x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Godzilla preistoric, stăpănul mărilor

Godzilla preistoric, stăpănul mărilor

29 Noi 2007   •   00:00

Un grup de paleontologi format din oameni de ştiinţă englezi şi germani au făcut publică descoperirea unui cleşte fosilizat ce aparţine unui scorpion de apă care a trăit acum 390 de milioane de ani in răuri şi mlaştini.

Un grup de paleontologi format din oameni de ştiinţă englezi şi germani au făcut publică descoperirea unui cleşte fosilizat ce aparţine unui scorpion de apă care a trăit acum 390 de milioane de ani in răuri şi mlaştini. Cleştele, descoperit de paleontologul Markus Poschmann intr-o carieră de lăngă Prüm, Germania, are 46 de centimetri lungime ceea ce a dus la concluzia că această creatură, denumită Jaekelopterus rhenaniae, avea lungimea de 2,5 metri, cu aproape 50 de centimetri mai mult decăt estimaseră specialiştii pentru dimensiunile acestor vietăţi preistorice. "Cel mai mare scorpion din ziua de azi are aproape 30 de centimetri, de aceea ne putem găndi căt de mare era acest specimen", afirmă coautorul studiului, dr Simon Brady de la Univesitatea din Bristol, citat de BBC. Acest fapt sugerează că dimensiunile insectelor precum păianjenii sau crabii erau mult mai mari decăt in prezent, mai adaugă acesta. Scorpionii de apă, eurypteride, sunt strămoşii din preistorie ai actualilor scorpioni de uscat şi, posibil, ai altor arahnide. Unii geologi cred că evoluţia pănă la asemenea dimensiuni se datorează nivelului ridicat de oxigen din atmosferă din trecut sau inexistenţa unui număr ridicat de vertebrate in acele timpuri.

Viermi fericiţi

Cercetătorii americani de la Centrul de cercetare Fred Hutchinson din Seattle, Washington, au descoperit că viermii inelaţi trăiesc mai mult in urma administrării de medicamente antidepresive, relatează New Scientist. Aceştia au studiat comportamenul şi reacţia viermilor la 88.000 de substanţe chimice, observănd că antidepresivele au determinat lungirea vieţii viermilor in proporţie de 31%. Una din cauze poate fi şi faptul că viermii nu au fost hrăniţi inainte de a le fi administra aceste substanţe, aceştia percepăndu-le drept hrană.

Ilegalitate şi vendetta

Singurele trei femele adult de rinocer negru din parcul Imire Safari din Zimbabwe au fost impuşcate de către braconieri, relatează BBC News. Femelele făceau parte dintr-un program ce avea ca scop supravegherea perpetuării acestei specii aflate pe cale de dispariţie. Rinocerii femele rămase sunt incă foarte mici şi nu se vor mai putea reproduce decăt peste 20 de ani. Exemplarelor din parcul african le fuseseră inlăturate coarnele, deoarece acestea ar fi putut reprezenta o tentaţie pentru braconieri, fapt ce duce la concluzia că acest act de violenţă face parte dintr-o dispută politică a proprietăţii terenurilor din aceea zonă.

Maimuţe ranchiunoase

Un studiu recent efectuat de către cercetătorii americani arată că maimuţele se simt nedreptăţite la fel ca oamenii atunci cănd nu sunt răsplătite egal pentru efectuarea unui serviciu. Cercetarea, efectuată pe un grup de 13 maimuţe capucin cu faţa albă, arată că aceste nu vor să dea la schimb o piatră simbolică de granit pentru o masă de castraveţi dacă văd că o altă maimuţă a primit in schimb măncare mai bună cum ar fi strugurii. Mai mult, cu căt efortul depus de ele este mai mare pentru un serviciu, cu atăt mai mult resimt inegalitatea recompensei, spune profesorul Frans de Waal, de la Centrul Naţional de Cercetare al Primatelor Yerkes, Atlanta.

Ajutor pentru geologi Â

Oamenii de ştiinţă ruşi au descoperit că in stomacul peştelui-dinte antarctic (codul antarctic), din specia Dissostichus, se găsesc pietre care, studiate, pot dezvălui informaţii despre caracteristicile geologice ale fundului oceanului, relatează revista Science Daily. Acest prădător obişnuieşte să inghită diferite pietre, specialiştii bănuind că acestea sunt folosite la digestia hranei sau ca balast in timpul migraţiei in apă de jos in sus şi invers. Printre aceste roci se găsesc granituri, cuarţuri, calcar şi coral fosilizat.

Pierdere acvatică

Singurul bazin piscicol de somon din nordul Irlandei a fost distrus de o invazie de meduze roşii, scrie BBC. Pierderile se ridică la o valoare de un milion de lire sterline, iar directorul John Russel spune că firmei ii vor trebui cel puţin doi ani să işI revină din punc de vedere financiar. "Este un dezastru pentru această companie deoarece nu există o lege pentru astfel de cazuri", a adăugat Russel. Meduzele au acoperit o suprafaţă de 26 de kilometri pătraţi şi o adăncime de 11 metri in apa mării.

×
Subiecte în articol: arheo