x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Oraşe subterane şi de suprafaţă

Oraşe subterane şi de suprafaţă

de Anca Aldea    |    27 Ian 2011   •   23:45
Oraşe subterane şi de suprafaţă

148609-china-as-seen-by-ancutz-516.jpgChinezii au găsit soluţia potrivită pentru a face faţă supraaglomerării urbane. Au deja 160 de oraşe cu peste un milion de locuitori şi cinci zone metropolitane unde trăiesc, în total, aproximativ 50 de milioane de suflete. Problema aglomerării urbane trebuie rezolvată urgent, iar chinezii susţin că au găsit soluţia – unirea a nouă oraşe situate în Delta fluviului Perlelor (sudul ţării), creându-se astfel cea mai mare metropolă din lume, cu o populaţie de 42 de milioane de locuitori.

Potrivit cotidianului britanic Daily Telegraph, economia acestor oraşe, calculată împreună, reprezintă aproape o zecime din economia chineză. Eficienţa chinezilor în materie de construcţii e deja cunoscută – ei reuşind să ridice un hotel de 15 etaje în doar şase zile (!) –, aşa că nu ar trebui să ne mirăm când aflăm că peste şase ani vor fi deja finalizate 150 de proiecte majore de infrastructură (care vor unifica reţelele de transport, energie, apă şi telecomunicaţii ale cele nouă oraşe), plus o linie de cale ferată expres care va afce legătura cu Hong Kong. Chinezii nu se opresc însă aici – ei vor construi metropole care să găzduiască între 50 de milioane şi 100 de milioane de locuitori. De exemplu, Beijingul se va uni cu Tianjinul, formând aşa-numita Zonă economică Bohai Rim, în care în viitorul nu foarte îndepărtat ar putea locui peste 260 de milioane de locuitori.

Chinezii au planuri mari şi pentru a combate poluarea, una dintre strategiile lor constând în eliminarea de pe străzile Beijingului... a maşinilor şi camioanelor, care funcţionează pe bază de combustibil convenţional, scrie cotidianul italian La Repubblica, citat de Agerpres. Potrivit jurnaliştilor europeni, autovehiculele poluante vor circula pe şosele subterane, chinezii urmând să construiască cea mai vastă reţea de tuneluri din lume, în care se vor afla inclusiv mall-uri, hoteluri şi clădiri de birouri. La suprafaţă vor rămâne doar autocarele, taxiurile şi scuterele, precum şi bicicletele şi ricşele, scrie La Repubblica. Astfel de măsuri sunt mai mult decât necesare de vreme ce Capitala chineză este una dintre cele mai poluate metropole din lume. Potrivit unor statistici, în Beijing se află, în prezent, circa cinci milioane de autoturisme, iar peste patru ani, numărul acestora se va dubla, susţin experţii.

×
Subiecte în articol: stiinta