Henrik Dam - Premiul Nobel pentru Medicină 1943

Carl Peter Henrik Dam s-a născut în februarie 1895 în casa farmacistului Emile Dam şi a profesoarei Emilie Peterson Dam. Pasionat de ştiinţele exacte, după finalizarea primilor ani de şcoală a hotărît să urmeze chimia la Institutul Politehnic din Copenhaga, pe care l-a absolvit în 1920.

Carl Peter Henrik Dam s-a născut în februarie 1895 în casa farmacistului Emile Dam şi a profesoarei Emilie Peterson Dam. Pasionat de ştiinţele exacte, după finalizarea primilor ani de şcoală a hotărît să urmeze chimia la Institutul Politehnic din Copenhaga, pe care l-a absolvit în 1920. În acelaşi an a fost numit asistent în chimie la Şcoala de Agricultură şi Medicină Veterinară. În 1925 a studiat microchimia la Graz, în Austria, sub îndrumarea profesorului şi cîştigătorului Nobel pentru Chimie din 1923 Fritz Pregl. În 1929 a fost promovat ca profesor asociat la Universitatea din Copenhaga şi şi-a menţinut acest post chiar dacă, pînă în 1941, a lucrat, în unele perioade, în străinătate. Dam şi-a luat doctoratul în biochimie la Universitatea din Copenhaga în 1934, în urma prezentării tezei "Cîteva investigaţii asupra semnificaţiei biologice a sterinelor".

AMERICA. În perioada 1940-1941, înaintea ocupării Danemarcei de către trupele germane, Dam a plecat ca lector în Canada şi în Statele Unite, sprijinit de Fundaţia Americano-Scandinavă. În timpul deplasării a făcut cercetări la Laboratoarele de Biologie Marină Woods Hole. Între 1942-1945 a fost cercetător asociat la Universitatea Rochester din New York şi membru asociat al Institutului Rockefeller pentru Cercetare Medicală.

ÎNTOARCERE. A fost numit profesor de biochimie la Institutul Politehnic din Copenhaga, deşi în acea perioadă se afla peste Ocean. La întoarcerea în Danemarca, în 1946, subiectele sale de cercetare au fost: vitamina K, vitamina E, grăsimile, colesterolul şi, mai tîrziu, a făcut studii nutriţionale în legătură cu formarea calcului la vezica biliară. A publicat şi a colaborat la 315 articole privind aceste probleme biochimice, iar cercetările şi descoperirile sale au fost recunoscute în întreaga lume. A fost corespondent străin al Academiei Regale de Medicină din Belgia şi membru onorific al Societăţii Regale din Edinburgh.

CV

data naşterii: 21 februarie 1895
locul naşterii: Copenhaga, Danemarca

CARIERĂ
1920 – este numit asistent în chimie la Şcoala de Agricultură şi Medicină Veterinară;
1923 – avansează ca asistent în biochimie la Laboratorul de Fiziologie al Universităţii din Copenhaga;
1928 – devine profesor asistent la Institutul de Biochimie al aceleiaşi universităţi;
1943 – primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină;
17 aprilie 1976 – încetează din viaţă la Copenhaga.

Vitamina K

În timpul cercetărilor sale, Henrik Dam a făcut studii pe găini, pe care le-a supus unei diete severe. Astfel a observat că păsările au dezvoltat tendinţa de sîngerare rapidă, iar abilitate de coagulare a sîngelui s-a micşorat. Acestă boală a găinilor se vindeca uşor cu ficat de porc, lucernă, varză şi spanac. Dam a dedus că boala era cauzată de o deficienţă în ceea ce era cunoscută pînă atunci ca "vitamina de coagulare a sîngelui", pe care el a intitulat-o vitamina K. În 1939, atît Dam, cît şi cercetătorul american Edward A. Doisy au izolat, în mod independent, vitamina K din lucernă. Pentru această descoperire, Dam şi Doisy au împărţit Premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie în 1943. De-a lungul vieţii a continuat să studieze această vitamină, observîndu-i manifestările şi funcţiile biologice la animale şi plante şi căutînd un mod de aplicare în medicina umană. A descoperit proprietăţile fizice şi chimice fundamentale şi a reuşit purificarea şi izolarea vitaminei K. Cu ajutorul acestor studii s-au observat noi simptome la animalele experimentale, cum ar fi permeabilitatea capilară crescută şi colorarea ţesutului adipos, care s-a dovedit a fi cauzat de ingestia anumitor grăsimi în absenţa vitaminei E.