Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă in lumea arabă există Marea Moartă, in Romănia se află "părăul mort". Singura asemănare intre ele o constituie lipsa vieţii. In rest, diferenţa este ca de la cer la pămănt.Motivele pentru care părăul Ilişova nu adăposteşte viaţa nu sunt "naturale".
Dacă in lumea arabă există Marea Moartă, in Romănia se află "părăul mort". Singura asemănare intre ele o constituie lipsa vieţii. In rest, diferenţa este ca de la cer la pămănt.Motivele pentru care părăul Ilişova nu adăposteşte viaţa nu sunt "naturale".
Pe o distanţă de circa trei kilometri, in amonte de vărsarea in Dunăre, in părăul Ilişova, nu există nici urmă de peşte sau de altă specie căreia să-i priască mediul acvatic. Dar lipsa vieţii este numai o caracteristică care aparţine numai acestei porţiuni, pentru că, de la un anumit punct, inspre amonte, păstrăvii aproape că nu mai au loc in apele părăului pe care-l poţi trece uşor făcănd doar un pas.
CURSUL MORT. De pe malul Dunării, aproape acoperit de vegetaţie şi gunoaie, şerpuieşte un drumeag care se pierde in inima munţilor. Drumul este mărginit la dreapta de albia Ilişovei, iar in stănga se inalţă falnic şi ameninţător, aproape pe verticală, muntele al cărui vărf nu poate fi văzut de la poalele blocului de piatră. Verdele crud al pădurii de stejar imbracă totul in jur. Liniştea este spartă doar de zgomotul valurilor care se lovesc de stănci. In mijlocul acestui peisaj şi, mai ales, in apa părăiaşului, nu trăieşte nimic. Nici păsările nu se incumetă să-şi inmoaie ciocul in apa rece şi cristalină. Pe malul Ilişovei tronează ruinele a trei clădiri, foste mori de apă. Asta era acum peste 20 de ani. Mai incolo se cască hăul unei mine de uraniu. Locul este părăsit. Din mina de uraniu se prelinge un firicel de apă care se varsă in părău. De aici in jos, spre Dunăre, Ilişova a murit.
MINA NIMĂNUI. Incepănd din 1955 şi pănă in 1992, aici a existat mina de cercetare şi exploatare a zăcămintelor de uraniu şi a aparţinut Exploatării Miniere Banat, cu sediul la Oraviţa. Mina era formată din opt galerii şi zece orizonturi. Şi pentru că, in acea perioadă, toate minele care cercetau zăcămănt strategic, aşa cum era cea de la Ilişova, aparţineau Ministerului de Interne, tot ce era legat de locul acela era strict secret, in special informaţiile despre volumul de zăcămănt şi concentraţia de uraniu. O dată cu formarea Barajului Porţile de Fier I, una dintre galerii a fost inundată in totalitate de apele fluviului Dunărea. Incet-incet, lucrările s-au impuţinat la mina de uraniu. Pănă in 1989, mina a fost inchisă. Nu mai exista interesul ca zăcămăntul de uraniu să fie extras in cantităţi industriale, in ciuda faptului că zeci de ani mina de lăngă Ilişova a fost activă. După 1989, mina şi toate construcţiile aferente au fost părăsite şi inundate de vegetaţie sălbatică. Mai puţin bazinul in care pămăntul era spălat lăsănd locul uraniului, dar şi halda de sol depozitată. Aici vegetaţia abia acum dă semne că s-ar intoarce la viaţă.
In urmă cu opt ani, Institutul de Cercetare şi Proiectare pentru Metale Rare şi Radioactive din Bucureşti, impreună cu Agenţia de Protecţia Mediului (APM) din Mehedinţi, au intocmit un proiect ambiţios de inchidere şi ecologizare a zonei miniere. Apoi, Agenţia de Protecţia Mediului din Mehedinţi urma să găsească proprietarul minei şi să-i predea acestuia toată documentaţia. Dar in anul 1997 a existat o schimbare, şi anume că, prin HG nr. 785, a fost infiinţată Compania Naţională a Uraniului (CNU), căreia Agenţia de Protecţia Mediului Mehedinţi i-a trimis zeci de adrese şi scrisori pentru a se pune de comun acord privind soarta minei. Pănă in urmă cu trei ani, situaţia a fost confuză.
PROBLEME. In 2004, Compania Naţională a Uraniului a fost reorganizată şi, in locul ei, a luat fiinţă SC Radioactiv Minerale Măgurele. Noua societate a fost şi ea bombardată cu zeci de adrese de către Agenţia de Protecţia Mediului Mehedinţi, dar pănă astăzi nu a fost dat nici un răspuns. Aşa că nimeni din Mehedinţi nu poate da o informaţie certă sau un pronostic cu privire la viitorul minei şi al terenului aferent. Confuzia din jurul acestei zone miniere este cu atăt mai mare, cu căt nimeni nu ştie cui aparţine terenul din regiune, chiar dacă intregul perimetru face parte din Parcul Natural Porţile de Fier. Interesant este faptul că, deşi se află intr-o zonă protejată, mina se pare că reprezintă şi la ora actuală un mare izvor de poluare, care ar putea avea consecinţe grave asupra mediului inconjurător.
PROBE. "In 2005, Apele Romăne din Mehedinţi şi din Caraş-Severin au prelevat probe de apă din Părăul Ilişova, in aval de exploatarea minieră, in vederea determinării unor anumiţi indicatori fizico-chimici. Potrivit rezultatelor, concentraţiile radionuclizilor de uraniu se situează in limitele normale pentru apele de suprafaţă din principalele răuri din Romănia. Acesta a fost raportul de analiză realizat de ICIM", se arată intr-un comunicat emis de Apele Romăne - Banat, instituţia care răspunde de Părăul Ilişova.
Cu toate acestea, se poate observa că probe au fost luate numai din aval de mină, nu şi din amonte de fosta exploatare minieră. Astfel că nu se poate face o comparaţie intre concentraţiile radionuclizilor. Ceea ce inseamnă că, deocamdată, nu există interes pentru a se afla cauzele care au dus la dispariţia vieţii pe o porţiune a Părăului Ilişova. Sau, după cum declară directorul adjunct al Agenţiei de Protecţia Mediului din Mehedinţi, Nicolae Paşcovici, "numai in urma comparaţiei probelor din aval şi amonte de mină se pot elimina potenţialele cauze, respectiv poluarea cu uraniu şi se pot căuta alte cauze care au dus sau duc la distrugerea vieţii din apa părăului".
