Microscopul

La fel ca şi telescopul, microscopul a fost construit în urma necesităţii acute a omului de a-şi amplifica simţurile, precum văzul dar şi de a-şi satisface curiozitatea de a studia ceea ce nu se poate observa cu ochiul liber, fie că este vorba de obiecte prea îndepărtate sau prea mici.

La fel ca şi telescopul, microscopul a fost construit în urma necesităţii acute a omului de a-şi amplifica simţurile, precum văzul dar şi de a-şi satisface curiozitatea de a studia ceea ce nu se poate observa cu ochiul liber, fie că este vorba de obiecte prea îndepărtate sau prea mici.

Povestea microscopului începe la sfârşitul secolului al XVI-lea, când doi olandezi care confecţionau ochelari – Zaccharias şi Hans Jansen – au efectuat un experiment care implica privirea prin mai multe lentile introduse într-un tub. Microscopul s-a născut pe baza aceluiaşi principiu pe care a fost construit şi telescopul, olandezii observând, în acest caz, cum imaginea, "supusă" studierii cu tubul cu lentile, lua dimensiuni considerabil mai mari. Astfel în anul 1590, a apărut microscopul compus. Inspirat de pe urma acestei invenţii, Galileo Galilei şi-a construit propriul microscop – precum şi propriul telescop, în aceeaşi perioadă – adăugându-i un dispozitiv de concentrare a razelor de lumină.

TESTE. Un alt om de ştiinţă care şi-a adus contribuţia la fabricarea microscopului, în 1674, a fost microbiologul olandez Anthony Leeuwenhoek. După o serie de teste cu lupe pe care le-a polizat şi şlefuit, Leeuwenhoek a obţinut lentile sferice cu grad de mărire ridicat. Folosind aceste lentile pentru propriul său microscop, microbiologul a descoperit existenţa organismelor unicelulare precum bacteriile. În urma cercetărilor sale, care au revoluţionat medicina, Anthony Leeuwenhoek este considerat, printre altele, părintele microscopiei.

În secolul al XVIII-lea, microscopul a avut parte de o serie de îmbunătăţiri considerabile, devenind un instrument des întâlnit în munca oamenilor de ştiinţă. Erau utilizate lentile combinate, confecţionate din diferite tipuri de sticlă pentru a reduce haloul luminos care înconjura imaginea, rezultat în urma diferenţelor de refracţie a luminii.

MODIFICĂRI. La începutul secolului al XIX-lea, în 1830, Joseph Jackson Lister a obţinut reducerea efectului uneia dintre aberaţiile cromatice (deformare optică a imaginii, manifestată prin formarea unui spectru de imagini colorate în locul unei singure imagini ). Lister a redus aberaţia sferică, demonstrând că, prin montarea mai multor lentile slabe cu o anumită distanţă între ele, se poate obţine o imagine mărită, fără a fi însă înceţoşată. La final de secol, cercetătorul Ernst Abbe propunea o formulă matematică denumită "Condiţia de sinus a lui Abbe", cu ajutorul căreia se putea obţine, în cifre, rezoluţia maximă posibilă pentru un microscop.

PERFECŢIONARE. O dată cu evoluţia tehnologică rapidă din secolul al XX-lea, microscopul a fost considerabil îmbunătăţit. Încă din 1903, Richard Zsigmondi, în colaborare cu Zeiss, compania de confecţionare a instrumentelor optice,  inventa ultramicroscopul, aparat cu ajutorul căruia puteau fi studiate obiecte extrem de mici. Ultramicroscopul este astăzi utilizat în studierea mişcării browniene sau în măsurarea gradului de încărcare electrică a electronilor.

DIFERENŢE
Microscoapele optice şi microscoapele electronice sunt cel mai des utilizate în laboratoare.  Ele funcţionează pe principiul măririi imaginii generate de trecerea peste probă a unei unde electromagnetice, în cazul microscoapelor optice, sau a unor fascicule de electroni, în cazul microscoapelor electronice.