Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oamenii de ştiinţă au anunţat că satelitul natural al Pământului, Luna, s-a format la cel mult 100 de milioane de ani după naşterea sistemului nostru solar, iar această concluzie poate oferi răspuns şi la misterul legat de compoziţia aproape identică a Lunii şi a Terrei, conform unui material publicat de SPACE.com.
Conform concluziilor planetologilor, Luna s-a format acum 4,5 miliarde de ani, în urma unei coliziuni dintre două protoplanete - Theia, o protoplanetă de dimensiunea lui Marte, s-a ciocnit cu proto-Pământul, incident cosmic care a dus la topirea şi reagregarea planetei noastre. Conform rezultatelor simulărilor computerizate folosite, aproximativ 40% din materia care a compus Luna provine de la protoplaneta Theia.
Însă cercetătorii sunt de părere că Theia ar fi fost diferită din punct de vedere chimic de Pământ. Prin contrast, studii recente au arătat că Luna şi Pământul au o compoziţie foarte similară în ceea ce priveşte izotopii din care sunt alcătuite. Această structură nu ar fi trebuit să fie atât de asemănătoare conform teoriei impactului.
"Acest lucru înseamnă că la nivel atomic, Pământul şi Luna sunt identice", susţine coordonatorul acestui studiu, Seth Jacobson, planetolog la Observatorul din Côte d'Azur, Nice, Franţa, conform Space.com. "Această nouă informaţie pune în pericol consistenţa teoriei privind naşterea Lunii în urma unui impact dintre Pământ şi o altă proto-planetă", a mai adăugat el.
Nimeni nu a examinat foarte serios scenariul impactului ca explicaţie pentru formarea Lunii, deşi caracteristicile comune ale structurilor atomice ale celor două corpuri, aduc în discuţie circumstanţele exacte în care s-ar fi produs această coliziune. Acum, prin identificarea momentului în care s-a format Luna, Jacobson şi colegii săi pot explica de ce aceasta este atât de similară cu Pământul. Oamenii de ştiinţă îşi prezintă teoria în ultimul număr al revistei Nature.
În încercarea de a identifica când s-a produs acest impact care a dus la formarea Lunii, oamenii de ştiinţă au avansat mai multe ipoteze. Unii au susţinut că acest eveniment s-a produs relativ devreme, la doar aproximativ 30 de milioane de ani după formarea Soarelui, în timp ce alţii au susţinut că Luna s-a format la peste 50 de milioane de ani, până la 100 de milioane de ani după formarea sistemului nostru solar.
Pentru a rezolva acest mister, Jacobson şi colegii săi au simulat formarea planetelor telurice din sistemul solar, Mercur, Venus, Pământ şi Marte, dintr-un disc de materie şi praf cosmic rămas după naşterea Soarelui.
Prin analiza modului în care aceste planete s-au format şi au evoluat în cadrul unei serii de peste 250 de simulări computerizate, cercetătorii au ajuns la concluzia că dacă impactul care a dus la formarea Lunii s-ar fi produs mai devreme, volumul de materie care ar fi fost atrasă de proto-Pământ ar fi fost mai mare. Dacă impactul s-ar fi produs mai târziu, acest volum ar fi fost mai mic.
Alte studii au încercat să calculeze care a fost acest volum de materie care a ajuns pe Pământ în urma impactului care a dus la formarea Lunii. Aceste estimări sunt bazate pe modul în care elementele siderofile, aşa cum sunt iridiu şi platina, au ajuns în nucleul Pământului. După fiecare impact puternic suportat de proto-Pământ, aceste elemente, topite de energia impactului, 's-ar fi scurs' din mantaua terestră pentru a se uni cu materialele grele, bogate în fier, care s-au scufundat pentru a forma nucleul planetar.
După ultimul impact gigantic din istoria planetei noastre, cel în urma căruia s-a format Luna, elemente precum iridiu şi platina ar fi trebuit să dispară aproape complet din mantaua terestră. Însă aceste elemente sunt încă prezente în mantaua terestră, doar că în cantităţi foarte mici, ceea ce sugerează că doar un volum mic de materie a fost atrasă pe Pământ după această ciocnire care a dus la formarea Lunii.
Cercetătorii au calculat că acest impact ar fi trebuit să se producă la aproximativ 95 de milioane de ani (+/- 32 de milioane de ani) după naşterea sistemului solar.
"Faptul că Luna s-a format mai târziu, aşa cum susţin simulările noastre, explică misterul identităţii structurale a Pământului şi Lunii".
În plus, o serie de analize recente susţin că impactul care a dus la naşterea Lunii ar fi trebuit să fie unul rapid, care să genereze mai multă energie decât se credea iniţial. Această observaţie face sens dacă impactul s-ar fi produs relativ târziu, cu o protoplanetă mai bătrână, aşa cum indică noul studiu.
"Protoplanetele mai vechi tind să fie mai dinamice pentru că rămân mai puţine obiecte în discul de materie în care se formează planetele, între care să se distribuie energia", conform lui Jacobson said.
Aceste descoperiri ridică şi o nouă întrebare. În timp ce Pământul şi Luna s-au format împreună la aproape 100 de milioane de ani după apariţia sistemului solar, dovezile reprezentate de meteoriţii care s-au ciocnit de planeta Marte indică faptul că această planetă este foarte veche, formându-se la doar câteva milioane de ani după naşterea Soarelui.
'Acest lucru indică faptul că Pământul şi Marte s-au format în intervale de timp diferite, Marte născându-se mult mai devreme decât Terra. Dar cum este acest lucru posibil? Să fie doar o chestiune de dimensiune? Sau de locaţie? Ce s-a întâmplat cu Venus şi cu Mercur? S-au născut oare aceste planete în perioade mai apropiate de Pământ sau de Marte? Cred că acestea sunt întrebările la care comunitatea astronomilor trebuie să răspundă în viitorul apropiat', a susţinut Jacobson. (Agerpres)
Citește pe Antena3.ro
