SpaceX, fondată de Elon Musk, a lansat luni, de la baza din California, o rachetă Falcon 9 cu 64 de sateliţi de mici dimensiuni la bord pentru a fi plasaţi pe o orbită de joasă altitudine a Pământului, în cadrul unei misiuni pe care compania a catalogat-o cea mai amplă plasare de sateliţi realizată de o rachetă americană, potrivit Reuters.
Misiunea, care poartă numele SSO-A, este, de asemenea, cea de-a treia călătorie în spaţiu a rachetei Falcon 9, un alt obiectiv important al tehnologiei la costuri scăzute SpaceX fiind reutilizarea unor părţi ale rachetei.
Falcon 9 a decolat de la baza Vandenberg Air Force Base din California la ora locală 10:34 (18:34 GMT), având la bord sateliţi aparţinând unui număr de 34 de companii, agenţii guvernamentale şi universităţi, printre care Universitatea din Illinois.
Potrivit SpaceX, misiunea a fost "unul dintre cele mai complexe şi complicate demersuri" pentru startup-ul Spaceflight cu sediul în Seattle, companie care organizează transporturi pentru producătorii de sateliţi.
Misiunea americană survine la câteva zile după ce India a lansat o rachetă cu 31 de sateliţi la bord.
După lansare, prima treapta a rachetei Falcon 9 a revenit pe Pământ aşa cum era prevăzut, aterizând pe o platformă în largul apelor din sudul Californiei, potrivit înregistrării în direct a zborului.
Cu toate acestea, carcasele care protejau sateliţii în timpul lansării au ratat punctul de aterizare de pe platformă şi au ajuns în apele oceanului.
"Carcasele protectoare ale rachetei Falcon au ratat platforma, dar au aterizat încet în apă", a spus pe Twitter Musk, directorul executiv al SpaceX. Antreprenorul a adăugat că aceste componente vor fi preluate de o ambarcaţiune.
"Planul este să le uscăm şi să le lansăm din nou. Nu e nimic în neregulă cu o mică baie", a spus Musk, director executiv şi al companiei Tesla Inc, pe Twitter.