x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Telescop făcut în casă

Telescop făcut în casă

de Adela Cristina Teodorescu    |    17 Mai 2008   •   00:00

ZOOM propune celor mici un experiment simplu, care nu implică o manevrare minuţioasă, dar cu ajutorul căruia pot învăţa principiul funcţionării unui telescop.


Ai nevoie de două coli de carton, două lupe cu mîner (pe care le poţi găsi, eventual, pe la bunici) şi o rolă de bandă adezivă (foto 1). Confecţionează două tuburi din colile de carton, îndeajuns de mari încît să le poţi manevra cu uşurinţă, dar ai grijă atunci cînd măsori diametrul acestora. Trebuie să obţii doi cilindri avînd diametre diferite. Unul dintre ei trebuie să fie identic cu cel al uneia dintre lupe, cel de-al doilea trebuie să fie potrivit de mic încît să poată fi prins la capătul primului tub (foto 2). Lipeşte apoi, cu bandă adezivă, lupa cu diametrul mai mare de capătul tubului mai mare (foto 3). Bun, acum nu îţi rămîne decît să aştepţi o noapte cu Lună sau măcar cu boltă senină. Poţi apropia sau depărta ima­ginea, pentru a observa cum se modifică, cu ajutorul celei de-a doua lupe, lăsată liberă (foto 4).


PRINCIPIUL. Lentila mobilă “preia” imaginea Lunii, pe care o proiectează în interiorul tubului. Ochiul percepe, apoi, imaginea mărită prin cea de-a doua lentilă, dezvăluind privirii detalii care nu pot fi observate cu ochiul liber. Astfel, lentilele “conving” ochiul uman că percepe imaginile avînd o dimensiune mult mai mare, deoarece ocupă un spaţiu mai mare pe retina globului ocular.

×
Subiecte în articol: laboratorul