Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zgomotul aspiratorului îl trezi din toropeală. Menajera bătu uşor în uşă, iar el îi deschise.
... continuare din numărul trecut...
Zgomotul aspiratorului îl trezi din toropeală. Menajera bătu uşor în uşă, iar el îi deschise.
– Bună dimineaţa!, şi femeia îi zâmbi prietenos. “Ce urîtă e!”, gîndi tînărul şi o mîngîiere caldă îi înfioră obrazul. Îşi vîrî geanta în dulap şi coborî un etaj mai jos, în restaurant. Cîţiva turişti cu ochii umflaţi de somn şedeau într-un colţ, la o masă. Luă o farfurie şi se servi singur. Mîncă puţin, cu mişcări încete, apoi ieşi pe terasă.
Canalul se întindea şerpuit printre clădirile roase de igrasie. Petele mari de umezeală urcau ascuţite, ascunse din loc în loc de jardiniere cu muşcate roşii. Gondole leneşe despicau apa în sus şi-n jos, iar vîslaşii se salutau cordial, glumind pe seama curioşilor care-i fotografiau la tot pasul. Turişti cu haine pestriţe cotrobăiau oraşul, filmînd tot ce le ieşea în cale şi asaltînd tarabele negustorilor de suveniruri. Zîmbi. Era poate şi el unul dintre ei, dar evitase mereu să se comporte ca atare. Călătorea pentru a vedea, pentru a simţi, nu pentru a-şi burduşi vitrina cu trofee numai bune de arătat prietenilor invidioşi. Se întoarse şi ieşi. Opri prima gondolă ce-i apăru în cale şi o luă în josul canalului.
Citește pe Antena3.ro
*
Se înserase deja. Urcă în fugă scările hotelului. O emoţie de nestăpînit îl cuprinse cînd răsuci cheia în uşă. Intră în camera aranjată şi se întinse pe cuvertura lucioasă. Stătu cîteva minute bune, dar nici un sunet nu deranja liniştea încăperii. Îndoiala îl cuprinse din nou. Din nou ochii negri îi săgetară memoria. Privi alături pe pat, dar nici o cută nu brăzda aşternutul.
Stinse veioza.
Întunericul se lăsase pe deplin. Orologiul pieţei din apropiere bătu rar miezul nopţii. Aştepta cu înfrigurare. Dorea chipul de marmură al fetei. Voia doar să o vadă, să o facă a lui. Voia ca măcar o dată, după atîtea sute de ani, spada să lovească în gol. Dar clipele treceau goale…
Minutele se transformaseră în ore, iar tînărul se ridică trist. Luna, răsărită de după clădirile fantomatice, sublima culorile oraşului adormit, vopsind totul într-un alb ireal. Deschise dulapul şi începu să-şi aranjeze hainele în rafturi. Deodată, din colţul opus al încăperii, gardianul năvăli cu arma scoasă! Tînărul rămase ca împietrit. Vru să intervină, dar o frică imensă îl ţintui în loc. Evreica îl privi şi durerea îi năpădi pieptul… Lacrimi grele se prelinseră peste obrajii albi, amestecîndu-se cu sîngele celor două trupuri prăbuşite unul peste altul. Soldatul rămase în picioare cu spada înroşită. Se aplecă deasupra patului şi sărută frăţeşte obrajii bărbatului mort. Apoi îi închise ochii cu palma şi dispărură cu toţii în întuneric.
Teama i se topi dintr-o dată, iar tînărul se aruncă pe pat, încercînd parcă să-i oprească, să-i abată pentru o clipă din drumul lor nocturn. Dar degetele răşchirate cuprinseră zadarnic salteaua vătuită. Clopotul orologiului rupse tăcerea de trei ori.
*
Lampadarele se stingeau unul cîte unul, iar tînărul trecu pe sub ele cu mîinile îndesate în buzunare. Zorile îl surprinseseră la o aruncătură de băţ de hotel. Nu putuse să doarmă şi hoinărise prin vechiul ghetou. Îi revenise mereu în minte figura înlăcrimată a soldatului... Chipul palid al fetei… Îndrăgostitul căzut peste trupul iubitei sale… Şi din nou frumoasa evreică. Fratricidul ce spălase onoarea celui fără de onoare…
În tîrgul de păsări un cocoş cîntă, bătînd energic din aripi în cuşca prea strîmtă. Oamenii începură să se adune din primele ore ale dimineţii. Maşinile cu marfă sosiră mereu pînă în jurul prînzului, apoi aglomeraţia deveni de nepătruns. Hărmălaia puzderiei de cumpărători şi a reclamelor pestriţe strigate în gura mare umplea aerul cald şi umed al pieţei, astupînd dangătul molcom al orologiului. Pe măsuţe mai mici sau mai mari sau pe ziare aşezate direct pe jos se vindea orice. Toate lucrurile de nimic prindeau valoare în vorbele meşteşugite ale negustorilor şi pînă şi cele mai proaste mărfuri se vindeau ca pîinea caldă.
Tînărul îşi plimbă o vreme paşii prin marea de curioşi adunaţi pe la tarabe, apoi, ocolind turnul cu ceas, se pomeni în faţa hotelului. Urcă în restaurant. Mîncă fără poftă, cu gîndurile încă prizonierele nopţii ce trecuse şi coborî apoi, aşezîndu-se pe malul mîncat de apă al canalului.
După-amiaza trecu pe nesimţite pe lîngă trupul împietrit pe bordură. Soarele aproape că apusese dincolo de clădiri. Tresări. Se ridică în picioare, îndreptîndu-şi mijlocul amorţit. Luă cheile de la recepţie şi urcă în cameră.
Îşi aranjă şi rearanjă hainele în dulap, încercînd să-şi ocupe timpul. Dar orele
treceau atât de greu! Încercă să citească ceva. Nu se putea concentra şi după cîteva pagini puse cartea jos. Mai făcu o încercare. Răsfoi superficial pagină după pagină, pentru ca într-un final renunţă definitiv. Aruncă volumul pe noptieră. Privi nerăbdător ceasul. Se apropia miezul
nopţii. Era obosit şi nu credea că mai putea rezista pînă la trei. Potrivi deşteptătorul la două şi jumătate şi adormi de cum puse capul pe pernă.
Piuitul strident al alarmei îl făcu să deschidă brusc ochii. Se ridică cu greu în capul oaselor, încercînd să-şi alunge
somnul. Pipăi îngrijorat buzunarul. Da, era încă acolo. Scoase un cuţit tăios luat din restaurant. Avea credinţa că putea schimba ceva. Că putea ucide spectrul. Îşi închipuise de nenumărate ori lucrul ăsta, iar acum era aşa de aproape. Îl va lăsa să treacă de el, apoi îl va înjunghia pe la spate. Platoşa de metal lăsa bustului o mică libertate de mişcare, dar tăietura practicată pînă
mai jos de ceafă permitea celui care o purta să privească cu uşurinţă în jur. Acolo avea să îl lovească.
Orologiul anunţă ora fixă. Stinse precipitat veioza şi, strîngînd cu forţă mînerul cuţitului, se retrase în colţul încăperii. Aşteptă. Îşi auzea inima zbătîndu-i-se
puternic, încercînd parcă să spargă toracele acum mult prea strîmt. O emoţie cumplită îi uscă gîtul! Urletul ce preceda apariţia gărzii se făcu deodată auzit, iar soldatul apăru din nimic. În pat, cei doi îndrăgostiţi tresăriră speriaţi. Bărbatul sări în picioare. Din colţul său, tînărul ţîşni cu lama aţintită spre ceafa goală a gărzii. Dădu să lovească, dar lama cuţitului ocoli ceafa soldatului. Cu disperare, sări protector în calea spadei ucigaşe! Privea acum trupul mort al iubitei lui. Cu lacrimi în ochi, soldatul lovi, şi bustul său gol se umplu de sînge. Totul se întunecă şi tînărul veneţian se prăbuşi în aşternutul răvăşit.
*
Femeia se trezi asurzită de ţipătul de moarte! Se întoarse. Tînărul o privi rugător strîngînd mînerul cuţitului în pumn şi căzu străpuns de spada în faţa căreia se aruncase. Gardianul se aplecă deasupra lui şi, dîndu-i la o parte pletele năclăite de sînge, îl sărută pe obraz. Cu lacrimi în ochi îi închise pleoapele şi se topiră în noapte.
... sfîrşit...
