Vechiul oraş egiptean Heracleion, numit şi Thonis, s-a scufundat în Marea Mediterană acum 1.200 de ani. Oraşul, despre care s-a crezut că este doar o legendă, a fost redescoperit abia la sfârşitul deceniului trecut, scrie Daily Mail.
Arheologii au găsit sub apele Mării Mediterane multe statui uriaşe, de aproape 5 metri înălţime, monede de aur şi alte vestigii antice deosebit de importante. Experţii vor să expună pentru prima dată publicului oraşul Heracleion, care are fost centrul vamal principal prin care se efectuau toate schimburile comerciale provenite din Grecia şi din alte zone din Marea Mediterană, care intrau în Egipt.
Deocamdată nu se ştie de ce a dispărut sub ape acest oraş. Istoricii cred că de vină a fost creşterea nivelului mărilor şi solul instabil pe care fuseseră construite clădirile.
Despre acest oraş se crede că a fost construit în secolul al VIII-lea i.Hr.. El se află la gura de vărsare a fluviului Nil în Marea Mediterană.