x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Specii noi de corali

Specii noi de corali

de Anca Aldea    |    27 Sep 2008   •   00:00

În timp ce nume-roasele rapoarte despre încălzirea globală avertizează cu privire la dispariţia tot mai accentuată a speciilor, în Australia au fost descoperite sute de specii de corali moi şi alte vietăţi.

În timp ce nume-roasele rapoarte despre încălzirea globală avertizează cu privire la dispariţia tot mai accentuată a speciilor, în Australia au fost descoperite sute de specii de corali moi şi alte vietăţi.


Descoperirea a fost făcută în cursul a trei expediţii, menite să identifice impactul poluării şi al încălzirii globale asupra acestor regiuni din largul coastelor australiene. Expediţiile au fost organizate începând cu luna aprilie a acestui an până în prezent în insulele Lizard şi Heron din Marea Barieră de Corali şi Reciful Ningaloo din nord-vestul Australiei, în cadrul unui recensământ al speciilor marine.

 
“CHIAR SUB NASUL NOSTRU”. “Am fost în locuri foarte accesibile, cunoscute oamenilor de foarte mult timp. Chiar acolo, sub nasul nostru, am găsit aceste specii noi. Mesajul important al acestei descoperiri este că în această zonă trăiesc specii de care noi nu ştiam până acum”, a declarat cercetătorul Julian Caley, de la Institutul Australian pentru Ştiinţă Marină.

În timpul expediţiilor au fost luate mostre din recifurile moarte, care în prezent găzduiesc mii de specii de vieţuitoare. În zonele cu habitate de corali, cercetătorii au găsit aproximativ 300 de celenterate moi, cu schelet calcaros, dar numai jumătate dintre ele erau cunoscute, zeci de specii de crustacee mici (dintre care este cunoscută doar o parte), un exemplar rar din familia Maxillipiidae, specii noi de crustacee sub formă de crevete, un exemplar din specia rară de meduze Cassiopeia (fotografiată pe fundul oceanului, cu tentaculele ridicate spre suprafaţă, pentru ca algele adăpostite pe ele să captureze lumina solară), precum şi zeci de insecte marine (dintre care între 40% şi 60% nu erau cunoscute până în prezent).

Oamenii de ştiinţă urmează să studieze fiecare specie în parte, până în prezent ei analizând deja câteva dintre acestea. Este cazul “vulturilor de mare”, paraziţi izopozi care trăiesc în carnea peştilor vii. Unul dintre aceşti paraziţi se numeşte “mâncătorul de limbi”, pentru că invadează cavitatea bucală a peşilor, le consumă limbile şi rămân permanent ataşaţi de pereţii bucali ai gazdei.

Pentru a ţine sub observaţie speciile nou descoperite, experţii de la Institutul Australian pentru Ştiinţă Marină au instalat, sub apă, zeci de căsuţe artificiale, care să găzduiască exemplare noi de corali. După o perioadă de aproximativ trei ani, echipa se va întoarce în punctele deja marcate, pentru a colecta aceste locuinţe şi a le studia. Astfel de locuinţe artificiale urmează să fie amplasate şi în alte colţuri ale lumii unde trăiesc corali – este vorba despre coastele Braziliei, ale Hawaiiului şi insulele din Pacific.

 
RECENSĂMĂNT ÎN 2010. Declarat Anul Internaţional al Recifurilor, 2008 a fost un bun prilej pentru cercetători ca să studieze în profunzime ameninţările (aciditatea apei, poluarea şi încălzirea globală) la care este supusă biodiversitatea marină. Doctorul Ian Poiner, directorul executiv al Institutului Australian pentru Ştiinţă Marină, a anunţat că vor mai trece cel puţin doi ani de la acest prim inventar ştiinţific sistematic al octocoralilor (coralii moi, cu opt tentacule), pentru ca lumea să afle rezultatele recensământului.

×
Subiecte în articol: special specii corali