x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Premieră pentru omenire: Primii atomi de antimaterie, "ţinuţi captivi"

Premieră pentru omenire: Primii atomi de antimaterie, "ţinuţi captivi"

18 Noi 2010   •   11:51
Premieră pentru omenire: Primii atomi de antimaterie, "ţinuţi captivi"
Sursa foto: /scienzagiovane.unibo.it
Echipa de cercetători a putut "prinde" 38 de atomi de anti-hidrogen într-un laborator, pentru o fracţiune de secundă. Experimentul ar putea oferi nişte răspunsuri interesante despre natura şi originile Universului.

Oamenii de ştiinţă de la Centrul European de Cercetare Nucleară au reuşit, în premieră pentru omenire, să captureze atomi de antimaterie, relatează BBC, citat de antena3.ro. Cercetătorii de la Large Hadron Collider au reuşit să menţină stabili 38 de atomi de antihidrogen, pentru o fracţiune de secundă.

Antihidrogenul a mai fost produs şi în trecut însă s-a dezintegrat instantaneu atunci când a întâlnit materia obişnuită.

Echipa de cercetători susţine că abilitatea de a studia asemenea atomi antimaterie va permite efectuarea unor teste fizice care până acum erau imposibile.

Unul dintre marile mistere studiate de fizicieni este reprezentat de întrebarea: de ce este lumea construită preponderent din materie şi nu din antimaterie? Legile fizicii nu fac distincţie între cele două, care ar fi trebuit să fie create în cantităţi egale la naşterea Universului.

×