x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un nou tratament experimental contra leucemiei

Un nou tratament experimental contra leucemiei

de Magda Marincovici    |    11 Aug 2011   •   21:00
Un nou tratament experimental contra leucemiei

La Universitatea din Anvers a fost ex­perimentat un tratament pro­mi­ta­tor contra leucemiei. Dupa adminis­tr­area acestui tratament, la primii trei pacienti beneficiari ai acestuia s-a ob­servat eradicarea celulelor tu­mo­rale.

"In doar trei saptamani, tumorile au fost distruse, efectul fiind mult mai violent decat ne-am fi inchipuit vreodata", a marturisit Carl June, unul dintre medicii de la Universita­tea din Anvers. In cazul a doi pa­cienti, celulele tumorale au fost distruse integral, iar la cel de-al treilea, 70% dintre celule maligne au fost anihilate.

Potrivit medicilor, autori ai expe­rimentului, tratamentul se bazeaza pe limfocitele T prelevate de la bolnavul de leucemie.
Limfocitele sunt un tip de glo­bule albe (leucocite) care se produc in maduva osoasa si se gasesc in sange, dar si in limfa sau organele limfatice (amigdale, ganglioni, splina, timus, apendice). Sunt trei tipuri de limfocite: limfocite natural killer sau ucigasi naturali, limoficite T si limfocite B. Limfocitele B sunt implicate in cresterea eficientei mecanismelor imune de aparare prin secretia unor substante speciale. Tratamentul administrat de medicii belgieni pacientilor cu leucemie consta in extragerea de celule de la bolnav. Celule sunt modificate genetic cu scopul de a le spori capacitate de atac asupra celulelor tumorale, de a se inmulti rapid. Apoi, celulele sunt reintroduse in sangele bolnavului. "Fiecare celula modificata a distrus mii de celule canceroase, in cazul fiecarui pacient fiind eliminate tumori de cel putin 900 de grame", spune medicul belgian Carl June.

Tratamentul functioneaza mai ales in cazul tumorilor de mici dimensiuni. Medicii belgieni testeaza acest tratament si in cazul pacientilor cu cancer mamar, pulmonar etc.

Directorul medical al Institutului Clinic Fundeni, medicul Alina Tanase, specialist hematolog, spune ca "deocamdata, in cazul celor trei pa­cienti este vorba de un tratament experimental si nu de un studiu care se deruleaza pe baza unor reguli foar­te precise. Ceea ce nu ne permite sa discutam despre o terapie re­vo­lu­tionara contra leucemiei. In prezent, exisa un tratament imunologic de distrugere a celulelor tumorale cu celule normale, standardizat, aplicat inclusiv la Institutul Clinic Fundeni. In cazul pacientilor la care aceste tratamente standard nu mai dau rezultate, medicii apeleaza la tratamente experimentale care presupun interventii asupra celulelor in asa fel incat sa sporeasca imunitatea. Ceea ce au facut printr-o metoda proprie medicii de la Universitatea din Anvers si ceea ce fac prin metodele lor si medicii de la Centrul de Hematologie si Transplant Medular Fundeni.

×
Subiecte în articol: leucemie