x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Sotii Cori

Sotii Cori

13 Dec 2007   •   00:00

Lumea medicală nu ar fi fost aceeaşi fără contribuţiile soţilor Cori in cercetarea diabetului. Ei au fost cei ce au elucidat reacţiile enzimatice dintre din celule şi au arătat cum acestea sunt controlate de factori fiziologici.

Lumea medicală nu ar fi fost aceeaşi fără contribuţiile soţilor Cori in cercetarea diabetului. Ei au fost cei ce au elucidat reacţiile enzimatice dintre din celule şi au arătat cum acestea sunt controlate de factori fiziologici.

Soţii Cori au colaborat in cea mai mare parte a cercetărilor, incepănd incă din facultate, cănd şi-au descoperit interesul reciproc in ştiinţele medicale. Prima lor lucrare comună a rezultat dintr-un studiu imunologic privind sistemul complement din serul uman. Sistemul complement este activat in momentul in care apare un element exterior organismului şi il distruge. Cercetătorii Cori au publicat impreună un număr de 50 de lucrări şi au lucrat aproape mereu impreună, cu toate că au fost sfătuiţi să nu procedeze aşa. S-au specializat in biochimie şi s-au axat pe studiul metabolismului glucozei, ajutănd astfel dezvoltarea sistemului medical in cercetarea diabetului. Primele lor cercetări au vizat comportamentul zahărului in corp şi studiul insulinei.

EL. Carl Ferdinand Cori s-a născut la 5 decembrie 1896, la Praga. A primit o puternică educaţie ştiinţifică incă din copilărie, de la tatăl său, director la Staţia de Biologie Marină din Trieste. Cori şi-a inceput studiile la Universitatea din Praga, pe care le-a intrerupt din cauza Primului Război Mondial. A fost inrolat in armata austro-ungară, unde a ajutat corpul sanitar. A absolvit medicina la Universitatea din Praga, in anul 1920, după care a lucrat ca asistent in farmacologie la Universitatea din Viena şi Universitatea din Graz. Alături de soţia sa, Carl Cori a definitivat in 1929 cercetările privind Ciclul Cori, care descrie metabolismul carbohidraţilor.

EA. Gerty Theresa Radnitz s-a născut in Praga, la 15 august 1896. A fost educată acasă inainte să intre la un liceu pentru fete in anul 1906. Mai tărziu a studiat la Şcoala Medicală a Universităţii din Praga, unde şi-a luat doctoratul, in 1920. A lucrat timp de doi ani la Spitalul pentru copii Carolinen, inainte de a emigra in Statele Unite. Deşi avea calificarea necesară şi ani de experienţă in spate, Gerty Cori s-a confruntat cu situaţii in care i s-au refuzat posturi sau i s-au oferit posturi sub calificarea sa, cum s-a intamplat la Universitatea de Medicină din Washington, unde a primit doar postul de asistent. A fost promovată ca profesor abia in 1947, cănd soţul său a devenit director al departamentului de biochimie. Gerty a fost a treia femeie laureată cu Premiul Nobel, după cele două membre ale familiei Curie, Marie şi Irene.

Recunoaştere. Soţii Cori au fost membri ai Societăţii Americane a Biochimiştilor, ai Academiei Naţionale de Ştiinţe din S.U.A. şi au primit impreună o serie de premii, printre care se numără premiul Academiei Americane de Chimie şi Premiul Squibb in Endocrinologie. Gerty Cori a primit Premiul pentru Cercetarea Zahărului, Premiul Borden şi Medalia Garvan, dar are şi o mică parte din cosmos - un crater al lunii poartă numele său. Carl Cori a devenit membru al Societăţii Regale din Londra, a primit un număr impresionant de medalii şi premii, şi a fost preşedintele celui de-al patrulea Congres Internaţional de Biochimie de la Viena, in 1958.

Viaţa de familie. Carl şi Gerty Cori s-au căsătorit in 1920, in timp ce lucrau impreună la tezele de doctorat in Viena. Au avut impreună un fiu şi chiar dacă erau ocupaţi cu studiile de laborator, şi-au făcut mereu timp pentru activităţi in aer liber. La 26 octombrie 1957 Gerty Cori s-a stins din viaţă, iar la trei ani de la moartea ei, Carl Cori s-a căsătorit cu Anne Fitzgerald Jones. După retragerea din viaţa universitară, Carl nu s-a putut desprinde de lumea ştiinţifică şi a continuat să lucreze in laboratoarele Universităţii din Massachusetts. Carl Cori s-a stins din viaţă la 20 octombrie 1984.

Cercetări

Cercetările soţilor Cori au inceput cu studiul efectelor insulinei şi ale adrenalinei (epinefrinei). Au demonstrat prezenţa glicolizei la tumorile in vivo, adică scindarea glucidelor in tumorile prezente in organisme vii. Munca lor in metabolismul carbohidraţilor a trecut de la studiul organismului in intregime la studiul ţesuturilor izolate, mai tărziu studiind extracte de ţesut şi enzime izolate. In 1936 au izolat glucoz-1-fosfatul, un "cori-ester". Aceast lucru a făcut posibilă sinteza enzimatică a glicogenului şi a amidonului in vitro. Au primit Premiul Nobel in 1947 pentru descoperirea conversiei catalitice a glicogenului.

Cv

1920 - au absolvit Facultatea de Medicină, obţinănd doctoratul la Praga

1922 - soţii Cori au emigrat in Statele Unite ale Americii, lucrănd amăndoi ca cercetători la "Institutul pentru Studiul Bolilor Maligne" din

Buffalo, New York

1928 - au devenit cetăţeni americani

1929 - au propus teoria Ciclului Cori

1931 - şi-au inceput cercetările la Universitatea de Medicină Washington

1947 - au devenit laureaţi ai Premiul Nobel pentru Medicină sau Psihologie

×
Subiecte în articol: premiul carl zoom pe nobel cori