Maşinile lui Da Vinci

De la sfârşitul săptămânii trecute Bucureştiul este gazda expoziţiei internaţionale "Leonardo da Vinci: Invenţiile unui geniu”. Până la sfârşitul lunii ianuarie 2009, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian se află 50 de maşinării construite, pas cu pas, de experţi italieni, după schiţele marelui inventator.

Leonardo di ser Piero da Vinci, fiu de notar, născut în anul 1452, a crescut şi a fost educat pentru a deveni pictor. Pe parcursul vieţii însă
s-a dovedit a fi un spirit universal, acumulând cunoştinţă din cele mai diverse domenii şi fiind considerat, în egală măsură, om de ştiinţă, matematician, inginer, inventator, anatomist, pictor, sculptor, arhitect, muzician şi scriitor. În urma sa au rămas nenumărate creaţii care au fermecat şi subjugat generaţiile timp de secole.

Vizionarul

Fascinaţia lui Leonardo da Vinci pentru maşinării a început încă din copilărie, unele dintre primele sale schiţe prezentând funcţionarea unor componente de mecanisme aflate deja în uz în timpul său, aşa cum erau roţile care puneau în mişcare pietrele de moară sau sistemele de pompare şi direcţionare a apei. Viziunea ilustrului inventator consta însă în depăşirea capacităţilor obişnuite ale meşterilor din timpurile sale, care ştiau să construiască şi să repare diverse maşini ale acelor vremuri. Da Vinci avea darul de a privi dintr-un unghi complet nou aceste invenţii. Aşa a ajuns la concluzia că înţelegerea modului de funcţionare a fiecărei componente reprezintă o posibilitate neexploatată de a le recombina pentru a îmbunătăţi actualele maşini sau, cel mai important, pentru a crea invenţii nemaivăzute până atunci. Fiind un ilustrator înnăscut, a aşternut singur, pe hârtie, ideile pe care le avea. Le-a desenat cu o claritate excepţională, schiţele sale aflându-se ulterior la baza unui număr impresionant de aparate utilizate chiar şi în zilele noastre.

Idei puse în practică

După trecerea unei jumătăţi de mileniu de la conceperea schiţelor, o echipă de specialişti de la Muzeul Leonardo da Vinci din Florenţa a decis să exploateze potenţialul nemăsurat al acestor desene prin construirea propriu-zisă a invenţiilor gândite de marele vizionar. În urmă cu 16 ani, artizanii muzeului italian au încercat să dea o formă fizică invenţiilor geniului, urmărind explicaţia sistematică a funcţionării acestor aparate date de Da Vinci şi modul de asamblare inovativ pentru acele vremuri. Toate exponatele au fost confecţionate doar cu materialele indicate în planurile originale şi realizate manual. Astfel că, din resurse precum lemn, sfoară, pânze sau lipici au luat naştere obiectele care, astăzi, sunt expuse în România, după ce au fost plimbate prin toată lumea, inclusiv în Franţa, Spania, Anglia, Brazilia, Canada şi SUA. În total, 60 de state de pe Glob au expus această minunăţie a ştiinţei – colecţia de maşinării a lui Da Vinci.

Pasărea mecanică

În cadrul expoziţiei de la Bucureşti, puteţi descoperi cele mai cunoscute mecanisme de zbor, precum şi invenţiile din domeniul civil, maritim sau militar. Majoritatea modelelor expuse nu au fost reproduse în timpul vieţii inventatorului. Exponatele, montate în România de doi specialişti ai Muzeului Leonardo da Vinci din Florenţa, aproape că "vorbesc" de la sine despre geniul care, pe tot parcursul vieţii, nu a încetat să uimească prin curajul de a-şi exprima ideile strălucite, străine spaţiului şi timpului său. Cei peste 500 de ani de civilizaţie – cu tot cu urcuşurile şi coborâşurile ei – nu aveau cum să treacă fără să nu-şi fi pus amprenta asupra valorilor lăsate de acest spirit universalist al Renaşterii.
"În ceea ce priveşte opera lui Da Vinci, este cunoscut faptul că o parte s-a pierdut, şi nu doar din schiţe. Mult din ceea ce avem a trecut prin mâinile lui Francesco Melzi, discipol şi moştenitor desemnat prin testamentul întocmit la 23 aprilie 1519, maestrul părăsind lumea la 2 mai. Instrumente, desene, manuscrise au fost păstrate astfel. Trebuie spus că Melzi provenea dintr-o familie de nobili din Milano. Eforturilor sale le datorăm inclusiv celebrul ", ne-a explicat academicianul Sebastian Grama, lector doctor al Facultaţii de Filosofie din cadrul Universitatăţii din Bucureşti. Pasionat de viaţa şi opera marelui inventator, Sebastian Gama a adăugat că pierderea unor documente ale lui Da Vinci a fost pricinuită de cauze exterioare, dar şi de "enorma presiune a ideilor, care l-au determinat pe Leonardo însuşi, în graba de a crea, să aleagă suporturi materiale perisabile ori să se hazardeze în adoptarea unor metode practice".
"Două amănunte biografice sunt semnificative pentru acest imens avânt. Primul, în ordine cronologică, este scrisoarea pe care i-a trimis-o lui Ludovico il Moro, în care îşi oferea serviciile, prezentând tot ceea ce putea face şi construi pentru familia Sforza. Maşini de război, arme de asediu, tehnologie pentru bătăliile navale, diferite lucrări militare, canalizare, proiecte arhitecturale, sculptură, pictură - totul era prezent. Al doilea amănunt este legat de executarea statuii monumentale a lui Francesco Sforza (tatăl lui Ludovico), ale cărei dimensiuni îi creează infinite probleme", completează profesorul Grama.

Visul zborului

Nu se poate să calci pragul Teatrului de Operetă din Capitală şi să nu remarci elicopterul – una dintre aparatele care l-au făcut celebru pe Da Vinci. În concepţia inventatorului, acest mecanism, construit din lemn, pânză şi "fire" subţiri de fier, era acţionat prin rotirea arborelui central de către patru oameni. Neavând, însă, un motor adecvat, aparatul întampina greutăţi serioase în a învinge legile fizicii şi a se ridica de la sol. Omul de ştiinţă a încercat de asemenea să copieze forma unei aripi de pasăre, transpunând-o, cu ajutorul schiţelor, într-o bucată de pânză aplicată pe o armătură, formând astfel o articulaţie mecanică. Aceasta poate fi considerată cea mai bună replică mecanică a formei anatomice a unei aripi, "încheieturile" acestui mecanism fiind dispuse cu arcuri care permit revenirea în poziţie de planare după mişcarea de zbor. Inventatorul a observat însă că, în timpul zborului păsărilor, jumătatea aripilor aflată în interior, spre corp, este aproape imobilă, extremităţile lor fiind utilizate pentru propulsare şi controlarea acţiunii de zbor. Urmând acest principiu, el a conceput un planor cu extremităţi manevrabile, pilotului permiţându-i-se un anume balans. Cel mai elaborat mecanism imaginat de Da Vinci este, însă, maşina de zbor din al cărei proiect reiese încercarea inventatorului de a folosi în dinamica zborului fiecare element al corpului uman, deoarece pilotul controlează direcţia de zbor atât cu mâinile, cât şi cu picioarele, prin intermediul pedalelor acţionate de picioare. Acesta este unul dintre cele mai complexe sisteme de şuruburi şi manivele conceput în a doua jumătate a secolului al XV-lea, şi, deşi nu se putea ridica de la sol, schiţa gândită de Da Vinci dezvăluia un grad uimitor de complexitate.
Despre maşinile de zbor proiectate de vizionarul Da Vinci se pot scrie tomuri întregi. Este important însă să amintim aici că ele se împart în două subcategorii, în funcţie de perioada vieţii în care maestrul le-a creat. Astfel, maşinile concepute în tinereţe sunt, în general, acţionate de forţa omului. La mijlocul vieţii, Da Vinci a realizat, însă, că forţa umană era insuficientă pentru ca un aparat de zbor să devină funcţional. După anul 1496, invenţiile sale destinate cuceririi aerului au purtat amprenta acestei noi perspective, implicând utilizarea forţei vântului, astfel luând naştere schiţele paraşutei şi ale deltaplanului.

Înapoi în viitor

Paşii te duc încet în faţa unei biciclete din lemn. Ciudat mecanism. Dar acest vehicul reprezintă unul dintre misterele vieţii lui Leonardo da Vinci. În timpul lucrărilor de restaurare a unuia dintre caietele de schiţe ale inventatorului, s-au descoperit două pagini lipite pe care era ilustrată bicicleta. Trăsăturile desenului, lipsa particularităţilor şi semnătura elevului său Sallai arată că există o mare probabilitate ca această schiţă să nu îi fi aparţinut lui Da Vinci, ci unui elev. Un element des întâlnit în multe dintre schiţele şi proiectele vizionarului este "şurubul lui Arhimede". Obiect utilizat încă din antichitate avea să fie îmbunătăţit de vizionarul om de ştiinţă din Florenţa. Şurubul permitea ridicarea apei printr-un tub înfăşurat în jurul unui cilindru rotit cu ajutorul unei manivele.
Însetat de necunoscut, omul de ştiinţă a mers mai departe, creând fel de un liant cu viitorul - între metodele ştiinţifice practicate în Evul Mediu şi cunoştiinţele cercetării moderne din zilele noastre. Experimentele sale s-au intensificat în jurul anului 1505. Era tot mai atras de investigaţiile ştiinţifice, domeniul cercetărilor sale fiind extrem de variat, cuprinzând ramuri precum anatomia, zoologia, botanica, geologia sau optica, pe lângă aerodinamică şi hidrodinamică. Treptat, s-a îndepărtat de concepţia timpurilor sale, care punea orice eveniment de neînţeles pe seama religiei, preferând să observe, practic, natura şi încercând să găsească răspunsuri la întrebări aparent simple care începeau, de cele mai multe ori, cu "De ce?". Soluţiile pe care le găsea erau, cel mai adesea, transcrise pe ceea ce aveau să fie cunoscute mai târziu caietele lui Leonardo da Vinci. Datorită curiozităţii neţărmurite, a căutat permanent direcţii noi de cercetare. Îi plăcea să observe, să testeze, apoi să schiţeze şi să adnoteze. Aşa au luat naştere volume întregi de date remarcabile despre diversitatea domeniilor în care s-a implicat.

Tancul şi Scorpionul

O parte dintre obiectele care intră în categoriile maşini militare şi civile concepute de Da Vinci se află, de asemenea, expuse în foaierul teatrului. Dintre acestea, un obiect neobişnuit - tancul conceput ca un vehicul greu, de forma unei broaşte ţestoase, cu tunuri orientate de jur-împrejur, ranforsat cu plăci metalice. Inventatorul a rezolvat inclusiv problema mobilităţii acestui aparat prin plasarea, în interior, a unui sistem de manivele utilizat pentru învârtirea roţilor acţionate de opt oameni. El luase în considerare şi varianta utilizării forţei cabaline pentru tractare, dar riscul ca animalele să intre în panică într-un mediu strâmt şi zgomotos era foarte mare. Cel de-al doilea obiect care atrage instantaneu atenţia este barca cu seceră, denumită "Scorpionul". Această structură se remarcă nu numai prin puterea ofensivă a secerii în cădere instantanee, dar şi prin manevrabilitatea ei prin intermediul unei platforme rotative care o poziţiona rapid deasupra ţintei. Mecanismul de ridicare a lamei, reprezentat de o manivelă cu angrenaj, prin ridicarea rapidă a lamei, îi asigura eficacitatea. Ambarcaţiunea era dotată cu mijloace de protecţie a vâslaşilor prin intermediul unor scuturi puternice acoperite cu piele şi printr-o serie de intrări securizate care aveau rolul de a atenua efectul atacului. Nimic nu putea opri spiritul creator al lui Leonardo da Vinci, chiar dacă uneori el era primul care împiedica finalitatea propriilor creaţii. Giorgio Vasari, în lucrarea sa din 1550 "Le vite de’ piú eccelenti architetti, pittori, et scultori italiani, da Cimabue insino a’ tempi nostri" ("Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre"), insistă asupra nestatorniciei pornirilor creatoare şi a obiceiului lui Da Vinci de a nu duce la capăt proiectele începute, pentru a se concentra la mereu altele. "Desigur, există multe exagerări la Vasari, dar observaţia este departe de a fi neîntemeiată. Fără dificultate putem observa, la rândul nostru, un paradox în faptul că foarte puţine tablouri s-au păstrat de la un artist care punea pictura deasupra celorlate arte", explică profesorul Grama.

Spirit desăvârşit

Fără doar şi poate, omul genial care a purtat numele Da Vinci a fost un perfecţionist. La o cercetare mai atentă a schiţelor sale se poate observa cu uşurinţă un fenomen cel puţin straniu la prima vedere. Deşi se ştia că omul de ştiinţă scria cu mâna stângă, istoricii au fost timp îndelungat nedumeriţi de obiceiul vizionarului de a redacta "în oglindă", de la dreapta la stânga, folosind acest tip de grafie pentru a scrie toate notele explicative ale desenelor invenţiilor sale, deoarece, atunci când punea pe hârtie cuvinte destinate altor oameni, direcţia scrisului era cea obişnuită pentru europeni, de la stânga la dreapta. Acest fenomen a primit, de-a lungul timpului, o serie de explicaţii. Una dintre ele constă în ideea că maestrul îşi proteja ideile de privirile indiscrete venite fie din partea altor persoane care ar fi vrut să-i fure studiile, fie din interiorul Bisericii Romano-Catolice, care, nu de puţine ori, nu a apreciat observaţiile sale ştiinţifice.

Înapoi la Bucureşti

Expoziţia "Leonardo da Vinci: Invenţiile unui geniu" a fost înscrisă ca eveniment oficial pe site-ul Comisiei Europene, fiind inclusă ca în cadrul "Anului European al Dialogului Intercultural" în 2008 şi în cadrul "Anului European al Creativităţii şi Inovaţiei" în 2009. Munca depusă de organizatori - Asociaţia Future-Networks şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România, pentru a aduce această expoziţie culturală şi în România a fost, însă, una greu de imaginat, desfăşurată într-un timp extrem de scurt. "Fiind într-un tur internaţional, maşinăriile sunt rezervate cu mulţi ani înainte. Am fost foarte norocoşi pentru că am prins această perioadă între octombrie 2008 şi ianuarie 2009, o altă perioadă liberă (pentru închiriatul exponatelor, n.r.) ar mai fi fost abia peste şase ani", spune Cătălina Furtună de la Asociaţia Future-Networks. Acest eveniment nu pare a fi fost, însă, prea "apetisant" pentru unele instituţii culturale din România, organizatorii întâmpinând primele greutăţi încă de când a fost ridicată problema găsirii unui spaţiu adecvat pentru amenajarea expoziţiei. "La Muzeul Naţional de Artă al României, închirierea spaţiului ne costa nu mai puţin de 7.000 de euro pe zi (…). În plus, nimeni nu voia să îşi blocheze spaţiul pe o perioadă aşa de mare, de patru luni", a comentat Furtună.

Probleme organizatorice

Expoziţia a fost, însă, deschisă la timp, beneficiind de sprijinul Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian şi de cinci companii care şi-au exprimat dorinţa de a deveni parteneri sau sponsori ai evenimentului – Allianz Ţiriac, Raiffeisen Bank, Bosh, Granini şi Green Pixel. Costurile totale ale evenimentului se ridică la aproximativ 1.500.000 de euro, dintre care numai 50% sunt acoperite, până în momentul de faţă, de finanţări şi sponsorizări. "O parte din banii pentru plata închirierii exponatelor i-am plătit din buzunarele proprii, deoarece trebuiau daţi în momentul semnării contractului (cu Muzeul Leonardo da Vinci din Florenţa, deţinătorul exponatelor, n.r.)", explică Furtună. Chiar şi acum, după deschiderea expoziţiei pentru public, par a exista probleme cu obiectele care, într-un fel sau altul, "stau în drumul" cuiva. În ziua inaugurării oficiale a expoziţie, fiecare model era aşezat astfel încât oricare vizitator să aibă suficient loc pentru a-l studia îndeaproape fără teama de atinge accidental un alt obiect. După doar două zile, însă, surpriză!. În timpul programului cu publicul, toate exponatele erau înghesuite pe jumătate din spaţiul foaierului teatrului, ce-a de-a doua jumătate fiind îngrădită de panouri albe. După câteva momente realizez că am nimerit într-una dintre duminicile în care, periodic, are loc licitaţia organizată de casa de licitaţii "Alis". Mă întreb cine o fi mutat exponatele care ar trebui manevrate doar de cele două persoane specializate şi pregătite direct de către cei doi experţi italieni trimişi cu misiune precisă la Bucureşti.

Citește pe Antena3.ro