x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Arata ca o tigara si este un "vizitator" venit dintr-un alt Univers!

Arata ca o tigara si este un "vizitator" venit dintr-un alt Univers!

21 Noi 2017   •   16:01
Arata ca o tigara si este un "vizitator" venit dintr-un alt Univers!

Depistat in luna octombrie, misterisoul obiect stâncos sub forma de ţigăra provine dintr-un alt sistem solar, o apariţie fără precedent, dar confirmată de astronomi. In opinia analistilor, descoperirea deschide o nouă fereastră către formarea altor lumi stelare în galaxia noastră, Calea Lactee. Un articol pe aceasta tema a fost publicat in revista britanică Nature.

 

Botezat "Oumuamua", bolidul spatial măsoară 400 de metri lungime, adica de zece ori mai mult decât lăţimea. Este o forma absolut inedita dintre cei aproximativ 750.000 de asteroizi şi comete observate până în prezent în sistemul nostru solar în care s-au format. Avand in vedere ca orbita obiectului nu isi are originea in sistemul nostru, oamenii de ştiinţă au stabilit cu certitudine natura extrastelară a asteroidui.

Potrivit estimarilor specialistilor, un asteroid interstelar similar cu "Oumuamua" trece prin interiorul sistemului nostru solar circa o dată pe an. Dar aceste corpuri sunt dificil de urmărit şi, pana la aparitia noilor telescoape, nu au fost detectate. In opinia oamenilor de stiinta, inainte de a intra in sistemul nostru solari, obiectul a călătorit singur de-a lungul Căii Lactee sute de milioane de ani.

"De decenii banuim că astfel de obiecte dintr-o altă lume se puteau afla în apropierea sistemului nostru solar, iar acum avem, pentru prima dată, dovada directă că ele există", a spus Thomas Zurbuchen, responsabil adjunct pentru misiuni ştiinţifice la NASA, care a finanţat această cercetare. "Această descoperire ofera oportunitatea de a studi a modul de formare a sistemelor solare de dincolo de al nostru", a apreciat el.

Un asteroid cu o forma ciudata

"Este un vizitator straniu venit dintr-un sistem solar foarte îndepărtat care are o formă pe care nu am văzut-o niciodată în vecinătatea noastră cosmică", a adăugat Paul Chodas, directorul Centrului de studiu al obiectelor care se deplasează în apropiere de Pământ de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, din Pasadena, California.

"Oumuamua", care înseamnă mesager în limba hawaiană, a fost descoperit la 19 octombrie cu telescopul Pan-STARRS1, aflat în Hawaii, care urmăreşte obiecte care trec prin apropierea Terrei. Imediat după descoperire, alte telescoape din jurul globului, printre care Telescopul foarte mare al Observatorului european austral din Chile, au început să urmărească asteroidul pentru a-i determina caracteristicile.

O echipă de astronomi condusă de Karen Meech din cadrul Institutului pentru astronomie din Hawaii a constatat că luminozitatea obiectului variază până la de zece ori în intensitate atunci când acesta efectuează o rotaţie, la fiecare 7,3 ore. Niciun asteroid sau cometă din sistemul nostru solar nu prezintă o amploare atât de mare în variaţia luminozităţii sale sau un astfel de raport între lungime şi lăţime, subliniază ei.

Aceste proprietăţi fac să se creadă că "Oumuamua" este dens şi este format din rocă şi poate şi din metal. Dar pe asteroid nu există nici apă, nici gheaţă şi suprafaţa sa a fost înroşită de efectele radiaţiilor cosmice în timpul a sute de milioane de ani.

×