"Poveşti din Transilvania", primul "docu-fiction" din şi despre Transilvania

O echipă din Târgu-Mureş a reuşit să pună pe ecran legenda lui Sava Brancovici, Mitropolit al Transilvaniei în secolul al XVII-lea. Documentarul transmite un mesaj important: conservaţi bisericile de lemn, căci şi ele fac parte din bogăţia noastră culturală!

Ce e acela un docu-fiction? Am aflat şi eu joi seara, la Teatrul 74, când am reuşit să văd cu un ochi (pentru că atâta am avut loc) o poveste à la Discovery Channel despre o legendă transilvăneană pe care nici eu nu o ştiam.

Povestea lui Sava Brancovici, Mitropolit al Ardealului, este de fapt un bun prilej de a atrage atenţia asupra unei realităţi dureroase: bisericile de lemn, monumente ale patrimoniului naţional cultural, sunt ignorate sistematic şi se degradează văzând cu ochii. Povestea consemnează, totodată, că Transilvania înseamnă mai mult decât poveşti cu Dracula. Filmul face parte dintr-un şir de cinci documentare despre această regiune a României, finanţate de o firmă privată, care vor fi prezentate la cele mai importante festivaluri de film documentar.

"Capul răutăţilor" este Sorina Bota, fost jurnalist, câştigătoare a Premiului Dumitru Tinu, care, în vremurile când se lupta cu pixul în mână, atrăgea vehement atenţia asupra pericolului dispariţiei bisericilor de lemn. Sorina a venit cu proiectul, a găsit echipa şi, împreună, au pornit la filmare. Filmul, a cărui durată are 21 de minute şi pentru a cărui realizare au fost folosite tehnici 3D, te ţine cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului. Nu este doar o producţie artistică, ci include interviuri cu istorici, preoţi şi oameni care ştiu legenda lui Sava Brancovici.

LEGENDA DIN VALEA MUREŞULUI. Dar despre ce este vorba? - Despre o legendă care circulă pe Valea Mureşului, consemnată într-o serie de lucrări, dar nesusţinută prin documente, care vorbeşte despre moartea lui Sava Brancovici, Mitropolit al Transilvaniei, care la sfârşitul secolului al XVII-lea ar fi fost aruncat din castelul de la Brâncoveneşti.

Povestea, pe care puţini localnici o mai ştiu, spune că, în 1683, baronul Kemény a organizat la castelul de la Brâncoveneşti o mare vânătoare, la care a invitat conţi şi contese de peste tot. După ce au vânat săptămâni la rând, după ce s-au săturat de mâncat şi de băut, dar şi de petreceri cu ţigănci, oaspeţii i-au cerut baronului alte distracţii. Iar Kemény le-a promis un spectacol pe cinste. Aşa că a trimis să fie adus un vlădică român, dar nu unul oarecare, ci însuşi Mitropolitul Transilvaniei. Când Sava Brancovici (originar, pare-se, din Herţegovina şi ajuns în a doua jumătate a secolului al XVII-lea în zona Aradului, fugind din cauza expansiunii turcilor) a intrat în castel, i s-a spus că are de botezat un nou-născut, care i-a şi fost adus de către o slujitoare. Când părintele s-a uitat însă mai atent, a văzut că nu era vorba despre un copil, ci despre un... câine. Ca să iasă demn din această situaţie, Sava a cerut un răgaz de două ore, timp în care a rugat să i se pregătească o farfurie cu fasole şi una cu o friptură în sânge. La finalul celor două ore, Mitropolitul a anunţat că este pregătit, spre bucuria oaspeţilor nerăbdători să asiste la spectacolul promis. Sava a luat "nou-născutul" în braţe, a aşezat cele două farfurii pe jos şi le-a zis că dacă câinele va mânca din farfuria cu fasole mâncarea lui de post îl va boteza după toate regulile ortodoxe. Câinele a ales însă friptura, iar Sava Brancovici a spus: "Este de-al vostru, botezaţi-l în religia calvină". Baronul s-a înfuriat şi a ordonat ca Mitropolitul să fie condus pe un coridor al castelului. Când Sava a păşit pe acest culoar, pe podea s-a deschis o trapă, iar omul a căzut într-un tunel vertical în care erau înfipte din loc în loc coase. Trupul Mitropolitului a fost sfârtecat în zeci de bucăţi, care au ajuns în apele îngheţate ale Mureşului.



SORINA BOTA, JURNALISTUL CARE A TRECUT DE LA PRESĂ LA DOCUMENTARE

De unde a pornit proiectul?

Din căutările unui jurnalist pasionat de subiecte care lovesc cel mai tare prin ricoşeu, mai precis dintr-un proiect pe care l-am gândit ca jurnalist, dar l-am realizat abia după ce m-am autoexilat din presă.

Şi de ce nu s-a putut în timp ce erai în presă?

După o campanie de patru luni în care am scris sistematic despre bisericile şi castelele care se dărâmă peste noi, nimeni, dar absolut nimeni n-a avut nici o reacţie. De aceea consider că, din punct de vedere jurnalistic, am eşuat în acest proiect şi atunci am gândit o altă abordare.

Acum bisericile de lemn vor avea mai multe şanse?

Au şansa de a avea mai multe şanse.

Sau, altfel spus, acum vei avea mai mult succes?

Poveştile plac oricui, poveştile pot îmbrăca frumos adevăruri istorice seci, care nu sunt interesante. O poveste bine scrisă şi bine realizată te poate conduce la o biserică de lemn pe care vrei să o vezi după ce i-ai auzit povestea.

De ce nu putem avea un circuit turistic bazat pe aceste poveşti?

Putem.

Unde o să ajungă filmul?

La multe festivaluri.

Va fi inclus în materialele de prezentare a judeţului?

Nu ştiu dacă cei care conduc judeţul vor dori asta. Filmul a fost produs de o firmă privată care a investit bani şi deci trebuie să îşi recupereze investiţia.

Deci îl veţi vinde.

Da. Va fi o serie de cel puţin cinci filme documentare, de fapt, docu-fiction.

Următorul film?

Lucrăm deja la el. Reconstituirile vor fi filmate în Maramureş, începem săptămâna viitoare.

Cât de greu a fost să faceţi un asemenea documentar?

A fost ca mersul pe sârmă. Nici unul dintre membrii echipei n-a mai fost implicat într-un astfel de proiect. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm şi de multe ori ne-am lovit rău. Am stabilit însă o ştachetă şi sub n-am coborât. Chiar dacă asta a însemnat să refacem unele interviuri, să străbatem sute de kilometri pentru a găsi cadrul perfect, să schimbăm scenariul, să schimbăm titlul şi tot aşa.

Cât de mult diferă realizarea unui documentar profesionist faţă de un documentar tv?

Foarte mult. În primul rând, că nu-l faci între două ştiri. În al doilea rând, că nu-l faci cu cine apuci. În al treilea rând, că ai timp să citeşti, să stai în bibliotecă. În al patrulea rând, ai documentarist, ai inginer de lumini care pentru cinci minute de interviu îţi pregăteşte cadrul o oră. Fac comparaţia asta strict cu televiziunile locale, probabil televiziunile naţionale au alte condiţii şi atunci această comparaţie poate fi ridicolă.

Care este viitorul filmului documentar în România? Vom ajunge vreodată să avem un Discovery al nostru?

Da, dar e nevoie de mult entuziasm, de buni samariteni şi de profesionişti.

Şi avem de toate?

Avem, dar trebuie să îi găsim sau, mai bine-zis, trebuie să aibă loc marile întâlniri, aşa cum a fost a noastră. Am venit de peste tot şi am făcut o echipă foarte tare.