Politica în lumea animalelor

Aristotel definea omul drept "zoon politikon”. Adică spus pe limba noastră, fără prea multe subtilităţi, omul este un "animal politic”. Dar ce aţi spune dacă aţi afla că politică există şi în afara lumii umane? Iar subtilităţile acestui mod de existenţă sunt vechi de când lumea?

Monarhii absolutiste, lovituri de palat, asasinate, democraţii parlamentare, controlul demografic al propriilor popoare, asasini sub acoperire, operaţiuni militare conduse de generali, fără epoleţi dar extrem de autoritari, războaie de cucerire, alianţe şi tratate, nescrise dar respectate. Pe scurt: o viaţă politică trepidantă. Nu, nu ne referim la episoade ale istoriei umane. "Politicienii” pe care-i avem aici în vedere nu stăpânesc arta oratoriei. Ei sunt doar nişte animale. Dar duc o viaţă deosebit de complicată, care se derulează după nişte principii prezente, de foarte multe mii de ani, şi în cadrul civilizaţiei umane. Singura deosebire este că, oricât ar fi de complexă, politica lor nu crează istorie. Şi nu lasă în urma sa nici un fel de vestigii, pe care să le admire urmaşii lor.  



Animale cu viaţă socială
Oamenii de ştiinţă au fost convinşi, până de curând, că omul este singura fiinţă terestră capabilă să trăiască în societăţi organizate, bazate pe rpectarea unor reguli şi constrângeri liber consimţite. În ultimele câteva decenii aceste convingeri au început să fie din ce în ce mai des contestate. Părăsind confortul călduţ al birourilor şi laboratoarelor, o nouă generaţie de savanţi s-au dus în junglă, unde au început să studieze comportamentul animalelor la ele acasă, chiar în mijlocul naturii. Iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Dotaţi cu aparatură ultramodernă, aceşti temerari au făcut o serie întreagă de descoperiri  care sunt pe cale să arunce în aer nişte idei mai vechi, dar  atât de împământenite încât au devenit "o mitologie ştiinţifică” acceptată oficial. Spre exemplu, până de curând, toată lumea era aproape sigură că omul este singura fiinţă care este în stare să confecţioneze unelte.

Pe la mijlocul anilor ’70, investigaţiile efectuate de specialişti care, plecaţi pe teren au trăit efectiv printre cimpanzei au arătat că aceştia sunt în stare să-şi confecţioneze unelte specializate pentru anumite activităţi. Iar ei nu sunt singurii. Ulterior s-a aflat că şi alte maimuţe, pe care de obicei le considerăm inferioare, sunt capabile să confecţioneze unelte simple. Mai mult decât atât, ele îşi învaţă şi puii să facă acelaşi lucru. Adică exact cum procedează şi oamenii care învaţă unii de la alţii anumite soluţii tehnice. Ceva mai târziu s-a aflat că şi anumite păsări ştiu să-şi confecţioneze unelte simple care le ajută să-şi prindă mai uşor prada. Descoperirea faptului că unele animale sunt capabile să-şi confecţioneze uneltele de care au nevoie a fost doar una dintre surprizele pe care le-au oferit studiile făcute în "laboratoarele” din mijlocul naturii.



Reveniţi în lumea civilizată, au adus cu ei consemnări ştiinţifice şi imagini filmate uluitoare care demonstrează fără tăgadă că foarte multe animale au o viaţă socială deosebit de complexă. Adeseori ele trăiesc în grupuri organizate după reguli stricte în cadrul cărora există diviziuni ierarhice respectate cu stricteţe. Iar convieţuirea lor ia forma unui soi de viaţă politică ce urmăreşte cam aceleaşi scopuri ca şi cele umane: puterea, hrana şi sexul.

Generalii maimuţelor
Incluşi în categoria maimuţelor inferioare, babuinii au totuşi o caracteristică aparte: sunt nişte războinici redutabili. Sunt organizaţi în "triburi” compuse din indivizi de toate vârstele, conduse de cel mai viguros şi cel mai experimentat dintre masculi. Puşi în faţa unui adversar, oricât ar fi el de periculos, babuinii atacă furibund şi adeseori au existat cazuri în care au reuşit să pună pe fugă lei sau leoparzi. În asemenea cazuri, babuinii se conduc după principiul "toţi pentru unul, unu pentru toţi”. Adeseori clanurile pornesc războaie de cucerire a unor noi teritorii. Iar tabloul pe care-l oferă este de-a dreptul impresionant. Asemeni unui general medieval, căpetenia clanului stă pe un loc mai înalt de unde urmăreşte desfăşurerea luptei.

Deosebit de disciplinaţi subordonaţii lui, organizaţi în coloane, compuse din grupuri similare unor plutoane sau companii, atacă în prin învăluire. Aplică diverse principii tactice şi adeseori recurg la ambuscade, organizate în locuri alese cu atenţie. Imaginea de general aflat la comanda trupelor sale a liderului este completată spectaculos de atitudinea sa: având o viziune completă a câmpului de luptă, emite nişte semnale sonore specifice, un soi de lătrat ori un lanţ de mârâituri guturale. Sunete care par a avea semnificaţia unor ordine de luptă destinate "soldaţilor” desfăşuraţi pe câmpul de luptă. Iar aceştia îşi adaptează acţiunile, probabil în conformitate cu "ordinele” generalului lor.

Pe timp de pace "generalii” babuini îşi păstrează rangul de mari căpetenii, beneficiari ai "haremului” compus din femelele tribului. Căpetenii căroara masculii de rang inferior din grup le acordă tot respectul şi caută să-i intre în graţii. Deosebit de complexă, şi viaţa socială a cimpanzeilor are o importantă componentă "militară”. Uneori aceasta ia forma unor adevărate războaie de cucerire altor teritorii. Operaţiuni militare a căror miză este dobândirea unor noi surse de hrană. Motiv pentru care, războaiele lor nu diferă prea mult de cele umane, duse în general pentru îndeplinirea aceluiaş scop. Alteori este vorba de  raiduri de vânătoare, în cursul cărora "comandourile” lor utilizează tactici de luptă strict adaptate condiţiilor de pe frontul din junglă. În restul timpului cimpanzeii sunt implicaţi într-un soi de viaţă politică al cărui unic scop este dobândirea unui rang cât mai înalt în ierarhia comunităţii. Este o viaţă deosebit de dinamică în cursul căreia alianţele se fac şi se desfac, iar forma cea mai uzuală de parvenire este câştigarea simpatiei şefilor.

Dacă în societatea umană forma cea mai de jos a linguşirii  ia forma expresiei "Şefu’, veţi avea o scamă”, în societatea cimpanzeilor aceasta se manifestă strict fizic, prin operaţia de "puricare” a celor puternici.



Hienele amazoane
Hienele sunt considerate, în general, nişte necrofagi dezgustători care trăiesc doar de pe urma cadavrelor. Este o imagine pe cât de falsă, pe atât de nemeritată. La fel ca multe alte carnivore, hienele sunt necrofage doar în cazuri extreme, când nu au la îndemână nici o altă sursă de hrană. În rest ele sunt nişte vânători redutabili, în faţa cărora chiar şi leii sau leoparzii dau adeseori înapoi. Iar abia în ultimii ani s-a descoperit că hienele au o şi viaţă politică extrem de complexă.

Ele sunt organizate în clanuri matriarhale, conduse de cea mai experimentată femelă a grupului. În mod surprinzător, cele care au rolul cel mai important în cursul raidurilor de vânătoare sunt tot femelele. Având dimensiuni cu mult mai mici şi calităţi fizice mediocre, masculii au de obicei un rol subaltern în cadrul haitelor. Iar cele care duc greul luptelor sunt femelele. Ele sunt cele care atacă, şi tot ele sunt cele care se răzbioesc cu alţi prădători în cazul în care aceştia încearcă să le fure prada doborâtă. Motiv pentru care ele pot fi considerate nişte amazoane care asemeni celor din poveştile antice, se pot lipsi liniştite de spritul războinic, de altfel aproape inexistent, al masculilor. Tot în matriarhat trăiesc şi "triburile” de elefanţi. De milioane de ani ei au dezvoltat o formă de organizare "socială” în care turma este condusă de un consiliu al femelelor, condus de cea mai experimentată dintre ele. Ea este cea care, atunci când încep perioadele de secetă,  stabileşte momentul începerii migraţiei spre alte zone mai bune precum şi cel mai bun traseu către ele.

În schimb, bivolii africani sunt un soi de democraţie parlamentară în cadrul căreia tot femelele sunt cele care decid. În schimb, masculii cei mai puternici sunt forţa de şoc care apără turma în cazul unui atac al marilor carnivore. Au principii de luptă care seamănă izbitor cu cele din tactica militară umană: soldaţii experimentaţi, adică masculii cei mai puternici compun avangarda. Flancurile sunt asigurate de masculii mai tineri, dar deja viguroşi, dublaţi de femelele care sunt, şi ele, masive şi deosebit de agresive. Aliniamentul frontului se schimbă rapid, în raport cu direcţie din care vin duşmanii. De obicei este vorba despre lei care, la rândul lor, atacă folosind adeseori tactica ambuscadei.

Imperiile goangelor
Oricât ni s-ar părea de complexe, toate aceste fiare cu apucături de politicieni versaţi sunt doar mamifere, apărute pe faţa Pământului abia de câteva zeci de milioane de ani. Cu mult timp înaintea lor, pe vremea când nici măcat dinozaurii nu apăruseră pe lume, uscatul terestru a fost stăpânit de alt tip de imperii, care supravieţuiesc aproape neschimbate, de peste o sută de milioane de ani. Ele sunt "imperiile” celor câteva specii de insecte care au o viaţă "socială”: furnicile, viespile, albinele şi termitele.




Pentru noi, care acum ne considerăm stăpânii lumii, monarhii şi supuşii acestor imperii străvechi sunt doar nişte goange umile, pe care le băgăm în seamă doar atunci când ne deranjează cu prezenţa lor minusculă dar sâcâitoare. Dar asta nu înseamnă că avem dreptate. Ele sunt organizate în imperii care funcţionează pe baza unor principii rigide, aceleaşi de o veşnicie. Cu toată că nu prea seamănă între ele, furnicile, albinele şi viespile provin dintrun strămoş comun din care s-au separat acum aproximativ 100 de milioane de ani. În schimb termitele, rudele actualilor gîndaci de bucătarie, sunt mult mai vechi : au apărut pe scara evoluţiei acum aproape trei sute de milioane de ani.



Albinele şi termitele sunt nişte arhitecţi remarcabili, de la care noi oamenii am mai avea, chiar şi acum, câte ceva de învăţat. Viespile sunt doar nişte războinici locali, duri dar fără pretenţii imperiale. În schimb furnicile sunt capabile să dezvolte nişte imperii militariste deosebit de complexe. Conduse de obicei de o regină, toate speciile de insecte sociale sunt, în general, monarhii absolutiste, în cadrul cărora "suverana” are toate drepturile posibile. Ea este slujită cu sârg de toţi supuşii săi. Cea ce înseamnă că este hrănită, toaletată şi apărată cu preţul vieţii. Singura fertilă, ea domneşte peste "un popor” de eunuci asexuaţi. Progeniturile regale sunt îngrijite şi crescute de către doici specializate în această activitate. În schimb, apărarea ei şi a întregului imperiu este asigurată de soldaţi, organizaţi în adevărate oştiri în componenţa cărora fiecare individ are locul său, determinat de dimensiunile corpului dar şi de calităţile de războinic pe care i le conferă "armele” pe care le are în dotare încă din naştere.  



Furnicile: monarhii absolutiste
Furnicile sunt nişte războinici de o ferocitate şi o eficienţă înfiorătore, rar întâlnită în lumea noastră. Dacă, printr-un capriciu al naturii, ele ar fi avut talia unui Rotweiller, este aproape sigur că ar fi rămas unicii stăpâni ai planetei. Nişte stăpâni extrem de duri care ar fi stopat încă din faşă orice evoluţie a vreunei alte specii concurente, iar dinozaurii, mamiferele ori noi înşine nu am mai fi apucat să apărem pe lume.

Par nişte lighioane mărunte şi insignifiante. Numărul lor imens precum şi inteligenţa colectivă le fac însă aproape invulnerabile. Au doar o fărâmă de creier, dar asta nu le împiedică să fie nişte arhitecţi deosebit de subtili care îşi construiesc "metropole” de-a dreptul uriaşe dacă le raportăm la dimensiunile fiecăreia dintre ele. De-a lungul vremurilor, au învăţat "să domesticească” alte specii de insecte de la care recoltează diverse sucuri hrănitoare. Exact aşa cum noi creştem vacile pe care apoi le mulgem ca să obţinem laptele lor.

În hrubele lor săpăte în adâncul pământului practică ceva similar agriculturii noastre. Atâta doar că în locul cerealelor, ele cultivă diverse specii de ciuperci hrănitoare, pe care le consumă cu mare plăcere. Indiferent de locul în care trăiesc, comunităţile furnicilor sunt nişte monarhii absolutiste, în care reginele deţin toată puterea. Masculii, în număr foarte redus, sunt nişte toleraţi care trăiesc doar până în momentul în care reuşesc să fecundeze, o singură dată, regina. Într-o colonie, toate furnicile lucrătoare, întotdeauna sterile, sunt surori, fiice ale uneia şi aceleiaşi regine.   

Popoarele migratoare
În zilele noastre există nenumărate specii de furnici. Unele sunt sedentare şi trăiesc în adevărate "oraşe” subterane pe care şi le clădesc printr-o muncă titanică. Altele seamănă forte mult cu popoarele noastre migratoare. Spre exemplu, furnicile legionar. Trăiesc în colonii compuse din aproximativ 1,5 milioane de indivizi care se mişcă tot timpul. Au un văz mediocru de care aproape că nici nu au nevoie. La fel ca majoritatea speciilor de furnici şi acestea se orientează pe baza amprentelor chimice. Este vorba despre dâre de feromoni care, lăsate de fiecare dintre ele, alcătuiesc un soi de şosele magistrale pe care toate se orientează şi circulă nestingherite. Atacă în valuri compuse din falange de "soldaţi”, luptători dotaţi cu mandibule ascuţite asemeni unor pumnale, mânuite cu mare agilitate. Atacurile lor sunt devastatoare şi pratcic nimeni, oricât de mare ar fi, nu le poate rezista. Cu excepţia Antarcticii şi a vârfurilor îngheţate de munte, furnicile ocupă cam toate nişele ecologice pe care le stăpânim şi noi înşine.



Asasinate politice
Cu mult înainte de loviturile de palat date de oameni de-a lungul întregii lor istorii, furnicile au practicat ceea ce, la scara lor, putem numi "asasinatul politic”. În fiecare primăvară, reginele sexuate şi masculii ies din furnicar şi văd lumina soarelul pentru prima şi ultima oară în viaţa lor. Ambele sexe au aripi şi zboară până îşi găsesc "perechea”. După fecundare, masculii mor. În schimb, reginele îşi taie singure aripile devenite inutile şi pornesc într-un drum la capătul căruia pot găsi moartea ori puterea absolută. Rămase pedestre, reginele caută un roi aflat într-un război de agresiune cantra altui "trib”.

În agitaţia generală a momentului ele se amestecă printre soldaţii agresori, preluându-le astfel amprenta chimică a feromonilor specifici. Apoi, în caz de victorie se întoarce acasă împreună cu restul "soldaţilor” care nu o mai percep ca străină şi o lasă să intre nestingherită în furnicar. Ajunsă acolo, se duce ţintă spre încăperea în care se află vechea regină. Mai tânără decât aceasta, şi deci mai viguroasă, reuşeşte relativ uşor să o ucidă. O face lent pentru a avea timpul să se impregneze cu feromonii ei. Momentul în care ea îmbracă "haina chimică” a fostei suverane este şi momentul de glorie în care ea preia "tronul” regatului. Acela este ultimul act al loviturii de stat în care ea devine stăpână absolută peste miile de supuşi care, începând cu acel moment vor trăi doar pentru a-i creşte pe urmaşii ei.

Confederaţiile
În majoritatea cazurilor, regatele furnicilor sunt "monocefale” adică au o singură regină care domneşte asupra unui furnicar. Există însă şi excepţii. Spre exemplu, "furnicile de foc” procedează în anumite cazuri cu totul altfel. În loc să se confrunte până la moarte, reginele unor triburi vecine cad de acord să trăiască împreună alcătuind ceva similar unei confederaţii. Rezultă un imperiu imens care poate avea cîteva zeci de milioane de supuşi. La care zilnic se adaugă alţi 1500, proveniţi din ouăle depuse zilnic de către fiecare dintre reginele aliate.

Acestea sunt doar câteva exemple care demonstrează că omul este ultimul venit în lumea politică a planetei. Iar dacă vreodată natura va decide să-l îndepărteze din ecuaţia planetară a vieţii, politica va fi făcută şi fără el de către alte fiinţe care oricum o fac din timpuri imemoriale, încă de la începutul veacurilor.