"Mars Ice Home", habitatul conceput de NASA şi câştigătorii unui concurs de proiecte pentru prima misiune umană pe Marte din 2030, arată ca un iglu şi are meritul că este un excelent izolator împotriva radiaţiilor cosmice, dar în acelaşi timp apa îngheţată folosită pentru a ridica structura poate fi utilizată drept carburant pentru nava care va decola spre Pământ la finalul misiunii, relatează huffingtonpost.fr.
Chiar dacă Marte este noua frontieră a spaţiului cosmic, agenţiile de profil trebuie să aibă în vedere că oamenii nu pot fi trimişi aici ca pe Lună, pentru numai câteva zile. Având în vedere distanţa care trebuie parcursă, va fi cu siguranţă necesar ca astronauţii să rămână pe Marte mai mult de un an pentru a rentabiliza călătoria.
Este motivul pentru care NASA se gândeşte deja, pentru misiunea sa cu echipaj uman prevăzută să aibă loc în 2030, la locuinţa marţiană. În 2015, agenţia americană a lansat un concurs de arhitectură pentru un habitat care să poată fi imprimat tridimensional pe planeta roşie, care a fost câştigat de "Ice House". La ceva mai mult de un după aceea, NASA a dezvoltat conceptul, care poartă acum numele de "Mars Ice Dome", a anunţat agenţia spaţială americană la 29 decembrie.
Experţii NASA, precum şi echipe ale Team Space Exploration Architecture şi Clouds Architecture, câştigătoare ale concursului, s-au reunit pentru a discuta despre fiabilitatea unei case de gheaţă pe Marte. Conceptul final este unul destul de diferit de cel original, care a câştigat concursul, precizează huffingtonpost.fr.
"Mars Ice Home" seamănă cu un soi de iglu, iar cochilia sa de gheaţă prezintă mai multe avantaje. Mai întâi, apa este un excelent izolator împotriva radiaţiilor cosmice, în condiţiile în care acestea reprezintă unul dintre principalele trei riscuri pentru viaţa umană pe marte, potrivit NASA. Stratul de gheaţă va fi mai gros la nivelul compartimentului echipajului, dar va lăsa să treacă lumina, la fel ca şi restul materialelor alese, precizează agenţia.
Există însă alte două avantaje ale utilizării unei carapace de gheaţă. Primul este că apa poate fi extrasă pe Marte, la nivelul de un metru cub pe zi cu tehnologiile actuale, ceea ce înseamnă că aşa-zisul iglu poate fi umplut în 400 de zile. Habitatul, care va fi construit de roboţi, va trebui din acest motiv să fie trimis pe Marte înaintea astronauţilor.
Celălalt avantaj este că apa poate fi apoi transformată în carburant pentru nava spaţială care va ateriza pe Marte şi apoi va redecola. Practic, igluul va fi în acelaşi timp o carapace de gheaţă şi un rezervor.
În interiorul carapacei de gheaţă se afla un mare inel, care va fi locul de viaţă al astronauţilor. Materialele, imprimate tridimensional, vor fi uşoare şi vor putea fi asamblate de roboţi nu prea complicaţi, potrivit NASA.
În final, pentru a se asigură că viitorilor marţieni nu le va fi prea frig, NASA s-a gândit să adauge o pătură izolantă de dioxid de carbon între carapacea de gheaţă şi habitat. Practic, astronauţilor nu le va mai rămâne decât să decoreze habitatul şi să aducă lucrurile de care au nevoie pentru a trăi pe planeta roşie circa 550 de zile.
NASA precizează totuşi că aceasta nu este decât una dintre soluţiile avute în vedere şi că nu este una definitivă, deşi are meritul de a răspunde unora dintre obstacolele importante în calea cuceririi Marte de către oameni.AGERPRES