x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Ihtiozari cu piele fină

Ihtiozari cu piele fină

de Adela Cristina Teodorescu    |    21 Iun 2008   •   00:00

O bucată de carne fosilizată ce aparţinea unui ihtiozaur cu formă de torpilă, care a trăit în urmă cu 200 de milioane de ani, arat&am



O bucată de carne fosilizată ce aparţinea unui ihtiozaur cu formă de torpilă, care a trăit în urmă cu 200 de milioane de ani, arată că aceste reptile marine erau prădători feroce abili să înoate cu viteză foarte mare, informează cotidianul britanic The Telegraph. Potrivit cercetătorilor, structura fibrelor ţesutului acestui animal este similară cu cea a ţesutului delfinilor, rechinilor şi tonului din zilele noastre. "Erau, cu siguranţă, cei mai buni înotători ai zilelor lor”, susţine Theagarten Lingham-Soliarde, profesor la Universitatea din KwaZulu-Natal, Africa de Sud. Oamenii de ştiinţă au studiat carnea fosilizată cu ajutorul unui microscop cu electroni a cărui tehnologie avansată le-a permis să cureţe ţesutul pentru a analiza structura moleculară, descoperind că fiecare fibră este formată din sute de fibre de colagen. Profesorul Lingham-Soliarde a adăugat că este vorba de aceeaşi substanţă responsabilă pentru aspectul pielii tinere la oameni, în acest caz fibrele de colagen determinînd supleţea corpului animalului preistoric, atribut extrem de important pentru atingerea unei viteze mari în timpul înotului.

×
Subiecte în articol: exclusiv online