Potrivit unui studiu efectuat asupra macacilor, consideraţi “rude îndepărtate” ale oamenilor, cercetătorii au constatat că masculii “plătesc” pentru un act sexual folosind gesturile tandre drept “monedă de plată”.
FERICIREA, CHEIA SĂNĂTĂŢII. O persoană fericită are toate şansele de a se bucura de o stare de sănătate bună. În urma unui studiu întreprins asupra unui grup de 3.000 de britanici sănătoşi, condus de dr. Andrew Steptoe de la Universitatea din Londra, cercetătorii au constatat că persoanele stresate sau cele pesimiste înregistrau concentraţii crescute de cortizol, un hormon legat de starea de stres, a cărui creştere poate contribui, printre altele, la mărirea tensiunii arteriale, apariţia obezităţii sau afectarea sistemului imunitar. Oamenii de ştiinţă consideră că inflamaţiile cronice contribuie la prelungirea bolilor, putând duce la apariţia maladiilor cardiace şi a cancerului. Ei au constatat că oamenii fericiţi au şanse mai mari de a fi mai sănătoşi decât cei stresaţi, iritaţi sau pesimişti. Se pare că fericirea poate conduce la adoptarea unui stil de viaţă mai sănătos, savanţii cercetând legăturile dintre stările pozitive şi sănătate. Rezultatele recentelor cercetări par legate de răspunsurile biologice ale organismului cu rol în protecţia sănătăţii.
CIMPANZEII “PLĂTESC” PENTRU SEX. Se spune că vinderea unor favoruri sexuale reprezintă cea mai veche meserie din lume, dar se pare că “meseria respectivă” a apărut cu mult timp înainte de apariţia oamenilor pe Terra. Potrivit unui studiu efectuat asupra macacilor, consideraţi “rude îndepărtate” ale oamenilor, cercetătorii au constatat că masculii “plătesc” pentru un act sexual folosind gesturile tandre drept “monedă de plată”. Michael Gumert, de la Universitata Tehnologică din Nanyang, Singapore, a ajuns la concluzia respectivă în urma unui studiu efectuat timp de 20 de luni asupra unui grup de 50 de macaci cu coadă lungă din Kaslimantan Tengah, Indonezia. (R.P.)