x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Miliardar solar

Miliardar solar

de Alexandru Nastase    |    16 Aug 2008   •   00:00

Fenomenul din ce în ce mai prezent şi mai îngrijorător al încălzirii globale a început să "producă" primii miliardari. Plin de iniţiativă, un chinez a speculat oportunitatea şi s-a pus pe făcut bani din producerea şi vînzarea panourilor solare. Shi Zhengrong a devenit primul miliardar "solar".



Fenomenul din ce în ce mai prezent şi mai îngrijorător al încălzirii globale a început să "producă" primii miliardari. Plin de iniţiativă, un chinez a speculat oportunitatea şi s-a pus pe făcut bani din producerea şi vînzarea panourilor solare. Shi Zhengrong a devenit primul miliardar "solar".

Shi Zhengrong este un fizician chinez care a studiat în Australia şi care, în urma succesului în afaceri, a fost cooptat şi în echipa guvernamentală a ţării sale. Întors în ţara de baştină, a dezvoltat o afacere prin care produce cele mai bune şi mai ieftine dispozitive fotovoltaice din lume. Boom-ul economic al Chinei şi imperativul global de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră i-au convenit de minune lui Zhengrong. Compania sa, Suntech Power, care poate deveni unul dintre giganţii mondiali producători de energie, ar putea rivaliza cu firmele care produc energie din surse convenţioanele, foarte poluante. Anul trecut, peste 98% din producţia de panouri solare chinezeşti s-a vîndut în Occident. În 2007, întreprinderile din China au produs instalaţii solare ce generează 1.700 de megawaţi. Publicaţia britanică The Guardian scrie că succesul financiar al lui Shi Zhengrong a fost stimulat de strategia energetică a Chinei. Planurile cincinale comuniste i-au adus chinezului un profit uriaş. "Suntech Power a primit un sprijin generos din partea guvernului din provincia Jiangsu, în cadrul planului cincinal de reducere a poluării. Aplicînd cele mai noi tehnologii şi beneficiind de o mînă de lucru ce reprezintă numai 2% din costul final al produsului, firma noastră a reuşit anul trecut să vîndă mai multe panouri solare decît fostul lider mondial Sharp", spune Zhengrong în cotidianul britanic.

OM DE ŞTIINŢĂ. Zhengrong are un doctorat pe tema energiei fotovoltaice obţinut la Universitatea din New South Wales, Australia. Devenit om de ştiinţă, Zhengrong spune că, în cel mult zece ani, panourile solare vor învinge industria petrolieră. Fondată în 2001, firma sa a avut o creştere de 100% în fiecare an şi încă nu poate satisface cererea mondială de instalaţii solare. Chinezul consideră că energia electrică produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice nu mai poate fi ignorată de nici un stat. "În cel mult zece ani aceste instalaţii se vor afla şi pe clădirile din China şi din multe alte state ale lumii, pentru că încălzirea globală a forţat schimbarea politicilor energetice".

SILICIUL. Singura problemă în calea extinderii afacerii la nivel mondial este producţia de siliciu, una dintre substanţele indispensabile realizării unor panouri de calitate. Începînd din primăvara acestui an, industria panourilor solare a devenit principalul consumator mondial de siliciu, depăşind industria microcipurilor, ce absorbea în mod tradiţional cele mai mari cantităţi de siliciu rafinat.

În calitatea sa de consilier al guvernului central al Chinei, Shi Zhengrong a participat la adoptarea politicii de finanţare a surselor regenerabile de producere a energiei. Prima soluţie, preferată de autorităţile de la Beijing, a fost hidroenergia. Construirea unor hidrocentrale mamut precum Cele Trei Defilee, Gong Bo Xia sau Da Chao Shan a ilustrat această politică.

Dar problemele ecologice generate de hidrocentrale
i-au îngrijorat pe specialişti şi China a optat astfel pentru folosirea energiei vîntului. În 2007, la marginea Deşertului Gobi, chinezii au instalat 33 de turbine eoliene produse de firme autohtone precum Xinjiang Gold Wind sau Guanting Wind Power.

Vînturile de primăvară, care obişnuiau să acopere capitala chineză cu praf asigură acum 20% din necesarul Oraşului Olimpic, pentru a îndreptăţi numele de "întreceri olimpice verzi", promovat de organizatori.





PĂSĂRILE MIGREAZĂ SPRE NORD DIN CAUZA ÎNCĂLZIRII GLOBALE
Un studiu realizat de Colegiul pentru Studii de mediu şi forestiere relevă că, pe teritoriul Statelor Unite, o varietate largă de specii de păsări au cuibărit în ultimii ani mult mai la nord decît zonele în care obişnuiau să-şi petreacă verile. Cercetătorii cred că aceasta este consecinţa directă a încălzirii globale, păsările fiind extrem de deranjate de temperaturile tot mai ridicate din timpul verilor, de perioadele din ce în ce mai lungi de caniculă sau de fenomenele meteorologice extreme, din ce în ce mai frecvente. Este primul studiu de acest gen realizat în Statele Unite.


HARTA ZGOMOTELOR FOCŞANIULUI
Zonele cele mai circulate cu autoturismul din municipiul Focşani sînt şi cele în care nivelul decibelilor creşte peste limitele admise. Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Vrancea, Paul Giurcă, a afirmat că în zona Autogară şi în cartierul Obor nivelul poluării fonice este peste cel admis (40 de decibeli noaptea şi 50 de decibeli ziua). "Sursa principală a zgomotelor este traficul intens. Zgomot mare este în zona Autogară, care este şi poluată de autobuzele foarte vechi. În funcţie de zonă, limitele maxime admise sînt depăşite cu 5 pînă la 10 decibeli", susţine Giurcă. Acesta a precizat că aparatele de măsurat zgomotul ale APM Vrancea au înregistrat indicatori mari şi pe Bulevardul Bucureşti din oraş, mai ales după-amiaza, cînd cei mai mulţi focşăneni ies de la serviciu.


GAZELE DE EŞAPAMENT, CONVERTITE ÎN ENERGIE
Cercetătorii americani lucrează la un proiect lansat de Departamentul american pentru Energie ce vizează scăderea în medie cu 10% a consumului de combustibili la maşini, prin convertirea gazelor de eşapament. Compania General Motors Corp. este aproape de acest deziderat, în urma unei colaborări cu cercetători de la Ohio State University. Studiile lor din domeniul termoelectricii – ştiinţa folosirii diferenţelor de temperatură pentru obţinerea de energie electrică – nu puteau fi mai oportune decît în prezent, în condiţiile în care creşterea preţului la petrol repune pe ordinea de zi problema eficientizării maxime a consumului de carburanţi. Conform lui Jihui Yang, cercetător în cadrul GM, un dispozitiv metalic circular amplasat în jurul ţevii de eşapament poate duce la o scădere cu 5% a consumului de combustibili pentru un automobil Chevrolet Suburban, scădere ce ar putea fi chiar mai mare la maşini dintr-o clasă mai mică. Astfel de generatoare termoelectrice, care vor furniza energia electrică necesară funcţionării maşinii din convertirea gazelor de eşapament, ar putea intra în producţie de masă în următorii 3 ani. Această tehnologie este similară cu cea folosită în ultimii 30 de ani de NASA pentru alimentarea sondelor spaţiale.

×
Subiecte în articol: solare eco zhengrong