Oamenii de ştiinţă au înţeles că misiunile prea îndelungate în spaţiul cosmic, aşa cum ar fi o eventuală misiune cu echipaj uman spre Marte, pot afecta grav şi probabil chiar iremediabil vederea astronauţilor, iar cercetătorii de la NASA desfăşoară o serie de proiecte de cercetare pentru a înţelege mai bine natura acestei probleme, conform unui material publicat de SPACE.com.
'Despre această problemă nu ştim încă foarte multe lucruri, cu excepţia faptului că ne poate opri din drumul spre Marte', a comentat Mark Shelhamer, cercetător-şef în cadrul Programului Human Research al NASA de la Centrul Spaţial Johnson din Houston.
Corpul astronauţilor suferă în condiţiile de microgravitaţie din spaţiu. Spre exemplu, dacă astronauţii nu urmează un program strict de exerciţii fizice în timp ce se află în misiune pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), musculatura li se atrofiază, iar oasele pierd calciu, devenind din ce în ce mai friabile cu cât perioada de şedere în spaţiu este mai lungă.
Însă călătoriile spaţiale pot afecta şi vederea. Oamenii de ştiinţă au fost conştienţi de acest risc reprezentat de călătoriile în spaţiu pentru ochi de mai mulţi ani, însă abia acum au început să înţeleagă cât de serioasă este problema.
'În ultimii 40 de ani au fost semnalări cu privire la pierderi ale acuităţii vizuale legate de misiunile în spaţiu', conform unui raport al NASA din 2012. 'Până recent se credea că aceste probleme sunt trecătoare, însă o comparaţie realizată prin analize oculare pre şi post ieşire în spaţiu a identificat un risc potenţial de afectare permanentă a vederii din cauza expunerii la microgravitaţie.
Această problemă nu este restrânsă la câţiva astronauţi. Începând cu anul 1989, examinările la revenirea din misiune realizate pe 300 de astronauţi american au demonstrat că 29% dintre membrii echipajelor navetelor spaţiale (care au stat câte 2 săptămâni în spaţiu) şi respectiv 60% dintre astronauţii din echipajele ISS (misiuni de 5 - 6 luni pe orbită) înregistrau o degradare a acuităţii vizuale, conform unui raport publicat anul acesta de Academia Naţională de Ştiinţe a SUA.
Deşi nu sunt siguri, medicii sunt de părere că aceste probleme de vedere ar putea fi provocate de creşterea presiunii intracraniene pe perioada misiunilor în spaţiu. Lichidul cefalorahidian se mişcă liber prin cutia craniană, în spaţiu, ceea ce nu se întâmplă pe Pământ, unde mişcarea sa este limitată de gravitaţie.
'Presiunea crescută a lichidului cefalorahidian, care înconjoară creierul, afectează nervul optic şi apasă asupra părţii din spate a globilor oculari', conform lui Shelhamer.
În aceste condiţii astronauţii pot pierde din acuitatea vizuală, iar aceste probleme pot persista pentru lungi perioade de timp după revenirea pe Pământ şi în unele cazuri pot fi ireversibile, ceea ce reprezintă o problemă majoră pentru viitoarele misiuni de lungă durată, cum ar fi o eventuală misiune spre Marte, a mai adăugat el.
Ţinând cont de tehnologiile actuale de propulsie în spaţiu, zborul spre Marte ar dura, în cel mai bun caz, un an, la care se adaugă şi timpul pe care astronauţii îl vor petrece la suprafaţa planetei.
O posibilă metodă de a combate efectele negative ale microgravitaţiei asupra organismului astronauţilor ar fi gravitaţia artificială obţinută în nişte navete cosmice rotative. 'Echipajul ar putea fi trimis la culcare atunci când naveta începe să se învârtă, şi astfel ar dispune de 8 ore pe zi de gravitaţie artificială care ar pondera efectele negative ale microgravitaţiei', a susţinut Shelhamer, oferind o posibilă soluţie pentru această problemă. (Agerpres)