x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Marte se află marţi la cea mai mică distanţă din ultimii 15 ani în raport cu Terra

Marte se află marţi la cea mai mică distanţă din ultimii 15 ani în raport cu Terra

31 Iul 2018   •   21:30
Marte se află marţi la cea mai mică distanţă din ultimii 15 ani în raport cu Terra

Marte, una dintre "vecinele" Terrei din Sistemul Solar, se află marţi la cea mai mică distanţă din ultimii 15 ani în raport cu planeta noastră. Această apropiere periodică oferă pasionaţilor de astronomie posibilitatea de a admira imagini neobişnuit de strălucitoare ale "Planetei Roşii", informează NASA.

"'Planeta Roşie' şi Terra nu au mai fost atât de apropiate din 2003 şi nu vor mai fi la fel de apropiate până în 2035", au precizat cercetătorii de la NASA.

Astronomii din lumea întreagă şi-au reglat telescoapele şi le-au îndreptat spre bolta cerească pe 31 iulie, când Marte s-a aflat la o distanţă de 57,6 milioane de kilometri faţă de Pământ. Un loc de observaţie deosebit de popular în rândul pasionaţilor de astronomie a fost Observatorul Griffith din Los Angeles, de unde Marte a putut fi văzută cu ochiul liber, sub forma unui punct roşu-portocaliu pe cer, potrivit unei transmisiuni live online, realizată pentru a marca acest eveniment celest.

"Marte ne invadează în această noapte", a declarat Ed Krupp, directorul Observatorului Griffith.

Cel mai apropiat punct în raport cu Terra de pe orbita eliptică a planetei Marte a fost atins marţi în jurul orei 11.00 GMT, au precizat cercetătorii de la NASA.

Astronomii sunt interesaţi de traiectoria pe orbită a planetei Marte, întrucât aceasta îi ajută să aleagă cele mai bune momente pentru lansarea unor vehicule spaţiale către "Planeta Roşie".

Atunci când Soarele, Terra şi Marte se aliniază, Pământul fiind plasat între cele două corpuri cereşti, are loc un fenomen denumit "opoziţie", ce oferă astronomilor posibilitatea de a admira cele mai strălucitoare imagini cu "Planeta Roşie".

De asemenea, "aproximativ în perioada opoziţiei, acea planetă se află la cea mai apropiată distanţă faţă de Terra pentru anul în curs", au explicat inginerii de la agenţia spaţială americană.

Întrucât Terra şi Marte se aliniază în opoziţie la aproximativ fiecare doi ani, "acesta este motivul pentru care cele mai multe dintre misiunile NASA spre 'Planeta Roşie' sunt distanţate între ele de cel puţin doi ani - pentru a profita astfel de cea mai mică distanţă dintre cele două planete".

Apropierea din acest an nu reprezintă însă un record.

Distanţa minimă dintre Pământ şi Marte este de aproximativ 54,6 milioane de kilometri şi ea este obţinută arareori.

Cea mai recentă apropiere care a fost pe punctul de a atinge acel record a avut loc în 2003, când Marte s-a aflat la o distanţă de 55,7 milioane de kilometri. Evenimentul din 2003 a reprezentat "cea mai apropiată distanţă dintre cele două planete din ultimii 60.000 de ani", au precizat reprezentanţii NASA.

O apropiere asemănătoare celei din 2003 se va produce abia în anul 2287.

Astronomii care au ratat marţi momentul maxim al apropierii dintre Terra şi Marte nu trebuie însă să se îngrijoreze. Marte va continua să fie foarte strălucitoare pe cerul nocturn şi în următoarele câteva luni.AGERPRES

×
Subiecte în articol: marte