x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Istoria propriului tău stilou

Istoria propriului tău stilou

de Anca Aldea    |    27 Sep 2007   •   00:00
Istoria propriului tău stilou
Sursa foto: Anton Gvozdikov/

DOSARELE SAPIENS
Strămoşii, mătuşile şi bunicii uneltelor noastre de scris, intr-o poveste de familie, din preistorie pănă in epoca digitală.


Strămoşii, mătuşile şi bunicii uneltelor noastre de scris, intr-o poveste de familie, din preistorie pănă in epoca digitală.

Omul a inventat scrisul pentru a comunica cu ceilalţi. A inventat şi mijloacele ajutătoare fără de care scrisul n-ar fi fost posibil. A traversat multe etape pentru a ajunge, in prezent, la creionul digital. Omul s-a folosit la inceput de tot ceea ce i-a oferit natura, apoi a inventat unelte şi, mai tărziu, a ajuns la performantul creion cu microcipuri, legat la modernul calculator. A folosit amprenta măinilor sale pentru a picta pereţii peşterilor, a scris cu pietre şi beţigaşe cu vărfuri ascuţite, a şlefuit apoi tulpina de trestie şi a folosit-o la scrijelit tăbliţele de lut proaspăt, arse la cuptor pentru a da rezistenţă reprezentării sale. Mai tărziu a folosit beţigaşul din metal, din os sau din fildeş, peniţa de metal, penele de păsări, pensulele imbibate in cerneală din praf de aur.

De la "Portăreţul fără sfărşit" la creionul inteligent

MOŞII. Unele dintre cele mai vechi instrumente de scris cunoscute sunt celebrele pietre cu vărfuri ascuţite, pe care strămoşii noştri le foloseau pentru a-şi exprima uimirea faţă de lumea inconjurătoare sau pur şi simplu pentru a lăsa moştenire urmaşilor aspecte din viaţa de peşteră. Omul desena pe pereţii grotelor siluete ale semenilor, animale, scene de luptă sau de vănătoare, corpuri cereşti vizibile cu ochiul liber, unelte etc.

FIRAVII. Omul a şlefuit apoi tulpina de trestie şi a folosit-o la scrijelit tăbliţele de lut proaspăt, arse la cuptor pentru a da rezistenţă reprezentărilor. Dansul lujerului de trestie pe tăbliţa de lut lăsa o urmă ca de pană sau de cui, motiv pentru care scrierea a primit denumirea de cuneiformă. Omul a schimbat apoi suportul de scris cu tăbliţe de plumb, mai rezistente, folosite de egipteni, sau de lemn, mai uşor de transportat, folosite de greci şi de romani.

REZISTENŢII. Bucăţile de cărbune negru sau de chinovar, o substanţă roşie obţinută din sulfură de mercur, sunt strămoşii incontestabili ai creionului de astăzi. Din secolul al VII-lea i.Hr. pănă in anul 1564, cărbunele a luat diferite contururi, insă abia in secolul al XVIII-lea chimistul francez Nicolas Jacqcues Conte a inventat creionul cu mină obţinută dintr-un amestesc de argilă şi grafit. In 1993 a fost inventat creionul reciclabil, iar in 1915 - creionul mecanic.

BUNELUL. Ingenioasa peniţă a deschis calea, in secolul al XVII-lea, apariţiei tocului rezervor, adică a stiloului. Bunicul stiloului modern a fost inventat de un invăţat romăn - Petrache Poenaru, care a botezat micuţul instrument "condeiul portăreţ fără sfărşit, care se alimentează pe sine insuşi cu cerneală". La 36 de ani de la invenţia nemaipomenită a pandurului, in 1863, doi francezi şi un englez au realizat cele mai performante modele de stilouri.

BUNICILE. Saltul către peniţele de scris a fost făcut cu ajutorul penelor de păsări. Oamenii preferau penele de la inaripatele de statură măricică, precum găştele, lebedele, vulturii, bufniţele, şoimii, curcanii sau berzele, dar nu refuzau nici penele de găină. Condiţia obligatorie era ca păsările să fie in viaţă cănd li se "recoltau" penele numai de pe aripa stăngă. Şi asta se intămpla doar primăvara.

NEPOTUL. Din nevoia de spaţiu, dar şi de eficienţă, omul modern a inventat creionul care scrie singur. In urmă cu cinci ani, creionul digital a fost lansat pe piaţă, alături de aşa-numitul Tablet PC, un urmaş al tradiţionalului notebook, de compania lui Bill Gates, Microsoft. Astfel, "calculatoarele se adaptează stilului de muncă al utilizatorului modern, indiferent că este vorba despre a lua notiţe in cadrul unei şedinţe, de a colabora cu colegii prin tehnologie wireless sau de a citi direct de pe ecranul computerului. ", declara Gates.

×
Subiecte în articol: zoom creionul inventat