O rachetă Ariane 5 a plasat "cu succes" pe orbită doi sateliţi de telecomunicaţii pentru operatorul japonez SKY Perfect JSAT şi pentru Avanti Communications din Marea Britanie, în urma unei misiuni care a durat puţin sub 34 de minute de la decolarea de la centrul spaţial de la Kourou (Guyana Franceză), joi, la ora locală 18:34 (21:34 GMT), relatează AFP.
Aceasta a fost cea de-a treia lansare din acest an pentru Arianespace, compania care comercializează lansările spaţiale, au indicat reprezentanţii acesteia într-un comunicat.
Cea de-a 242-a lansare din sectorul Ariane, a marcat revenirea lansatorului european Ariane 5 după ce, la 25 ianuarie, doi sateliţi de telecomunicaţii au fost plasaţi pe orbită, însă, fapt rar, nu au ajuns la destinaţia programată de specialişti. O comisie de anchetă a dezvăluit oficial la sfârşitul lunii februarie că această anomalie a traiectoriei a fost cauzată de o problemă de parametrizare care nu a fost detectată în timpul controalelor de calitate, a precizat sursa citată.
Stephane Israel, director executiv al Arianespace, a declarat pentru AFP că procesul de gestionare a acestei manevre a fost îmbunătăţit, ceea ce demonstrează că "şi după 80 de succese consecutive putem progresa, iar în seara aceasta am făcut-o într-un mod frumos".
Construit de grupul japonez NEC Corporation, catelitul DSN-1/Superbird-8, cu o masă de 5.348 kg la decolare, a fost lansat pentru SKY Perfect JSAT, principalul operator de satelit din Asia. Conform Arianespace, DSN-1 este primul satelit de telecomunicaţii pentru apărare ce operează în bandă X. Acesta a fost lansat pentru guvernul japonez.
Construit de compania americană Orbital ATK, satelitul Hylas-4, cu o masă de 4.050 de kilograme la decolare, a fost lansat pentru britanicii de la Avanti Communications şi va servi unele regiuni din Africa Centrală şi de Vest, Europa, Caraibe, Orientul Mijlociu şi America de Sud.
"Cu cea de-a 98-a lansare a Ariane 5, lansatorul a transportat până acum peste 200 de sateliţi de la intrarea sa în funcţiune", a notat Arianespace în comunicat.
"La 25 mai vom lansa pentru India, pentru agenţia spaţială indiană, pentru Azerbaidjan şi pentru Texas", a precizat directorul executiv al Arianespace. "Apoi vom avea misiuni importante, instituţionale. Cred că Galileo, în iulie, va fi a o suta lansare pentru Ariane 5 (...) şi până la finalul anului va fi BepiColombo, care este o misiune ce ne va permite să ajungem pe Mercur", a adăugat Israel.
BepiColombo reprezintă una dintre principalele misiuni pregătite de Agenţia Spatială Europeană (ESA) cu obiectivul de a studia compoziţia, geofizica, atmosfera, magnetosfera şi trecutul geologic al planetei Mercur, planeta cea mai apropiată faţă de Soare şi cel mai puţin explorată din Sistemul Solar. Misiunea urmează să fie lansată la sfârşitul acestui an şi va ajunge pe orbita finală în decembrie 2025, după ce va survola Pamântul o dată, de două ori planeta Venus şi de şase ori Mercur.AGERPRES/