x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Primul satelit românesc, gata de lansare. Vezi cum arată şi ce vrem să facem cu "Goliat"

Primul satelit românesc, gata de lansare. Vezi cum arată şi ce vrem să facem cu "Goliat"

de Alexandru Radescu    |    20 Ian 2012   •   13:53
Primul satelit românesc, gata de lansare. Vezi cum arată şi ce vrem să facem cu "Goliat"

Pe 9 februarie, ora 12.00 (ora Romaniei), primul satelit romanesc este programat pentru lansarea din Centrul Spatial din Guyana franceza (insula Kourou). Satelitul "Goliat" a fost proiectat pentru realizarea de imagini de observare a Terrei (cu o rezolutie de pana la 3MP), de masuratori ale dozei de radiatii si ale fluxului de micrometeoriti si transferul datelor catre statiile de sol pentru analiza si diseminare stiintifica. Satelitul Goliat este unul de mici dimensiuni (nanosatelit), in forma de cub (cu laturile de 100x100x100 mm), masa de 1062 de grame si o putere de 2W. Comunicatiile cu solul se vor realiza pe doua canale: 430MHz si 2,4GHz (transfer date).

"Goliat" a fost dezvoltat de un consortiu de cercetare condus de Agentia Spatiala Romana, la care au contribuit studenti de la Universitatea Bucuresti - Facultatea de Fizica, dar si de la Politehnica - Facultatea de Aeronave. Lansarea pe orbita a nanosatelitului va fi efectuata cu primul zbor al noii rachete europene VEGA, fiind integrat pe lansator impreuna cu alti sapte sateliti, la centrul spatial al ESA din Guyana Franceza.

"Acest satelit stie sa observe Pamantul. Ia imagini pe o banda de vreo 70 de km, cu o rezolutie de vreo 10-20 de metri. De asemenea, masoara doza de radiatii integrala la nivelul orbitei si face un experiment interesant de determinare a fluxului de micrometeoriti la nivelul orbitei sale", a declarat azi intr-o conferinta de presa Marius-Ioan Piso, presedintele Agentiei Spatiale Romanesti. Timpul standard al misiunii nanosatelitului Goliat este de aproximativ 6 luni (orbita: perigeu – 300km, apogeu – 1450km).

O componenta importanta a misiunii o reprezinta dezvoltarea infrastructurii de sol in doua locuri diferite: platfoma Magurele (Ilfov) si Marisel (Cluj). Centrele de comunicatii include echipamentul
de emisie-receptie radio, antenele si sistemele de orientare automata ce vor fi utilizate in etapele de operare a satelitului.

"Lansarea va dura pana in momentul orbitarii satelitilor mici. Vor trece aproximativ 4.400 de secunde. Nu stim inca exact momentul in care satelitii vor fi receptionati de statiile noastre. Controlul misiunii se realizeaza prin trei antene principale, doua sunt amplasate la Magurele, alta statie, in Muntii Apuseni (cea de la Marisel, n.r.). In functie de ora la care va fi lansat satelitul, vom sti momentul in care satelitul va intra in conul sistemelor noastre de receptie", a explicat cercetatorul Mugurel Balan, prezent la eveniment.

Publicul din Romania poate sa vada in direct lansarea pe orbita a nanosatelitului romanesc GOLIAT, pe internet, pe site-ul Agentiei Spatiale Europene.

Potrivit lui Marius-Ioan Piso exista si o posibilitate ca lansarea zborului rachetei VEGA sa se amane, din cauza timpului nefavorabil. "Fiind vorba de o prima lansare a unei rachete, masurile de securitate sunt mai mari. Daca se amana, urmatoarea lansare va fi prin luna aprilie, dar pana acum nu avem motive sa credem ca se va amana lansarea", a mai spus presedintele ASR.

Potrivit lui Piso, satelitul Goliat a fost la inceput realizat printr-un proiect in valoare de 1,5 milioane de lei, in perioada 2005-2007. El a mai spus ca lansarea nanosatelitului este gratuita, acest drept fiind castigat de ASR intr-o competitie a Agentiei Spatiale Europene, la care s-au inscris 26 de echipe.

×