Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Per Pinstrup-Andersen, specialist în alimentaţie, nutriţie şi politici publice la Universitatea Cornell din SUA şi profesor de economie dezvoltată la Universitatea din Copenhaga, vorbeşte despre posibile rezolvări ale crizei alimentare globale.
Per Pinstrup-Andersen, specialist în alimentaţie, nutriţie şi politici publice la Universitatea Cornell din SUA şi profesor de economie dezvoltată la Universitatea din Copenhaga, vorbeşte despre posibile rezolvări ale crizei alimentare globale.
Lanţul global alimentar este în dezordine. În urmă cu patru ani, tendinţa preţurilor descrescătoare la alimente – menţinută timp de 30 de ani – şi-a schimbat cursul. Preţurile la cereale au crescut de cel puţin două ori din 2004 şi la fel s-a întîmplat cu preţurile la majoritatea alimentelor. La toate acestea s-a adăugat managementul neconvingător al resurselor naturale, din care au rezultat efecte negative ale schimbărilor climatice şi o explozie a preţurilor la fertilizatori şi energie electrică, iar acum avem de-a face cu cea mai gravă criză alimentară din lume, din ultimii aproape 40 de ani.
CAUZE ŞI EFECTE. Creşterea dramatică a preţurilor reflectă mai mulţi factori: vremea nefavorabilă în zonele de producţie a alimentelor de bază, creşterea rapidă a cererii pentru carne şi produse lactate, preţuri mai mari la petrol, diminuarea rezervelor de alimente, redirecţionarea resurselor de hrană pentru folosirea lor la obţinerea biocombustibililor, precum şi eşecul investiţiilor în infrastructura rurală, în cercetare şi tehnologie, dar şi în alte bunuri publice necesare pentru a facilita dezvoltarea agricolă în ţările în curs de dezvoltare. Uriaşele costuri la alimente “au aruncat” în foamete populaţiile sărace, au redus puterea de cumpărare a oamenilor din clasa mijlocie şi au stîrnit greve în peste 30 de ţări.
Există o insuficienţă a investiţiilor în ştiinţă şi politici guvernamentale nepotrivite. Pentru a evita astfel de efecte nocive în viitor, fermierii din lumea-ntreagă şi procesatorii de alimente trebuie ajutaţi să producă mai multă hrană, ca să satisfacă cererea tot mai mare a populaţiei globale aflate în continuă creştere. În plus, ei trebuie să producă mai mult cu mai puţine resurse, la preţuri rezonabile şi fără să distrugă resursele naturale sau “să aţîţe” încălzirea globală.
ATENŢIE, GUVERNANŢI! Dar înţeleg guvernele lumii acest mesaj? Eu cred că da. Foametea este astăzi un fenomen nou, dar atîta vreme cît săracii lumii din mediul rural îndură în tăcere – aşa cum s-a întîmplat mult timp–, guvernanţii pot continua să-i ignore. Pe de altă parte, grevele organizate în oraşe din cauza lipsei hranei ameninţă ceea ce guvernele apără cu atîta străşnicie – legitimitatea.
Ţările în curs de dezvoltare investesc doar puţin peste 0,5% din valoarea producţiei lor agricole în cercetare agricolă. Acest lucru este strigător la cer. Este nevoie de o creştere de 2%. Şi aşa, ar fi mai puţin decît investesc ţările cu venituri mari în cercetare agricolă.
POSIBILE SOLUŢII. Ştiinţa modernă ar trebui să se axeze mai mult pe creşterea durabilă a productivităţii, pe managementul riscurilor producţiei în cazul secetelor, al inundaţiilor, al epidemiilor, precum şi pe mitizarea şi adaptarea la schimbările climatice. Cerealele rezistente la boli sau tolerante la secetă, animalele domestice cu rezistenţă la boli şi sistemele de producţie agricolă care folosesc mai puţină apă şi extrag azotul din aer reprezintă doar cîteva dintre exemplele de tehnologie necesare.
Este nevoie de mai multă cercetare şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii nutriţionale a alimentelor de bază prin adăugarea fierului, vitaminei A şi a zincului, substanţe necesare pentru a rezolva problema tot mai răspîndită a deficienţelor de micronutrienţi. Mai este nevoie de o reevaluare a lanţului alimentar de la producţie la consum, incluzînd o mai bună cunoaştere din partea noastră a interacţiunii dintre sistemul alimentar şi sănătatea umană, în mod particular a bolilor zoonotice (cauzate de orice bacterie, virus sau parazit, care produc o infecţie contagioasă comună omului şi animalelor, transmisibilă direct sau prin intermediul unor insecte, n.r.) şi a efectelor la pesticide. O altă prioritate se referă la cercetarea care să identifice surse alternative de energie pentru a opri procesul de transformare a porumbului, soiei, uleiul de palmier şi a altor plante în biocarburanţi.
Oamenii care suferă de foamete şi malnutriţie au nevoie de acces la căi de transport, la pieţe, la instituţiile şi tehnologiile potrivite; au nevoie de îngrijiri medicale şi de educaţie, ca să scape de sărăcie şi de foamete şi să producă mai multă hrană pentru tot mai numeroasa populaţie a lumii. De aceea, este nevoie de investiţii atît publice, cît şi private.
Intervenţia guvernamentală este necesară pentru a contribui la o mai bună funcţionare a pieţelor în ţările în curs de dezvoltare şi pentru a acorda fermierilor şi agenţilor de piaţă accesul la tehnologie şi ştiinţă.
POLITICI PUBLICE NOI. În multe regiuni este nevoie de politici publice, inclusiv de legislaţii care să prevadă includerea costurilor ecologice în preţurile alimentelor; astfel ar trebui să se încurajeze producţia de durată şi să se introducă regulamente şi stimulente pentru a promova utilizarea mai eficientă a apei. Pentru a asigurarea dezvoltarea, introducerea şi comercializarea alimentelor modificate genetic, ar trebui implementate sisteme naţionale şi internaţionale de biosecuritate, iar guvernele ar trebui să oprească acordarea subvenţiilor pentru folosirea porumbului, a soiei şi a uleiului de palmier la obţinerea biocombustibililor.
Instituţiile internaţionale trebuie să reglementeze globalizarea şi să asigure competitivitate. Politicile agricole care distorsionează relaţiile comerciale, inclusiv cele din Statele Unite, Uniunea Europeană şi Japonia, ar trebui eliminate.
Resursele naturale ale lumii sînt suficiente pentru a produce hrana necesară în viitorul apropiat fără ca mediul înconjurător să fie afectat, dar numai dacă guvernele lumii vor adopta politici solide, iar ştiinţa va fi lăsată “să lucreze” pentru sistemul alimentar.
Traducere: Anca Aldea
Copyright: Project Syndicate, 2008.
www.project-syndicate.org
