x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Motorul solar românesc

Motorul solar românesc

22 Noi 2008   •   00:00

Ecologic, economic, uşor de utilizat. Acestea sunt cele trei caracteristici ale micromotorului solar inventat de o echipă de cercetători români de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.



Pentru motorul solar construit de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava a fost acordată Medalia de Aur, în cadrul celei de-a XII-a ediţii Inventika, eveniment recent încheiat la Bucureşti.
Motorul funcţionează cu propulsoare pneumatice, fiind destinat conversiei energiei solare în energie mecanică, şi este realizat pe principiul motorului cu rotor rulant. Astfel, prezintă o particularitate prin acţionarea propulsoarelor – răcire sau încălzire – cu ajutorul unor dispozitive solare. Astfel, propulsoarele sunt conectate la un dispozitiv solar care poate fi concretizat printr-un captator solar, capabil să producă apă caldă. O alternativă a dispozitivului solar este o baterie de elemente Peltier alimentată la o sursă cu celule fotovoltaice plasată pe suprafaţa rotorului rulant. Astfel, se realizează un cuplu mare şi o viteză de rotaţie redusă, ambele necesare în cazul unor sisteme de orientare după soare a captatoarelor solare cu concentrator, a panourilor cu celule fotovoltaice şi a heliostatelor.

INVENTATORI. Profesorul universitar doctor inginer Dorel Cernomazu, autor al 230 de invenţii brevetate în România, spune că unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui motor este construcţia sa simplă şi sigură. În al doilea rând, cercetătorul român insistă asupra posibilităţii de utilizare a acestui motor pentru instalaţii fără a fi necesar personal de supraveghere. Pe lângă profesorul Cernomazu, coautorii acestei invenţii sunt conferenţiar universitar doctor inginer Leon Mandici şi doctorand inginer Constantin Ungureanu. Aceeaşi invenţie a fost premiată şi în urmă cu trei ani, cu medalia de argint, la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva.


Neconvenţional

Motorul solar, conform invenţiei, prefigurează o direcţie de cercetare, recomandabilă prin noutate şi eficienţă, cunoscută în lume sub  denumirea de motoare neconvenţionale. În această categorie intră şi motoarele şi micromotoarele piezoelectrice, micromotoarele electrostatice, vibromotoarele, motoarele cu rotor lichid, motoarele electrice submersibile neprotejate. Toate aceste tipuri de motoare se găsesc, în diverse stadii de cercetare, şi la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.

×
Subiecte în articol: inventii solar