Regiunea Sauwald se situează în zona subalpină a Munţilor Boemiei, cuprinzând o varietate de pajişti şi păduri.
Caracterul rural - dominat de firme foarte mici, cu cel mult trei angajaţi, şi privit în trecut ca un dezavantaj - a devenit cheia succesului unei dezvoltări bazate pe principii durabile. Obiectivul şi viziunea de dezvoltare pentru regiune sunt de a o "comercializa" ca pe o zonă de agrement din secolul al XXI-lea, în care "natura îţi poate intra în suflet şi în casă".
PUNCTUL FORTE
Proiectul şi-a propus să utilizeze într-o manieră novatoare potenţialul endogen al ţinutului împădurit în scopuri de agrement local, ceea ce are o legătură puternică cu abordarea axată pe peisaj şi pe zonă.
O proporţie mare de pădure (circa 45%), care în trecut a fost privită ca un dezavantaj al regiunii (din cauza potenţialului său scăzut din punctul de vedere al amplasării industriale şi al infrastructurii slabe), a fost transformată într-un avantaj prin dezvoltarea turismului. Pentru ca atracţia turistică să fie una specială şi cu impact negativ cât mai redus asupra mediului, s-a optat pentru crearea unei infrastructuri suspendate de plimbare şi cazare, cunoscută sub denumirea de "Baumkronenweg" (pasarelă deasupra copacilor), care să străbată zona împădurită. Pasarela constă într-o construcţie din lemn la care s-au utilizat tehnici artizanale tradiţionale ale dulgherilor locali.
S-au dezvoltat două rute principale pentru ca oamenii să se poată plimba deasupra copacilor: una care traversează pădurea tânără şi se ridică până la o înălţime de circa zece metri deasupra pământului şi una care acoperă o distanţă de o sută şaptezeci de metri şi atinge o înălţime de 24 de metri.
Pasarela cuprinde mai multe elemente, inclusiv un pod suspendat, "un topogan" de 60 de metri lungime, un labirint din lemn, două "căsuţe în copaci" cu condiţii de cazare (36 de paturi), un bârlog de vulpe şi locuri sigure pentru balansări. Există, de asemenea, un sistem audio care amplifică sunetele pădurii. Ideea a fost pusă în practică de către un grup de localnici alcătuit din fermieri, primar, doctori, profesori, pădurar şi studenţi.
CURIOZITATE RIDICATĂ
Succesul copleşitor al pasarelei pe deasupra copacilor a devenit evident chiar înainte ca aceasta să fie inaugurată. În timpul construirii sale, mii de vizitatori s-au adunat pe şantier, ceea ce a dus, încă de la bun început, la o mare publicitate prin viu grai, publicitate care, împreună cu reportajele din presa naţională şi internaţională, a asigurat o mediatizare extraordinară a pasarelei construite deasupra copacilor încă din faza incipientă.
Datorită fluxului intens de vizitatori, la un an de la inaugurare fuseseră deja create 22 de locuri de muncă, inclusiv locuri de muncă cu jumătate de normă, potrivite pentru femei. Iniţiatorul principal, un fermier local, a devenit antreprenor turistic, oferind turiştilor care vizitează pasarela pe deasupra copacilor produse de la ferma sa.
CIFRE ÎNCURAJATOARE
Proiectul a fost foarte popular în rândul localnicilor şi al turiştilor. Până în a doua jumătate a anului 2005 se înregistraseră deja 162.000 de turişti, numărul acestora crescând de la an la an, astfel că în 2008 s-a depăşit cifra de 200.000. Pe lângă aspectele evidente legate de agrement, pasarela de deasupra copacilor are şi o valoare educaţională. Poteca în inima naturii facilitează accesul la informaţii cu privire la biologia copacilor, diferitele tipuri de lemn, utilizarea economică a acestora, precum şi ciclurile naturale ale pădurii.
Întrucât proiectul a generat o nouă mare sursă de venit pentru această regiune şi alte întreprinderi mai mici din sectorul turismului beneficiază, de asemenea, de pe urma acestui proiect. Populaţia şi-a recâştigat, de asemenea, încrederea în progresul economic şi acum se mândreşte cu regiunea sa.
STAT MEMBRU: Austria
BUGETUL TOTAL al proiectului: 762.153 de euro, dintre care 299.464 de euro Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă, 185.512 de euro bugetul naţional şi 277.177 de euro fonduri private
PERIOADA PROIECTULUI: ianuarie 2005 - iulie 2005
Citește pe Antena3.ro