x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Max Theiler - Premiul Nobel pentru Medicină, 1951

Max Theiler - Premiul Nobel pentru Medicină, 1951

16 Aug 2008   •   00:00

Max Theiler s-a născut în Africa de Sud, în casa bacteriologului veterinar Arnold Theiler. A urmat liceul de băieţi din Pretoria, apoi şi-a îndreptat atenţia spre domeniul medical şi a studiat la Şcoala Medicală a Universităţii din Cape Town.



Max Theiler s-a născut în Africa de Sud, în casa bacteriologului veterinar Arnold Theiler. A urmat liceul de băieţi din Pretoria, apoi şi-a îndreptat atenţia spre domeniul medical şi a studiat la Şcoala Medicală a Universităţii din Cape Town. A părăsit apoi Africa de Sud pentru a studia la Londra, unde şi-a obţinut diploma în medicină tropicală şi igienă. Deoarece voia să urmeze o carieră de cercetare, în 1922 a preluat un post la Şcoala de Medicină Tropicală a Universităţii Harvard, unde, timp de mai mulţi ani, a studiat dizenteria şi febra galbenă alături de profesorul Andrew Sellards.

ÎNCEPUTURI. În 1926 l-au contrazis pe cercetătorul Hideyo Noguchi, care era de părere că febra galbenă era provocată de bacteria Leptospira icteroides. În 1928, după ce s-a demonstrat că febra era provocată de un virus, Theiler a arătat că virusurile africane şi sud-americane sînt identice din punct de vedere imunologic. Max Theiler a suferit de febră galbenă în timpul cercetărilor, dar a supravieţuit şi a dezvoltat imunitate. După studierea efectelor febrei galbene asupra şoarecilor de laborator, Theiler a ajuns la concluzia că virusurile slăbite confereau imunitate maimuţelor rhesus.

SOLUŢIE. Era timpul pentru dezvoltarea unui vaccin, mai ales că în strîmtoarea Asibi din vestul Africii s-au descoperit peste 100 de subculturi. În 1937, Max Theiler şi colegul său Hugh Smith anunţau existenţa vaccinului 17-D. În 1930, Theiles s-a alăturat Fundaţiei Rockefeller alături de care a început un atac împotriva febrei galbene. Între anii 1940 şi 1947, fundaţia a produs peste 28 de milioane de doze de vaccin, reuşind astfel să stopeze răspîndirea febrei. Pentru descoperirile sale, Theiler a primit Premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie în 1951.

Febra galbenă este o boală tropicală, frecvent întîlnită în Africa şi America de Sud. Deseori boala nu are simptome, se aseamănă cu gripa şi este transmisă prin înţepătura de ţînţar. Protecţia asigurată de vaccin începe din a zecea zi după vaccinare şi durează 10 ani

FAIMĂ

Doctorul Theiler a contribuit la scrierea a două cărţi: "Infecţiile virale la om" în 1948 şi "Febra Galbenă" în 1951. A mai publicat o serie de lucrări în "Jurnalul American de Medicină Tropicală" şi "Publicaţia de Medicină Tropicală şi Parazitologie". Pe lîngă Premiul Nobel i-a mai fost oferit şi Premiul Lasker din partea Fundaţiei Lasker, cunoscut şi ca "Nobelul american".

CV

DATA NAŞTERII - 30 ianuarie 1899

LOCUL NAŞTERII - Pretoria, Africa de Sud

CARIERĂ


1922 – îşi perimeşte diploma în medicină după ce a studiat la Spitalul  St. Thomas şi la Şcoala de Medicină Tropicală din Londra;

1922 – s-a alăturat departamentului de medicină tropicală al Şcolii Medicale Harvard, Boston, Massachusetts;

1951 – este numit director al laboratoarelor Diviziei de Medicină şi Sănătate Publică a Fundaţiei Rockefeller;

1951 – primeşte Premiul Nobel pentru Medicină;

11 august 1972 – încetează din viaţă la New Haven, Connecticut, SUA.

×