Lumea a ajuns la ziua în care consumul depăşeşte resursele naturale, "earth overshoot day", acesta reprezentând momentul din an în care oamenii epuizează resursele agricole, copaci şi peşti pe care Terra este capabilă să le producă în decurs de un an. De asemenea, este depăşită capacitatea anuală a pământului de a absorbi deşeurile, inclusiv emisiile de dioxid de carbon, informează dailymail.co.uk.
Pentru restul anului lumea trăieşte "pe datorie" ecologică, în condiţiile în care rezervele de peşte şi forestiere au fost epuizate, terenurile degradate, iar dioxidul de carbon se acumulează în atmosferă, potrivit unui raport al organizaţiei Global Footprint Network.
Data la care consumul depăşeşte resursele naturale este calculată comparând cererea umană de resurse naturale - "amprenta ecologică" - cu perioada de care planeta are nevoie pentru a reface nivelul acestor resurse şi a absorbi deşeurile.
Anul acesta am folosit, în mai puţin de nouă luni, ceea ce Pământul poate regenera într-un an. Data epuizării resurselor naturale este, anul acesta, cu câteva zile mai devreme decât anul trecut.
Global Footprint Network a explicat că, în 1961, omenirea folosea aproximativ două treimi din resursele disponibile ale Terrei, dar până în anii '70 creşterea emisiilor de dioxid de carbon şi nivelul consumului au început să depăşească ceea ce planeta putea oferi.
Apărătorii mediului susţin că oamenii au nevoie, în prezent, de echivalentul unei planete şi jumătate pentru a se întreţine, iar până la mijlocul secolului vor avea nevoie de echivalentul a două planete.
China are cea mai mare amprentă ecologică, din cauza uriaşei sale populaţii, dar sunt ţări care au o cerere şi mai mare de resurse pe cap de locuitor. Dacă toţi am trăi la fel ca cetăţenii din SUA, am avea nevoie de patru planete pentru satisfacerea nevoilor, se arată în raport.
Patru cincimi din populaţia lumii trăieşte în ţări care utilizează mai mult decât le poate furniza propria natură. Marea Britanie ar avea nevoie de o suprafaţă de trei ori şi jumătate mai mare pentru susţinerea nivelului de consum.
Nu toate statele îşi depăşesc resursele ce pot fi găsite în interiorul propriilor graniţe, însă chiar şi rezervele lor se diminuează, potrivit ecologiştilor.
Lumea nu mai poate susţine "deficitul bugetar" reprezentat de ceea poate oferi natura şi ceea ce infrastructura, economia şi stilul nostru de viaţă solicită.
Alessandro Galli, director regional în carul Global Footprint Network atrage atenţia: "Viaţa zilnică din multe state mediteraneene ne aminteşte de ceea ce înseamnă să îţi depăşeşti limitele din punct de vedere financiar. Deficitele ecologice şi financiare sunt feţele aceleiaşi monede. Pe termen lung statele nu vor putea să rezolve un deficit ignorându-l pe celălalt".
Andrew Simms, autorul conceptului de zi în care consumul depăşeşte resursele naturale, susţine că "Deşi Guvernul ne spune mereu să nu de depăşim posibilităţile financiale, el pare să ne îndemne să ne depăşim bugetul ecologic. Este un calcul simplu: Marea Britanie consumă şi produce deşeuri la un nivel de trei ori şi jumătate mai mare decât poate susţine, iar astăzi omenirea a epuizat deja tot ceea ce ecosistemul poate produce într-un an".
"Ne jucăm cu falimentul ecologic. Guvernul poate tipări, dacă vrea, mai multe bancnote, dar nu poate tipări mai multe planete. Agenda politică ar trebui să fie dominată de problema limitelor ecologice".
Citește pe Antena3.ro