Robotul modern

Pe măsură ce omul modern a dezvoltat electrotehnica, robotica a cunoscut un avânt deosebit. De la mijlocul secolului trecut până în prezent, roboţii au ajuns atât de performanţi, încât pot imita gesturile omului şi pot purta uşor o conversaţie.

Anul 1946 a marcat momentul în care, practic, s-a născut robotica industrială, o dată cu patentarea, de inventatorul american George Devol, a unui sistem de înregistrare magnetică pentru controlul maşinilor şi a unui dispozitiv de desfăşurare a benzii în sens invers (playback) pentru maşini. La mijlocul secolului trecut, Devol şi colegul său Joseph Engelberger au construit primul robot programabil (denumit Unimate), care avea două tone şi iniţial servea la montarea de iconoscoape pentru televizoare. Ulterior, Unimate a fost îmbunătăţit pentru a lucra în alte ramuri industriale, începând cu cea a automobilelor.

INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ. În 1950, matematicianul şi criptograful britanic Alan Turing a abordat, într-o lucrare ştiinţifică de referinţă ("Computing Machinery and Intelligence"), ideea conform căreia maşinile ar putea gândi. Şase ani mai târziu, în 1956, patru ingineri americani, ajutaţi de Fundaţia Rockefeller, au dezbătut, într-un seminar organizat la Colegiul Darthmouth, implicaţiile sintagmei "inteligenţă artificială", iar în 1959,  John McCarthy şi Marvin Minsky au pus bazele unui laborator de cercetare în domeniu la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). În 1962, la un an după ce Henrich Ernst a construit un braţ mecanic operat prin computer, denumit MH-1, constructorii de automobile de la General Motors au introdus în fabrici braţul automat Unimate. În 1963, John McCarthy, specialist în computere, pune bazele Laboratorului de inteligenţă artificială în cadrul Universităţii Stanford. Trei ani mai târziu s-a anunţat construirea primului robot mobil cunoscut până atunci, denumit sugestiv Shakey (Tremurici). Dotat cu o cameră de televiziune, cu un vizor triangular şi senzori de atingere, Shakey era programat să-şi planifice singur acţiunile. În acelaşi an, universitatea competitoare cu Stanford, MIT, a conceput şi construit programul ELIZA, un fel de computer-psihiatru, care-şi chestiona pacienţii şi le manipula răspunsurile cu ajutorul unui set de reguli prestabilite. Creat de Joseph Weizenbaum, sistemul putea să poarte o conversaţie, deşi ELIZA nu înţelegea decât anumite cuvinte, nu şi contextele în care acestea erau puse. În 1969, un student la Inginerie mecanică a construit "braţul automatizat Stanford", capabil să asambleze părţi mici ale unui sistem folosindu-se de senzori. Designul conceput de Victor Scheinman a fost ulterior folosit ca model pentru următorii roboţi industriali.

DE VIITOR. Evoluţia roboţilor intrase pe linie ascendentă. Mecatronica (mecanică, electrotehnică şi informatică) şi bionica (legătura dintre biologie şi tehnică) au ajutat la dezvoltarea acestor maşinării şi la introducerea lor atât în industrie, cât şi în medicină, cinematografie, divertisment şi uz casnic. Acestea deveniseră atât de performante, încât se puteau deplasa pe linie dreaptă sau în urcare (Genghis, o maşinărie cu corp lunguieţ şi şase picioare, care a fost construită de MIT în 1989); aveau forma şi caracteristicile unui aspirator, dar erau controlaţi prin radio (sistem conceput de Marc Thorpe, designer la compania LucasToys, afiliată LucasFilm); investigau, cu ajutorul razelor x, pacienţii suspectaţi de tumori de mărimi reduse (sistemul de chirurgie robotizată CyberKnife, folosit şi astăzi); colectau informaţii din anumite medii (robotul Dante cu opt membre, dezvoltat de Universitatea Carnegie Mellon. Varianta îmbunătăţită, Dante II, a reuşit să ajungă în craterul vulcanului Spurr din Alaska în 1994); se puteau deplasa uşor în apă (pentru a studia modul de deplasare a peştilor); puteau digera materii organice (Gastrobot, construit la Universitatea din Florida de Sud. Robotul digera materia şi apoi producea CO2, folosit ca şi combustibil); ajungeau pe orbita Pământului (la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, după 1997) şi pe Marte (Sojourner a transmis informaţii de pe Planeta Roşie din iulie până în septembrie 1997).

AIBO
În urmă cu nouă ani, grupul Sony Corporation a anunţat construirea unui robot cu patru picioruşe şi un bot lătăreţ, întocmai unui căţeluş. Maşinăria a primit numele de Aibo şi era capabilă să exprime o serie de emoţii şi sentimente şi chiar să răspundă la stimuli externi. Ajutat de un set numit "Aibo Performer Kit", căţeluşul se putea mişca în voie, transformându-l în cea mai performantă jucărie a acelor timpuri. De altfel, câinele electronic Aibo a fost primul robot destinat magazinelor de jucării. Preţul de vânzare a unei astfel de maşinării era, în 1999, aproximativ 2.100 de dolari. Micuţul Aibo a prins imediat la marele public, cu precădere la cei mici.

JUCĂRII
Începând cu anul 1998, roboţii au fost modificaţi şi transformaţi în jucării, cum este cazul lui Furby (o păpuşică simpatică, animatronică, în sistemul căreia au fost inscripţionate 800 de fraze în limba engleză. Roboţelul construit de Tiger Electronics este dotat cu senzori, poate reacţiona la mediul extern şi este capabil să poarte un dialog elementar, 1998), al maşinăriilor Mindstorms (LEGO, 1998. Seria a fost îmbunătăţită în anii care au urmat), câinele electronic (Sony, 1999), ASIMO (Honda, 2000), dinozaurul Pleo (Ugobe, 2006), colecţia de roboţi Hasbro etc.