi ca în secolul al XVI-lea, în case din lemn, fără electricitate, apă curentă sau saltele din fulgi. Fac agricultură din moşi strămoşi şi nu au renunţat nici în zilele noastre la uneltele rudimentare, la plugul tras de cai sau la grapă. Refuză tot ce ţine de modernitate, motivînd că progresul este, pentru ei, lipsit de valoare. Iar tentaţia este mult mai mare pentru religioasele comunităţi Amish din Statele Unite decît în orice alt colţ al lumii.