x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Steaua de 30 de ori mai mare decât Soarele. Are o compoziție surprinzătoare și crește în dimensiune

Steaua de 30 de ori mai mare decât Soarele. Are o compoziție surprinzătoare și crește în dimensiune

de Redacția Jurnalul    |    16 Aug 2024   •   11:30
Steaua de 30 de ori mai mare decât Soarele. Are o compoziție surprinzătoare și crește în dimensiune
Sursa foto: CNN

O stea de 30 de ori mai mare decât Soarele a fost descoperită de astronomi. Aceasta ar putea schimba teoriile de până acum privind compoziția și evoluția stelelor.

Steaua, denumită J0524-0336, este situată la o distanţă de circa 30.000 de ani-lumină de Pământ, are o concentraţie neaşteptat de mare de litiu în comparaţie cu Soarele, la vârsta sa actuală, sau cu alte stele cu vârste la fel de înaintate, potrivit agerpres.ro.

Acest aspect este de interes pentru înţelegerea modului în care stelele generează elemente mai grele prin fuziune nucleară, în condiţiile în care litiul este un element uşor.

Modelele actuale sugerează că elementele uşoare se pierd prin acest proces în favoarea elementelor mai grele, precum carbonul şi oxigenul. J0524-0336 este bogată în litiu şi săracă în elemente grele.

Astronomii au găsit J0524-0336 în timp ce căutau stele mai vechi în Calea Lactee. Această stea se află în ultimele etape ale vieţii sale, ceea ce înseamnă că este clasificată drept o „stea evoluată”, şi creşte în dimensiune, ceea ce o face şi mai strălucitoare.

În urma descoperirii acestei stele, cercetătorii au început să studieze compoziţia ei chimică folosind o metodă numită spectroscopie. 

Citiți și Topul celor mai fiabile mărci și modele de mașini

Deoarece diferite elemente emit şi absorb lumină la lungimi de undă ce le sunt caracteristice, examinarea emisiei de lumină a unei stele poate dezvălui compoziţia ei şi raportul dintre elementele pe care le conţine.

„Am descoperit că J0524-0336 conţine de 100.000 de ori mai mult litiu decât Soarele la vârsta sa actuală. Această cantitate sfidează modelele predominante privind modul în care evoluează stelele, şi poate sugera un mecanism necunoscut până acum pentru producerea sau păstrarea litiului în stele”, a declarat Rana Ezzeddine, conducătoarea echipei şi cercetătoare la Universitatea din Florida, Statele Unite.

În ceea ce priveşte compoziţia chimică aparte a acestei stele, cercetătorii au câteva ipoteze. 

O posibilitate ar fi ca steaua să se afle într-un stadiu de evoluţie care nu a mai fost observat până acum. 

Atunci când steaua a crescut în dimensiuni, este posibil să fi „învăluit” o planetă orbitală sau chiar o stea din apropiere. În cazul în care acel corp ceresc era bogat în litiu, este posibil să îi fi infuzat cest element. Dacă o astfel de absorbţie s-a produs relativ recent, este posibil ca J0524-0336 să nu fi avut timpul necesar pentru a fuziona acel litiu în elemente mai grele.

Ezzeddine a sugerat că, având în vedere conţinutul atât de ridicat de litiu din J0524-0336, este posibil ca ambele mecanisme să fi avut loc.

Echipa va trebui să continue să observe steaua pentru a determina care mecanism se află în spatele acestui rezultat neobişnuit, sau dacă este vorba într-adevăr de ambele - ori dacă „vinovatul” este cu totul altul.

Citiți Ce semnificație au cifrele din viața ta: Numerologia explicată

Rana Ezzeddine şi colegii săi vor continua să studieze J0524-0336, sperând să desfăşoare un program de monitorizare continuă pentru a vedea dacă şi cum se schimbă compoziţia acestei stele. 

„Dacă vom găsi o acumulare de praf în discul circumstelar sau în inelul de resturi şi materiale care sunt ejectate de stea, acest lucru ar indica în mod clar un eveniment de pierdere de masă, cum ar fi o interacţiune stelară”, a concluzionat Ezzeddine. 

„Dacă nu observăm un astfel de disc, am putea concluziona că îmbogăţirea cu litiu se petrece datorită unui proces, încă nedescoperit, care are loc în schimb în interiorul stelei”, a adăugat cercetătoarea. 

×
Subiecte în articol: soare stea univers calea lactee J0524-0336