x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă “Natura” din Muzee

“Natura” din Muzee

de Delia Zahareanu    |    27 Mar 2008   •   00:00

Dacă în celelalte epoci istorice ale planetei noastre speciile care populau scoarţa ­terestră nu simţeau una faţă de cealaltă un interes prea mare decât când trebuiau să se vâneze din considerente de hrană şi supravieţuire, prezentul ne oferă altă variantă de evoluţie.

Dacă în celelalte epoci istorice ale planetei noastre speciile care populau scoarţa ­terestră nu simţeau una faţă de cealaltă un interes prea mare decât când trebuiau să se vâneze din considerente de hrană şi supravieţuire, prezentul ne oferă altă variantă de evoluţie. Natura se mută din jurul nostru în muzee. De ce? Pe de o parte, pentru ca noi să avem o mai bună cunoaştere a lumii în care trăim şi din care facem parte, iar, pe de altă parte, ­pentru că numai un muzeu sau un institut de ­istorie naturală mai poate garanta o fărâmă de speranţă pentru protejarea unor specii pe cale de dispariţie sau pentru memoria celor dispărute deja. Şi aici, omul, ca stăpân al piramidei evoluţiei, se poate simţi lesne cu musca pe căciulă, deoarece multe dintre activităţile sale au dus la distrugerea unor vaste habitate naturale şi la dispariţia a numeroase specii. Ca atare, fiinţa umană se simte datoare să se revanşeze cumva. Şi înfiinţează muzee, institute sau centre de studiu pentru animale, plante şi tot ce ţine de natură.

 

Însă este evoluţia speciilor din muzee evoluţia naturală? Sau doar o reprezentaţie de “acvariu”? În ce măsură putem să ne dăm seama de ­comportamentul său autentic, din savană, urmărind un leu închis într-o cuşcă la grădina ­zoologică? Ce ne poate spune despre viaţa în mediul său o reprezentaţie în care un delfin face tumbe, dresat timp de ani buni să răspundă unor stimuli pe care mai mult ca sigur îi percepe ­artificiali, depărtaţi de limbajul său genetic? Sau cât de natural este ca o femelă de rechin să nască, într-un acvariu de muzeu, un pui, prin partenogeneză, fără să fi avut contact sexual cu un partener de sex opus, tocmai pentru că ­acesta este singurul mod de a perpetua specia?

 

Există un paradox de fond. Pe măsură ce numărul speciilor ameninţate creşte, interesul pentru vizitele la muzee sau grădini zoologice atinge cote fără precedent. Civilizaţia urbană a ajuns să îşi îndeplinească datoria faţă de natură ducându-şi progeniturile în week-end în vizită la zoo sau în rezervaţii. Însă prea puţini dintre oamenii obişnuiţi realizează că o specie care mai este reprezentată doar în grădinile zoologice este ca şi dispărută. Iar dispariţia unei specii înseamnă ­anularea a milioane de ani de evoluţie pentru a se ajunge la forma optimă din prezent. Pentru următoarea vizită la muzeul de ştiinţe naturale, citind plăcuţele cu speciile dispărute, n-ar fi rău să conştientizăm şi condiţia noastră de mamifere, pe lângă cea de homo sapiens sapiens.

×
Subiecte în articol: editorial