x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă "Ştiu sigur cine eşti şi cu cine te-nrudeşti!"

"Ştiu sigur cine eşti şi cu cine te-nrudeşti!"

de Delia Zahareanu    |    15 Iun 2007   •   00:00
"Ştiu sigur cine eşti şi cu cine te-nrudeşti!"

Aceasta par a-şi comunica aparent banalele plante din orice grădină sau loc in care răsar din pămănt. Un studiu recent pune in evidenţă modalităţi sofisticate de "limbaj" in lumea regnului vegetal.


Comunicarea este la fel de firească pentru plante pe căt este pentru regnul animal şi pentru oameni, se arată intr-un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Ontario, Canada, şi consultat de prestigioasa publicaţie Nature. "Plantele au o viaţă socială secretă", a declarat Susan Dudley, membră a echipei care a realizat studiul botanic. De la banalele buruieni pănă la pretenţioasele flori de grădină, toată lumea din tărămul plantelor ştie foarte clar cu cine se inrudeşte, cine creşte la doi centimetri distanţă, cu cine se află in competiţie directă pentru resursele din sol, relevă studiul. Adaptate perfect la mediul in care apar şi-şi trăiesc viaţa, plantele ştiu exact ce trebuie să facă pentru a căştiga in lupta pentru supravieţuire.


EXEMPLUL. "Ele pot simţi prezenţa plantelor din vecinătate prin intermediul schimbărilor din apă sau din ingrăşămintele care le sunt disponibile, ori prin substanţele chimice din sol şi-şi pot ajusta creşterea in conformitate cu aceşti parametri", comentează Dudley. Mai mult, plantele simt cănd sunt in vecinătatea unei specii concurente. Experimentul făcut de cercetătorii de la Universitatea din Ontario a pus in evidenţă capacitatea de a "lupta" a plantelor cănd sunt puse in competiţie directă cu specii străine. Seturi de patru plante au fost sădite in ghivece, iar in cele in care era sădit şi un exemplar dintr-o altă specie s-a observat că plantele din imediata apropiere a "străinului" işi alocau resurse suplimentare pentru a creşte rădăcini mai puternice, astfel avănd acces la mai multe resurse din sol decăt "competiţia".


"Antene"

Pentru identificarea "vecinului" de răzor, plantele ar putea folosi un instrument similar sistemului imunitar al animalelor. Acesta le permite vieţuitoarelor să identifice semnătura genetică a altor indivizi. Plantele, datorită faptului că au rădăcinile infipte in sol la mică distanţă unele de celelalte, ar putea fi capabile să facă distincţii similare celor pe care le fac animalele prin recunoaşterea amprentelor genetice, crede botanistul Ariel Novoplansky, de la Universitatea Ben-Gurion, din Negev, Israel, citat de Nature.

×
Subiecte în articol: zoom