OZN-uri în oglinda timpului

OZN, adică Obiecte Zburătoare Neidentificate. Pe alte meleaguri li se spune UFO, sau OVNI, termeni care au cam aceeiaşi semnificaţie. Dar, oriucum le-am numi, ascund unul dintre cele mai tulburătoare mistere ale vremurilor noastre. Dar şi a secolelor şi mileniilor trecute: existenţa lor este atestată din preistorie pînă în secolele XVlll şi XIX, în pragul timpurilor moderne.

Despre Obiectele Zburătoare Neidentificate a început să se vorbească, oficial şi din ce în ce mai des, după anul 1947. Atunci, în luna iunie, pilotul american Kenneth Arnold a declarat că, în timp ce zbura deasupra unei zone muntoase din statul Washington, a observat nouă obiecte în formă de disc ce se deplasau "asemenea unor farfurii care pluteau pe suprafaţa unei ape liniştite". Acesta a fost însă doar momentul care marchează "naşterea" oficială a "farfuriilor zburătoare", nume propulsat mai ales prin mass-media. "Oficială" pentru că, de mii de ani, oamenii au tot văzut pe cerul Planetei ciudăţenii, pe care le-au şi imortalizat cu mijloacele specifice fiecărei epoci în parte, de la picturile parietale preistorice până la reprezentările religioase ale civilizaţiilor clasice ori chiar la tablorurile unor maeştri ai picturii europene.

PE CERUL PREISTORIEI
Foarte mult timp, cercetătorii moderni i-au considerat pe oamenii preistorici doar nişte troglodiţi, care habar nu aveau pe ce lume trăiesc. O imagine falsă, anulată definitiv odată cu descoperirea picturilor rupestre, perfect conservate în câteva peşteri din Franţa şi Spania. Descoperiri urmate, ceva mai târziu, de multe alte "galerii de artă" preistorică identificate în alte zone ale Planetei. În general sunt realizări plastice surprinzătoare care ne arată că, peste tot şi întotdeauna, omul primitiv a fost un artist înăscut, cu o putere de abstractizare cu nimic inferioară celei a "colegilor" săi din vremurile istorice.

Beneficiari ai acestei îndemânări, care a preschimbat celebrele peşteri pictate de la Altamira, Lascaux, ori stâncile din Tassili în veritabile "Capele sixtine" ale preistoriei, străvechii artişti au redat de foarte multe ori şi imagini mai puţin obişnuite şi greu de explicat. Reprezentări ciudate care apar în grotele din sud-estul Franţei, pictate acum 15-20 de mii de ani, precum cele de la Congnac şi Pech, dar şi în cele din Combarelles, în Dordogne. De obicei este vorba despre imagini de animale şi scene de vânătoare.

Există însă şi cazuri în care, deasupra acestor figuri "lumeşti", sunt redate şi nişte obiecte de formă rotundă ori alungită, care seamăna izbitor cu reprezentarea stilizată a unor OZN-uri. Poate că acestea sunt doar nişte simboluri abstracte care, pentru pictorii preistorici aveau o semnificaţie, necunoscută nouă. Dar poate că nu! Amplasate deasupra peisajului, acestea par să redea, de fapt, nişte obiecte aflate într-un zbor razant. În lipsa unor izvoare scrise, provenite din acele vremuri îndepărtate, nu putem şti cum gândeau acei strămoşi îndepărtaţi, şi nici ce religie aveau. Şi cu atât mai puţin ce erau obiectele care pluteau pe cerul preistoriei. Lucrurile devin chiar mai complicate când în "galeriile de artă" preistorice apar şi personaje ce par a fi echipate în costume ciudate şi care mânuiesc nişte obiecte complicate care nu prea aveau legătură cu nevoile practice imediate ale unor primitivi. Astfel, în grota Val de Camonica din Italia (foto jos), o serie de gravuri rupestre, vechi de peste 12.000 de ani, apar nişte humanoizi îmbrăcaţi în... combinezoane strânse pe corp şi având capetele acoperite cu nişte căşti rotunde, ornamentate cu raze. Ori poate sunt antene?



Acum, noi, oamenii moderni, nu avem cum afla cine sau ce erau acele personaje. La fel cum nu vom afla nici pe cine reprezenta "Marele zeu marţian", imaginea pictată uriaşă, înaltă de peste şase metri, descoperită în Munţii Tassili din Algeria (foto jos).



La fel de stranii sunt şi reprezentările unor personaje nelumeşti, întâlnite în frescele vechi de câteva zeci de mii de ani, pictate de aborigenii din Australia.

Asemenea reprezentări străvechi nu lipsesc nici din ţara noastră. În munţii Buzăului există o peşteră cu picturi parietale, din neolitic. Într-una dintre acestea, printre mai multe stele cu cinci colţuri apare şi imaginea unui soi de car ceresc, propulsat de motoare care lasă în urma lor nişte dâre de propulsie. În mod ciudat, apariţia lui nu pare să-i fi încântat pe oamenii care sunt reprezentaţi atacându-l cu suliţe şi săgeţi.

OZN-URILE FARAONILOR
Trecând în timpuri mai apropiate de zilele noastre, imaginile unor stranii fenomene cereşti devin din ce în ce mai dese. Vechiul Egipt ne oferă foarte multe "episoade" neconforme cu nivelul tehnic atins de omul de acum câteva mii de ani. Iar foarte multe imagini prezente în frescele antice par veni din timpuri moderne. Spre exemplu, pe un perete al templului de la Abydos, consacrat zeului Osiris, alături de o inscripţie hieroglifică apar imaginile stilizate a unor ciudăţenii care aduc în minte un elicopter, un submarin, ba chiar şi reprezentarea, conform canoanelor moderne, a unui OZN. Tot despre un OZN antic pare a vorbi şi "Papirusul Tulli". Documentul a fost descoperit, în anul 1934, de către profesorul Alberto Tulli, directorul Muzeului Egiptean Pontifical al Vaticanului. Traducerea papirusului pare a fi o relatare amănuţită privitoare la apariţia unui OZN.

"În anul 22, a treia lună a iernii, a şasea oră a zilei, scribii din Casa Vieţii au constatat că era un cerc de foc care venea din cer. El nu avea cap, suflarea gurii sale avea un miros urât. Trupul său era lung de cincizeci de picioare şi la fel de lat. (...) Acum, după ce au trecut mai multe zile, aceste lucruri au devenit mai numeroase ca niciodată în ceruri. Ele străluceau mai mult decât lumina Soarelui şi ajungeau până la hotarele celor patru stâlpi ai Cerului. Puternică era aşezarea cercurilor. (...) Atunci aceste cercuri de foc s-au ridicat mai sus în cer către sud". Conform istoricilor, manuscrisul vorbeşte despre nişte întâmplări ciudate, care s-ar fi petrecut în timpul domniei faraonului Tutmes al II-lea, în jurul anilor 1500 î.Chr.



Imagini care seamăna, în mod surprinzător, cu nişte aparate moderne de zbor, prezente într-o inscripţie din Egiptul antic.


CARELE ZEILOR
Textele religioase ale vechilor civilizaţii clasice abundă în descrierea unor ciudăţenii care, cu un minim efort de imaginaţie, pot fi incluse lejer în categoria OZN-urilor. India este "patria" de necontestat a acestora. În scrierile sale clasice, religioase ori doar epice, se vorbeşte despre "Vimana", vehicule cereşti numite adeseori "Carele zeilor". Acolo unde se intră în amănunte, "Vimana" sunt descrise ca nişte aparate de zbor complexe, utilizate mai ales în cursul unor războaie cumplite duse între diferite tabere divine. Iar obiecte de luptă precum "Săgeata lui Indra" ori "Lancea lui Brahma" par a fi, mai curând, nişte arme de nimicire în masă, cu efecte similare celor produse de bombele atomice aruncate de americani la Hiroshima şi Nagasaki.

O altă apariţie deosebit de stranie există însă şi într-o carte foarte apropiată de sufletele noastre: Biblia. Din Vechiul Testament face parte şi "Viziunea" profetului Iezechil, episod straniu, greu de înţeles atât de credincioşi cât şi de oamenii de ştiinţă din zilele noastre. Istoricii afirmă că "Viziunea" a fost scrisă cândva, în jurul anilor 580 î.Chr. Într-o vreme în care cele mai complexe "maşinării" pe care le putea vedea cu ochii lui erau carele de luptă cu două sau pareu roţi şi trase de cai, Iezechil ne relatează că a văzut "Slava Domnului" (foto jos) sub forma unui vechicul extrem de complicat pe care exegeţii contemporani îl asemăna adeseori cu un elicopter. Dar alţii, precum J.F Blumrich, nu exclud nici imaginea unui vehicul ce pare a fi, mai curând, o navetă spaţială.


Reconstituirea făcută de J.F Blumrich, a straniului vehicul pe care profetul Iezechil îl numeşte "Slava Domnului"


PE CERUL ROMEI ANTICE?
Scrierile antice vorbesc adeseori despre fenomene luminoase stranii care au brăzdat cerul vechii Rome. De obicei, erau considerate nişte ciudăţenii inexplicabile a căror consemnare aminteşte în mod tulburător de fenomene de tip OZN. În lucrarea "Istoriile Romei", istoricul Dion Cassius menţionează că, în anul 223 î.Chr, "la Arminuim, întunericul nopţii a fost luminat ca ziua de o lumină foarte puternică. Iar în multe alte regiuni ale Italiei pe bolta cerească s-au văzut trei discuri asemănătoare cu cel lunar". Plinius menţionează, în "Historia naturalle", că, un an mai târziu, în 222 î.Chr, pe timpul consulatului lui Gnaeus Domitius, pe bolta cerească au apărut din nou trei discuri lunare.

În anul 216 î.Chr, pe teritoriul Franţei actuale, pe cer au observat "mai multe obiecte rotunde, dar şi de forma unor nave, la bordul cărora s-au văzut şi chipuri umane". Iar în anul 170 î.Chr, în apropierea localităţii Lanupium, pe Via Appia, la 25 de kilometri de Roma s-a văzut "spectacolul remarcabil al unei flote de vase care naviga pe bolta cerească". Ce fel de nave? Nu ştim, poate că era vorba doar despre un miraj, dar ştiri despre "nave" care călătoreau prin ţăriile cerului au mai apărut de foarte multe ori de-a lungul vremurilor.

CORĂBIILE DIN CER
În anii 746-748 d.Chr pe cerul Angliei au fost văzute de mai multe ori, "dragoni precum şi nave aeriene cu oameni la bord". Cine naviga pe acele corăbii aeriene? Nu ştim. Poate cei care au traversat cerul Irlandei, două secole mai târziu, în anul 950 d.Chr. Manuscrisul "Konung Skugassa" menţionează minunea produsă în acel an în apropierea bisericii din Cloera. Manuscrisul medieval menţionează: "O ancoră metalică de care era legată o funie a căzut din cer şi unul dintre braţele sale s-a agăţat de clopotniţa bisericii. Auzind zgomotul, oamenii au ieşit afară unde au văzut o navă cu oameni la bord care naviga pe boltă, la mică înălţime. Apoi, unul dintre aceştia a sărit peste bord şi a coborât pe funie încercând să-şi recupereze ancora. Abia scăpat din mâinile localnicilor care doreau să-l prindă considerându-l vrăjitor, ciudatul călător s-a văzut nevoit să renunţe la ancoră. A tăiat funia şi apoi s-a reîntors şi el în corabia care a pornit mai departe în strania ei călătorie aeriană. Ancora a fost recuperată şi se păstrează şi acum în biserică, relicvă a unei aventuri pentru care nimeni nu are nici o explicaţie rezonabilă.

ÎNTUNECATUL EV MEDIU
Vechile manuscrise medievale menţionează tot soiul de apariţii stranii care amintesc şi ele de nişte OZN-uri. Fenomene care se petreceau atât pe cerul Europei, cât şi în China ori Japonia, ba chiar şi în teritoriile americane abia descoperite.



Sculptură "Dogu" aparţinând culturii neolitice Jomon, din Japonia. Ochelarii cu "viziere" reglabile, precum şi modul în care vestmântul este strâns în jurul gâtului, a braţelor şi a picioarelor i-a făcut pe unii specialişti să afirme că statueta ar putea reprezenta un personaj echipat în costum de scafandru. Sau de cosmonaut?


Anul 1290, Yorkshire (Anglia): vechile izvoare scrise menţionează că "abatele Henry de la mănăstirea Byland, înconjurat de călugării săi a văzut cu groază un enorm disc de culoare argintie, care trecea încet pe deasupra mănăstirii". Trei secole mai târziu, în 1566, cerul Elveţiei a fost străbătut de o mulţime de discuri albe şi negre la culoare. Fapt ciudat menţionat şi în "Gazette de Bale": "S-au văzut în aer foarte multe bile negre care se mişcau şi se ciocneau de parcă s-ar fi luptat între ele". După alţi câţiva ani, Papa Pius al V-lea, a observat de la fereastra sa ceva "ca un mecanism care a rămas nemişcat pe cer câteva minute înainte de a dispare"

PE MELEAGURILE NOASTRE
Vechile noastre cronici vorbesc şi ele despre nişte apariţii cereşti greu de explicat.
Una dintre aceste menţiuni este conţinută de Letopiseţul Ţării Moldovei: "Văleat 7025 (1517) noiembrie 8, semn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit dinspre miază-noapte ca un chip de om, de a stătut multă vreme şi iarăşi s-a ascuns în văzduh". Iar acestă apariţie trebuie să fi fost cu totul deosebită de imaginea vreunei comete ori a unui meteorit pe care cronicarii noştrii ştiau să-i deosebească şi să-i descrie exact cu aceste nume.

Altă apariţie ciudată s-a petrecut, după cum spune cronicarul, în Ardeal: "În 1687, a opta duminică după Sfânta Treime, seara la opt, au zburat trei norişori de foc deasupra Braşovului şi peste aşa-numitul Tâmpa, care au fost văzuţi aproape în toată Ţara Bârsei".

Un alt fenomen ceresc neobişnuit, menţionat în cronici, s-a petrecut în Muntenia: "Leat 1793, noeimvrie 27, duminecă, la 2 pol de ceasuri din noapte (aproximativ orele 20.00), s-au cutremurat pământul de trei ori, aflându-mă la masă, la Floreşti, cu dumnealui sărdarul Constantin Poenaru. Iar în a două zi seara, tot la acea vreme au făcut minune Luna că într-o jumătate de ceas au fugit pe ceri, de la prânzul mic fiind luna, până au venit la chindie. Şi apoi au încetat".

Toate aceste exemple de obiecte zburătoare care au brăzdat cerul lumii de-a lungul vremurilor sunt doar o mică parte dintre cele păstrate în arhivele nescrise ale preistoriei ori în cele scrise din vremuri mai apropiate de zilele noastre. Dovezi care atestă faptul că OZN este un fenomen complex care ne-a însoţit de-a lungul întregii noastre evoluţii. Zei, paleoastronauţi, omuleţi verzi ori gri? Teoriile conspiraţiei susţin sus şi tare că extratereştrii au fost întotdeauna aici, aproape de noi. Iar "zeii, vizitatori din ceruri" au fost cei care ne-au urmărit evoluţia de la bordul unor stranii vehicule spaţiale. Pe care, de-a lungul timpului, noi, oameni simpli le-am observat şi le-am descris aşa cum le-am văzut, fără să le înţelegem adevărata natură.


FILM
Reprezentări într-o biserică din Serbia